Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Pregateste-ti organismul pentru toamna: sfaturi utile pentru detoxifiere

Actualizat la data de: 24 August 2016

Generalitati

Sus
Pregateste-ti organismul pentru toamna: sfaturi utile pentru detoxifiere

Toamna este cel mai bun anotimp pentru o cura de detoxifiere a organismului.

Eliminarea toxinelor si a celulelor moarte te fereste de raceli, iti intareste imunitatea si iti pregateste corpul pentru sezonul rece.

Organele carora trebuie sa le acorzi cea mai mare atentie in aceasta perioada sunt plamanii si intestinul gros sau colonul.

Plamanii te ajuta sa te oxigenezi si sa elimini dioxidul de carbon din corp, in timp ce colonul contribuie la eliminarea rezidurilor din alimentatie.

Detofixierea organismului nu este o cura de slabire

Detoxifierea sau eliminarea toxinelor si a deseurilor din organism este ca un moment de respiro pentru metabolism, pentru ca da posibilitatea corpului sa isi foloseasca energia si in alte scopuri, in afara de metabolizarea substantelor hranitoare.

In plus, detoxifierea ii da ocazia corpului sa se acomodeze cu trecerea de la regimul de hrana specific verii, bogat in fructe si legume, la o alimentatie bogata in grasimi si fainoase.

Detoxifierea nu inseamna nici pierdere in greutate, nici tratament pentru diferite afectiuni, cum ar fi constipatia sau colesterolul usor marit. Ea e mai degraba un restart pe care il da organismului.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Ce presupune o cura de detoxifiere?
  3. 4 sfaturi pentru intarirea organismului, inaintea sezonului rece
  4. Citeste pe aceeasi tema

Ce presupune o cura de detoxifiere?

Sus

O cura completa de detoxifiere poate dura intre 3 si 7 zile. Detoxifierea presupune marirea consumului de lichide si reducerea cantitatii de alimente ingerate. Daca te decizi sa urmezi o cura de detoxifiere, iata de trebuie sa faci:

- Renunta la fumat

- Renunta temporar la cafea si ceaiuri. Bea in schimb cat mai multa apa si sucuri naturale

- Energizeaza-te prin cat mai multa miscare

- Mergi la masaj

- Programeaza-te pentru cateva proceduri de detoxifiere la un centru medical

- Mergi la nutritionist

4 sfaturi pentru intarirea organismului, inaintea sezonului rece

Sus

Consuma fructe si legume

Fructele si legumele contin, pe langa vitamine si minerale, o multime de antioxidanti, substante cu un rol foarte important in protectie celulara si sustinerea imunitatii.

Cei mai multi antioxidanti se gasesc in fructele si legumele colorate in mov sau albastru, cum ar fi afinele, strugurii negri, murele, prunele, fasolea neagra, coacazele sau ciresele negre.

Afinele, de exemplu, contin cea mai mare doza de acid elagic si resveratrol, doua substante cu rol antitumoral dovedit.

Bazeaza-te pe fibre

Fibrele nu sunt altceva decat celuloza prezenta in invelisul exterior al boabelor de cereale. Ele se gasesc tototdata in coaja fructelor si a legumelor.

Fibrele nu se digera, in schimb absorb apa din intestin, asemenea unui burete, formand o masa gelatinoasa care impinge resturile alimentare din intestinul gros spre anus, pentru a fi eliminate.

Consumul de fibre previne constipatia si asigura un tranzit intestinal optim.

Hidrateaza-te corespunzator

Apa este cel mai bun detofixiant. Ea spala efectiv colonul si rinichii, mentine pielea tanara si frumoasa si previne constipatia.

Cand corpul este hidratat corespunzator, celulele rosii si albe din sange vor functiona la capacitate maxima.

Spala-ti mainile cu apa si sapun

Igiena corespunzatoare a mainilor este foarte importanta pentru prevenirea unor boli.

Evita formulele de sapun sau gel de curatare antibacteriene, deoarece acestea distrug toate bacteriile de pe mainile tale, atat pe cele bune, cat si pe cele rele.

Bacteriile bune reprezinta o forma de protectie exterioara normala si ofera o prima linie de aparare pentru sistemul imunitar.


Medici specialisti Diete-Nutritie

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate