Piersicile, fructele verii care fac miracole pentru sanatate
Au un continut mare de apa, in proportie de 95%, sunt gustoase si aduc multe beneficii pentru sanatatea noastra.
Este vorba despre piersici, unele dintre cele mai cunoscute fructe ale verii, care te racoresc si te energizeaza in acelasi timp.
Au fost cultivate pentru prima data in China, de unde s-au raspandit in toata Europa.
Previn deshidratarea
Sunt ideale pentru hidratare, mai ales pe vreme caniculara. Au un continut de zahar limitat si acizi organici in proportii echilibrate.
Au doar 40 de calorii la 100 g. Le poti consuma crude, insa sunt delicioase si in salate de fructe sau in compot.
Faciliteaza digestia
Piersicile sunt bogate in fibre, ceea ce inseamna ca ajuta digestia si sunt bine tolerate de catre organism. Astfel, previn aparitia constipatiei.
Sunt ideale si pentru copii, care le pot manca, pasate, precum pot face si bebelusii, dupa ce incep diversificarea.
Reduc stresul
Aceste fructe sunt si o sursa importanta de magneziu si zinc, ceea ce inseamna ca ajuta la buna functionare a sistemului nervos.
Au si un puternic efect calmant, reducand anxietatea. Nu degeaba in Ungaria sunt cunoscute drept fructele care aduc calmul.
Un alt beneficiu pe care il au asupra sanatatii este cel diuretic, fiind utile pentru persoanele care sufera de pietre la rinichi, dar si de infectii urinare.
Sunt bogate in vitamina C
O piersica de dimensiuni medii are intre 8 si 10 mg de vitamina C, aproximativ 10-12% din doza zilnica recomandata. Acest lucru inseamna beneficii pentru imunitate, cat si prevenirea infectiilor respiratorii si a bolilor de piele, in special a acneei.
Contin si flavonoizi, ceea ce inseamna ca sporesc elasticitatea vaselor de sange.
Un alt aport important este cel de caroten (esential pentru o piele sanatoasa si pentru preventia mai multor tipuri de cancer). Vitamina A intra si ea in compozitia piersicilor, ajutand la regenerarea tesuturilor pielii.
De asemenea, ajuta la reechilibrarea mediului intern, deoarece elibereaza compusi alcalini. Datorita continutului de fenoli ajuta la prevenirea afectiunilor cardiovasculare.
Vitamina C si vitamina A sunt de ajutor si pentru mentinerea sanatatii ochilor, avand un rol de preventie contra cataractei si a degenerescentei maculare.
Utile pentru cei care sufera de sindrom metabolic
Piersicile ii pot ajuta pe cei diagnosticati cu sindrom metabolic, potrivit unui studiu efectuat de American Chemical Society, in Philadelphia.
Sindromul metabolic se caracterizeaza printr-o toleranta scazuta la glucoza si hipertensiune, fiind cauzat de depunerea in exces de tesut adipos in special in zona abdomenului.
Compusii fenolici din aceste fructe au proprietati antiinflamatoare, antiobezitate si antidiabetice, fiindu-le de ajutor celor care sufera de acest sindrom.
De asemenea, ajuta la reducerea oxidarii celulelor si a nivelului de colesterol "rau", care este asociat, adesea, cu bolile cardiovasculare.
Si daca ai fost diagnosticat cu guta si reumatism poti sa consumi aceste fructe, pentru ca ajuta la reducerea inflamatiei articulatiilor.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Diete-Nutritie
- Dr. Magda Zarojanu - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU (in incinta Sp. clinic CANTACUZINO)
- Dr. Camelia Adina Calin - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU
- Dr. Ileana Anca Coman - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU
- Dr. Mirela Ioana Culman - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU
- Dr. Mihaela Ursache -
Articole recomandate
- Ce trebuie sa stim despre alimentele organice / bio
- Minune intr-un bol: salata de fructe
- Aliatii organismului in sezonul rece: antioxidantii
- Alimente bogate in antioxidanti
- Alimente care determina constipatia
- Invata sa te hranesti sanatos: top alimente recomandate si alimente nesanatoase
- Piramida alimentatiei
- Alergia, mai agresiva ca niciodata
- Cele mai bune alimente pentru un sistem imunitar puternic