Pierderea poftei de mancare – cauze si tratament

In ceea ce priveste alimentatia trebuie sa mentionam de la bun inceput ca aceasta este influentata si controlata de numerosi factori. Un prim factor este reprezentat de stimulii nervosi care efectueaza un circuit nervos intre creier - hipotalamus si tubul digestiv, alti factori de reglare tin de diverse aspecte de natura socio-culturala unde intervine implicarea hipocampului in gestionarea emotiilor care controleaza senzatia de foame. Centrul vointei de la nivelul lobului frontal este si acesta un element implicat in reglarea apetitului.

Senzatia de foame este una primara de care este responsabil hipotalamusul, este de natura fiziologica avand rolul de a transmite individului ca organismul sau are nevoie de refacerea stocurilor energetice pentru a-si continua buna functionare.

In cazul apetitului sau al poftei de mancare, aceasta este independenta de nevoia fiziologica de a manca si reprezinta dorinta de a consuma anumite alimente cu sau fara a simti foamea, iar pentru aceasta intervin si factorii sociali, culturali si afectivi.

In literatura medicala lipsa poftei de mancare poarta numele de inapetenta sau anorexie, este caracterizata de absenta dorintei de a manca, diferita de anorexia nervoasa unde restrictia alimentara tine mai mult de vointa, pacientul simtind foamea, dar refuzand sa manance.

Exista situatii fiziologice in care inapetenta se manifesta pe durate scurte de timp, insa la polul opus aceasta lipsa a poftei de mancare poate fi unul dintre simptomele unei patologii acute sau cronice. In special in primul trimestru de sarcina, gravida poate manifesta o scadere a poftei de mancare prin senzatia de greata si varsaturile asociate, situatie in care inapetenta este una fiziologica. La fel se poate intampla si in adoptarea unui regim alimentar fara diversitate, consumul acelorasi alimente zilnic producand o reducere a poftei de mancare. Odata cu inaintarea in varsta poate sa apara si scaderea apetitului ceea ce nu ar reprezenta un semnal de alarma.

Necesarul caloric si rata metabolica la persoanele varstnice va suferi un declin, prin urmare acestea isi pierd intr-o oarecare masura interesul pentru hrana. De asemenea, papilele gustative se atrofiaza cu timpul fapt care reduce apetitul pentru anumite alimente. Sentimentul de singuratate, posibila instalare a unor stari depresive sau comorbiditatile care se pot manifesta dupa o anumita varsta, precum si tratamentul medicamentos pentru tratarea acestora reprezenta alte cauze pentru care varstnicii prezinta o reducere a poftei de mancare.

Consumul cronic de alcool si tutun, in cantitati mari, lezeaza mucoasa gastrica producand inapetenta. Iritatia tubului digestiv din bolile inflamatorii intestinale, gastrite, duodenite, esofagite sau sindroame de malabsorbtie au frecvent ca si simptom anorexia. Starile febrile din cadrul unor infectii virale sau bacteriene determina reducerea apetitului.

Prezenta afectiunilor cronice precum bronhopneumonia cronica obstructiva (BPOC), boala cronica de rinichi (BRC), patologiile hepatice cronice (hepatitele cronice, insuficienta hepatica de natura cronica) sau insuficienta cardiaca pot manifesta in cadrul tabloului clinic si inapetenta pe langa semnele si simptomele specifice. De asemenea, anxietatea, depresia sau alte afectiuni psihiatrice cu un impact emotional puternic pot sa produca o scadere a poftei de mancare.

Drogurile de tipul amfetaminei, al heroinei sau cocainei inhiba senzatia de foame. La fel se poate intampla si in cazul administrarii unor medicamente precum antibioticele, antialgIcelor (opioide, morfina) sau chimioterapicele. Afectiunile tumorale, in special cele mai agresive ( cancerul pancreatic, cancerul de colon, gastric sau cel ovarian) altereaza metabolismul celular in mod direct generand aparitia sindroamelor consumptive si inapetenta.

Secundar tratamentului radio-chimioterapic apar greturile, varsaturile, alterarea gustului si uscaciunea gurii, iar aportul alimentar este ingreunat. Pierderea poftei de mancare in cazul anumitor tipuri de cancere este astfel un proces complex la care contribuie efectele metabolice, psiho-sociale ale bolii si efectele secundare ale terapiei administate necesare pentru patologia de baza.

Daca se manifesta pe o perioada scurta de timp, lipsa poftei de mancare nu reprezinta o problema medicala in cazul in care nu este asociata unei patologii de diferite grade de severitate. Pe termen lung insa, inapetenta cauzata de boli severe care nu sunt depistate si tratate la timp au anumite repercursiuni la nivelul intregului organism. Carentele nutritive care apar in urma privarii de alimente produc astenie, fatigabilitate, senzatie de slabiciune, deficitele de vitamine si minerale vor afecta functiile celulare pe care acestea le deservesc, organismul devine mai fragil si vulnerabil in fata agentilor patogeni externi care pot cauza diferite infectii.

Casexia este una dintre cele mai frecvente complicatii care apar la pacientii cu anorexie prelungita deoarece organismul nu are resursele necesare provenite din alimentatie pentru a-si sustine functiile de baza si va folosi din depozitele existente pana cand se vor consuma, apoi va suferi un proces de slabire extrema datorata epuizarii tesutului lipidic, ulterior si a celui muscular.

In ceea ce priveste factorii de risc, vulnerabile sunt persoanele cu diete alimentare dezechilibrate si monotone, consumatorii de alcool, tutun si droguri, cei care isi desfasoara activitatea in medii toxice sau pacientii cu diferite tipuri de formatiuni tumorale nedepistate precoce si netratate corespunzator.

Inaintarea in varsta este un alt factor de risc in instalarea lipsei poftei de mancare, insa este de natura fiziologica, dar nici acesta nu trebuie neglijat. De asemenea, statusul psihic joaca un rol important in acesta afectare a apetitului, la risc fiind persoanele care trec prin emotii puternice pe care nu le pot gestiona corespunzator, persoanele cu un grad ridicat de anxietate, stres sau cu predispozitie spre stari depresive.

Asocierea inapetentei cu alte simptome clinice deranjante pentru pacient si care persista un timp indelungat este o situatie pentru care se recomanda prezentarea la medic. Daca lipsa poftei de mancare conduce la scadere ponderala intr-o perioada scurta de timp fara ca pacientul sa aiba intentia de a slabi, modificarea statusului psihic prin instalarea depresiei, a anxietatii sau a altor tulburari psiho-afective insotite de inapetenta, sunt motive pentru care este necesar un consult medical in sensul depistarii afectiunii de baza care a condus la aceasta simptomatologie.

In cazul in care medicatia de fond administrata pentru diferite afectiuni cronice are ca efect secundar si lipsa poftei de mancare, pacientul trebuie sa consulte medicul pentru sistarea sau inlocuirea medicamentelor respective ori ajustarea dozelor.

In majoritatea cazurilor, tratarea cauzei care a condus la scaderea apetitului duce la remiterea acestui simptom. Se iau in calcul severitatea lipsei poftei de mancare, deficitul ponderal instalat odata cu aceasta si carentele nutritive de pe urma privarii de alimente. Pacientul trebuie incurajat sa vada hrana ca un necesar care ii sustine functiile organismului, astfel incat la nivel cerebral sa se produca schimbari benefice ale starii psihice, ale vointei, iar senzatia de foame si apetitul sa revina la normal.

Stimularea apetitului poate fi incercata prin consumarea alimentelor preferate, prin ingestia preparatelor mai bogate caloric, dar usor de tolerat pentru organism, insa cu furnizarea nutrientilor necesari (acizi grasi Omega 3 si 6, proteine, fibre, fructe si legume bogate in vitamine si minerale). Alimentele pot fi prelucrate sub forma de sucuri sau paste pentru a fi usor de inghitit, cel putin pana cand organismul prezinta un raspuns pozitiv la abordarea terapeutica.

Copiii care prezinta lipsa poftei de mancare nu trebuie fortati sa manance pentru a nu capata o adversiune fata de hrana odata cu trecerea timpului. Li se poate asigura o diversitate a elementelor nutritive, un mediu prielnic pentru a lua masa, dar nu trebuie sa simta obligatie in loc de bucuria de a lua masa cu familia. Mesele in cantitati mici, dar mai dese, precum si un mediu ambental placut in care au loc acestea reprezinta si acestea modalitati de stimulare a poftei de mancare.

Lipsa poftei de mancare poate fi o manifestare de scurta durata in functie de anumiti factori interni sau care tin de mediul inconjurator, poate fi fiziologica, dar in aceeasi masura se poate extinde pe perioade indelungate si poate camufla o patologie care necesita investigatii suplimentare. Importanta este sesizarea modificarilor alimentare, fie subiectiv, fie la cei din jur, monitorizarea duratei de timp in care este prezenta, precum si alte semne clinice asociate acesteia.

Atentie trebuie acordata si deficitului nutritional pe care il atrage dupa sine lipsa alimentatie si care poate avea repercursiuni la nivelul intregului organism.

https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31176457/
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/cancer/in-depth/cancer/art-20045046
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28689565/