Ipohondria

Daca experimentati frica exagerata si nefondata cu privire la o boala grava pe care presupuneti ca ati putea sa o aveti, cel mai probabil suferiti de ipohondrie (hipocondrie). O persoana cu ipohondrie continua neincetat sa creada ca este grav bolnava, in ciuda evaluarilor medicale care ii demonstreaza ca este perfect sanatoasa.

Persoanele cu ipohondrie considera ca functiile normale ale corpului, cum ar fi bataile inimii, transpiratia sau miscarile intestinale sunt manifestari ale unei afectiuni grave. Chiar si anomaliile minore - nas infundat, ganglioni limfatici umflati sau sensibilitati minore - sunt percepute de persoanele cu ipohondrie, ca simptome ale unei conditii medicale grave.

Majoritatea persoanelor cu ipohondrie - adesea numite hipocondre - sunt ingrijorate de prezenta unei boli fizice. Simptomele variaza intre dureri si oboseala, preocupari legate de functiile normale ale corpului (cum ar fi respiratie sau borborisme abdominale etc.). Hipocondrii nu mint (constient) si nu se prefac atunci cand vorbesc despre manifestarile lor. Ei cred cu adevarat ca sunt bolnavi.

Semnele de avertizare prezente le persoanele cu ipohondrie includ:

• schimbarea frecventa a medicilor care ii examineaza si nemultumirea fata de diagnosticul acestora
• preocuparea exagerata si anormala fata de un anumit organ sau sistem de organe, cum ar fi inima sau sistemul digestiv
• simptome schimbatoare sau modificarea zonelor unde acestia cred ca sufera de o boala
• dificultati in ce priveste calmarea temerilor persoanelor hipocondre, chiar si dupa asigurarile pozitive ale medicilor privind starea de sanatate
• mentinerea cu fermitate a ideii ca medicii care ii asigura ca sunt sanatosi au gresit sau nu sunt competenti
• preocuparea fata de simptome, interfera cu munca, familia sau viata sociala a persoanei cu ipohondrie.

Alte manifestari includ preocupare obsesiva fata de sanatatea generala, examinare exagerata a unor zone de pe corp, monitorizare constanta a pulsului, temperaturii sau tensiunii arteriale. Persoanele hipocondre solicita sfaturi medicale pentru fiecare durere minora, schimba medicii care sustin ca nu este nimic in neregula cu ei si cred ca sufera de orice boala care este discutata la televizor sau radio.

Unii experti compara ipohondria cu tulburarile de anxietate, in special tulburarile obsesiv-compulsive.

Nu se cunosc cauzele exacte ale ipohondriei. Factorii care ar putea fi implicati in dezvoltarea acestei conditii includ:

• o istorie de abuz fizic sau sexual
• un istoric ce include o boala grava in copilarie
• abilitate redusa de exprimare a emotiilor si sentimentelor
• parinti sau rude apropiate cu aceasta tulburare; copiii pot dezvolta acest comportament si daca un parinte are o preocupare exagerata fata de o boala si/sau reactioneaza anormal la boli minore
• sensibilitate mostenita de ipohondrie.

O persoana poate suferi de ipohondrie luni si chiar ani. Hipocondrii pot avea insa, perioade lungi de timp in care sa nu fie preocupati de boli. Expertii sustin ca aproximativ 30% dintre pacientii cu ipohondrie prezinta in cele din urma o imbunatatire seminificativa a simptomelor.

Recuperarea este mai usoara in randul celor cu un statut socio-economic mai bun. Modificari pozitive apar si la cei care raspund pozitiv la tratamentul pentru depresie si anxietate sau in cazul in care ipohondria nu este legata de afectiuni psihiatrice.

Stabilirea cu exactitate a ipohondriei poate fi extrem de dificila, deoarece persoanele cu aceasta tulburare sunt convinse ca simptomele lor sunt cauzate de o boala. Atunci cand apar manifestarile conditiei, medicul va solicita un istoric medical complet al pacientului si un examen fizic.

Daca medicul nu constata niciun motiv fizic al simptomelor, pacientul va fi indrumat catre un psihiatru sau psiholog. Psihiatrul va pune un diagnostic bazat pe evaluarea bolnavului si in functie de atitudinea si comportamentul acestuia. Specialistul va lua in calcul si opinia medicului generalist care nu a descoperit nici o cauza fizica a simptomelor.

Desi ipohondria este o conditie de durata lunga, nu trebuie sa va traiti viata cu griji constante privind sanatatea dumneavoastra. Tratamentele psihologice, medicatia si constientizarea ipohondriei pot diminua intensitatea simptomelor acestei conditii.

In cele mai multe cazuri, cel mai bun lucru este ca bolnavul sa ramana in contact permanent cu medicul care se ocupa de caz. In cadrul relatiei pacient-medic, doctorul poate monitoriza simptomele si poate fi pregatit pentru orice modificare care sa semnaleze prezenta unei afectiuni reale. Medicul va incerca sa sprijine moral pacientul cu ipohondrie si va incerca sa evite alte teste sau tratamente inutile.

- Medicamente. Ipohondria este dificil de tratat, dar expertii au facut progrese. Exista mai multe medicamente antidepresive care ajuta la ameliorarea simptomelor.

- Terapie cognitiva. Terapeutii cred ca terapia cognitiv-comportamentala ajuta pacientii cu ipohondrie. Terapeutul lucreaza impreuna cu hipocondrii pentru a-i invata sa isi conteste presupunerile si sa-si schimbe comportamentul. Specialistii incurajeaza pacientii sa discute despre anxietatile pe care le au si incearca sa convinga bolnavii sa se stapaneasca si sa efectueze teste medicale fizice la fiecare cateva luni, in loc sa se adreseze medicului de fiecare data cand sunt speriati.

- Terapie de distragere a atentiei. In cadrul terapiei pacientii sunt instruiti, ca atunci cand simt nevoia sa isi masoare tensiunea arteriala sa incerce alte activitati pentru a le fi distrasa atentia. Aceste activitati pot include gradinaritul, lucrul in garaj, plata facturilor sau activitatile pe care le pot face impreuna cu copiii.

Persoanele care sufera de ipohondrie pot suferi diverse tipuri de complicatii:

• complicatii rezultate in urma testelor invazive pe care le realizeaza in scopul depistarii cauzelor simptomelor
• dependenta de antialgice sau sedative
• depresie si anxietate sau tulburare de panica
• alocarea a prea mult timp pentru consultatii medicale si investigatii si ignorarea vietii sociale sau profesionale.