Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Cat timp esti imun dupa infectarea cu coronavirus?

Actualizat la data de: 12 Aprilie 2024
Consultant medical:

Dr. Cora Balaban-Popa
Medic specialist neonatolog

Clinica: Spitalul Municipal Campina

Transmitere COVID-19

Sus
Cat timp esti imun dupa infectarea cu coronavirus?

Asa cum s-a tot scris si distribuit pana acum pe toate retelele de informare, COVID-19 se transmite de la o persoana la alta prin intermediul picaturilor Flugge, adica picaturile respiratorii. Acestea circula prin aer atunci cand o persoana tuseste, stranuta, vorbeste, striga sau canta. Aceste picaturi se pot cantona, apoi, la nivelul gurii sau nasului persoanelor care sunt in imediata apropiere, ei putand chiar inspira aceste particule.

Mastile reprezinta o bariera simpla, care previne raspandirea particulelor respiratorii catre alte persoane. Studiile arata ca mastile reduc distribuirea particulelor cand sunt purtate corect, acest lucru insemnand ca ele trebuie sa acopere atat nasul, cat si gura.

Fiecare persoana trebuie sa poarte masca de protectie, chiar daca nu se simte bolnava. Aceasta afirmatie este sustinuta de studii care au aratat ca persoanele care sufera de COVID-19 asimptomatice (care nu dezvolta deloc simptome) si persoanele care nu prezinta inca simptome (pre-simptomatice), pot raspandi virusul catre alti oameni. Purtarea mastii ajuta la protejarea celor din jurul nostru, mai ales in cazul in care suntem infectati, dar nu prezentam simptome.

Este deosebit de important sa purtam masca in spatiile inchise, cand suntem inconjurati de oameni cu care nu locuim si fata de care nu se poate pastra distanta de cel putin 2 m.

Cuprins articol

  1. Transmitere COVID-19
  2. Cand putem sa oprim purtarea mastii?
  3. Este sigur sa nu purtam masca in preajma unei persoane care s-a vindecat de boala?
  4. Durata imunitatii
  5. O persoana poate fi purtatoare a infectiei, in ciuda ameliorarii simptomelor
  6. Concluzii
  7. Citeste pe aceeasi tema

Cand putem sa oprim purtarea mastii?

Sus

Oamenii s-au saturat sa poarte masti, se intalneste asa numita oboseala la respectarea acestei reguli, fiind resimtita drept incomoda de o mare parte dintre persoane. Toti se intreaba cand este sigur sa fie oprita purtarea mastii. Adevarul este ca nu in viitorul apropiat.

Masca de protectie reprezinta un mijloc de aparare la indemana tuturor, alaturi de pastrarea unei igiene prin spalarea mainilor cu apa si sapun, mai ales ca temperaturile scazute favorizeaza dezvoltarea infectiilor respiratorii si, totodata, oamenii sunt nevoiti sa petreaca mai mult timp decat inainte in spatii inchise, alaturi de alte persoane, unde, uneori, nu este respectata distanta minima de 2 m.

Astfel, chiar si in eventualitatea vaccinarii unei bune parti a populatiei, nu se stie cu exactitate cat de repede se dezvolta imunitatea. Masca reprezinta un prim mijloc de protectie impotriva infectiei si raspandirii noului coronavirus, astfel ca se recomanda cu tarie purtarea corecta a acesteia, acest lucru insemnand ca ea trebuie sa acopere atat nasul, cat si gura.

Este sigur sa nu purtam masca in preajma unei persoane care s-a vindecat de boala?

Sus

Chiar daca o persoana care a trecut prin infectia cu SARS-CoV-2 s-a vindecat integral si se simte foarte bine, acesta nu este un motiv sa abandonam purtarea mastii si sa ne imbratisam. Cu siguranta nu putem afirma ca daca o persoana a avut virusul, este imuna, sustine dr. Ala Stanford, fondator al Black Doctors COVID-19 Consortium.
Expertii sustin ca masca trebuie purtata in continuare, de asemenea fiind necesara distantarea sociala si spalarea regulata a mainilor ori de cate ori este nevoie.

Durata imunitatii

Sus

Daca o persoana se imbolnaveste, probabil va dezvolta anticorpi care ii vor oferi protectie impotriva unor infectari ulterioare, insa aceasta protectie scade odata cu trecerea timpului.

Conform CDC, nu exista pana acum niciun raport confirmat al unei persoane care sa se fi reinfectat in urmatoarele 3 luni de la infectia initiala cu Covid-19. Acest lucru poate insemna ca anticorpii impotriva virusului ne protejeaza pentru cel putin 3 luni, fiind sigur sa ne intalnim cu persoane care s-au recuperat in urma infectiei in aceasta fereastra de timp. Insa, fiind studii recente si fara informatii referitoare la evolutia pe termen lung, nu este suficient sa concluzionam acest lucru. De asemenea, timpul relativ scurt in care s-au facut aceste descoperiri, lipsa unor rezultate de urmarire a persoanelor infectate cu Covid-19, precum si multitudinea de variante genetice existente ne fac sa ramanem rezervati referitor la tragerea unor concluzii.

Nu este cunoscut inca daca fiecare persoana infectata dezvolta acelasi nivel de anticorpi sau daca, spre exemplu, cineva poate fi mai imun in fata unor viitoare infectii daca a avut o expunere mai indelungata sau simptome mai severe.

Avand in vedere toate aceste variabile si faptul ca multe intrebari raman fara raspuns, masca, distantarea sociala si spalarea mainilor cu apa si sapun raman deziderate in combaterea infectiei cu noul coronavirus.

O persoana poate fi purtatoare a infectiei, in ciuda ameliorarii simptomelor

Sus

Un alt aspect important de care oamenii trebuie sa tina cont este faptul ca pot fi contagiosi fara a-si da seama. O persoana se poate simti mai bine, chiar crede ca poate iesi in oras cu prietenii, insa sa continue sa fie infectata si sa dea mai departe virusul. Si, asa cum stim, multi oameni dintre cei care se infecteaza cu noul coronavius nu dezvolta simptome deloc.

Daca cineva este testat pozitiv sau este simptomatic, este recomandata evitarea petrecerii timpului in preajma acelei persoane pana cand aceasta nu indeplineste toate cerintele elaborate de CDC. Acestea variaza in functie de anumiti factori, intre acestia fiind severitatea bolii si statusul imunologic.

In general, criteriile in cazul persoanelor care au fost infectate cu SARS-CoV-2 simptomatice sau asimptomatice sustin ca acestea pot sa reintre in contact cu alti oameni dupa 14 zile de la primul test pozitiv.

Cel mai important aspect de retinut este faptul ca aceste persoane trebuie neaparat sa poarte masca dupa vindecare.

Concluzii

Sus

Datele referitoare la imunitatea de dupa infectia cu Covid-19 sunt neclare, fiind necesare studii ulterioare care sa urmareasca evolutia pacientilor. Un lucru, insa, este cert: masca va ramane necesara chiar si dupa vindecarea unei persoane infectate cu noul coronavirus. Asa cum afirma dr. Patrick Kachur, profesor la universitatea Columbia din New York City, doar un numar mic de cazuri a raportat reinfectii. Cu toate acestea, nu se cunoaste statusul infectios al acestor persoane, insa s-a descoperit ca a doua infectie a fost datorata unei variante virale distincte din punct de vedere genetic fata de cea care a produs infectia initiala.

Cu toate aceste necunoscute pe care trebuie sa le avem in vedere, purtarea corecta a mastii si respectarea regulilor impuse de autoritati au un rol foarte important in limitarea raspandirii infectiei.

https://www.today.com/health/why-wear-mask-even-if-you-ve-already-had-covid-t201001
https://www.inquirer.com/philly-tips/covid-coronavirus-recovery-antibodies-safe-masks-20201014.html
https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/prevent-getting-sick/cloth-face-cover-guidance.html


Medici specialisti Infectioase

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate