Carnea rosie si efectele sale asupra sanatatii
Prezentare generala
SusNutritionistii si expertii din domeniul sanatatii au petrecut ani intregi dezbatand beneficiile si riscurile consumului de carne rosie. Acestia au dorit sa afle cu certitudine daca aceasta este buna sau nu pentru sanatate, dar pana acum rezultatele au fost mixte.
Cercetatorii sustin faptul ca produsele din carne rosie contin nutrienti importanti, inclusiv proteine, vitamina B12 si fier. Cu toate acestea, exista dovezi care sugereaza ca un consum crescut de carne rosie ar putea ridica riscurile de cancer, boli cardiace si alte probleme de sanatate.
Cuprins articol
Cat de hranitoare este carnea rosie?
SusCarnea rosie contine anumiti nutrienti importanti pentru sanatate, precum fierul, zincul si cobalamina (vitamina B12). Alimentele ce au ca sursa animalele, cum ar fi carnea si lactatele, sunt principalele surse alimentare de cobalamina.
Din acest motiv, persoanele care urmeaza diete vegane sau vegetariene pot necesita administrare de suplimente cu aceasta vitamina. In cazul in care exista un deficit al cobalaminei, persoana in cauza poate suferi chiar si anemie.
Potrivit specialistilor, o portie de 100 de grame de carne de vita cruda poate contine:
• 247 calorii;
• 19,07 grame de lipide;
• 17,44 grame de proteine;
• 1,97 miligrame de fier;
• 274 miligrame de zinc;
• 2,15 micrograme de vitamina B12.
Multi factori pot afecta valoarea nutritiva a unei portii de carne. De exemplu, anumite zone de carne dintr-un animal pot avea valori diferite de calorii si grasimi. De asemenea, modul in care fermierul a crescut animalul, modul de hranire si hrana oferita, chiar si varsta si sexul animalului pot afecta valoarea nutritiva a carnii. In plus, modul de preparare conteaza extrem de mult.
Expertii afirma ca alimentele din carne rosie sunt surse bune de fier hemic. Fierul hemic este prezent doar in carne rosie, carne de pasare si fructe de mare. Fierul non-hemic este continut de plante si alte alimente fortificate cu fier, precum cerealele si laptele vegetal. Se considera ca fierul hemic este mai biodisponibil, ceea ce inseamna ca organismul il poate folosi mai usor.
Desi multe persoane obtin suficient fier prin intermediul alimentatiei, expertii spun ca anumite persoane sunt predispuse riscului de deficit. Aceste grupe de persoane sunt reprezentate de:
• Sugari;
• Copii mici;
• Femeile care au menstruatie;
• Femeile insarcinate.
Cum este afectata starea de sanatate?
SusSpecialistii includ in categoria carnurilor rosii diferite tipuri de carne, precum cea de vita, de miel, de capra sau chiar de porc. Pe de o parte, carnea rosie este o sursa buna de anumiti nutrienti, in special vitamina B12 si fier, corpul uman avand nevoie de acestia pentru a produce noi globule rosii (hematii). De asemenea, acest aliment este foarte bogat in proteine, elemente necesare in construirea optima a sistemului muscular si osos, dar si a altor tesuturi si enzime.
Cu toate acestea, unele cercetari au corelat consumul regulat de carne rosie cu o serie de probleme de sanatate, inclusiv boli de inima, anumite tipuri de cancer, tulburari renale si tulburari digestive. In plus, se considera ca un consum crescut de carne rosie poate duce si la un risc mai mare de mortalitate.
Pentru a complica si mai mult problema, unele studii sugereaza ca tipul de carne rosie consumat de o persoana face o diferenta enorma. Astfel, carnea neprocesata, precum muschiul de vita sau cel de porc, ar putea fi mai sanatoasa decat alte tipuri de carne. Acest lucru se poate datora faptului ca sunt neprocesate si nu contin adaos de sare, grasimi sau conservanti.
Bolile de inima si grasimile saturate
SusMai multe studii diferite au sugerat ca un consum regulat de carne rosie poate duce la un risc mai mare de boli de inima. Specialistii considera ca acest risc este dat de grasimile saturate ce sunt prezente in carnea rosie. De asemenea, se sustine faptul ca grasimile saturate regasite in carnea rosie sunt in cantitate mult mai mare decat in alte surse de proteine, cum ar fi puiul, pestele sau leguminoasele.
Specialistii sugereaza ca nivelurile mari de grasimi saturate, dar si orice cantitate de grasimi trans, ar putea creste nivelul de colesterol al unei persoane, crescand astfel si riscul de boli cardiace. Prin urmare, se recomanda ca oamenii sa limiteze cantitatea de carne rosie pe care o mananca si sa apeleze la carne mai slaba, precum cea de pui.
Totusi, trebuie stiut ca nu carnea rosie este principala sursa de grasimi trans in dietele occidentale. Alimentele ambalate, procesate si prajite tind sa contina cele mai mari valori. Nutritionistii afirma ca fasolea si leguminoasele sunt surse alternative de proteine la carnea rosie, dar care au si efecte benefice asupra inimii.
Trebuie stiut ca exista si un numar mai mic de studii, dar care trebuie luate in calcul, in care se afirma ca aportul de carne rosie nu este responsabil de blocarea vaselor de sange si diferitele boli ale inimii. Acestea fiind spuse, exista dovezi mixte cu privire la sanatatea cardiaca si consumul de carne rosie. Astfel, cercetarile mai amanuntite sunt inca in derulare.
Bolile de inima si N-oxidul de trimetilamina
SusUnele studii au sugerat ca nu doar grasimile saturate din carne produc boli de inima. Astfel, s-a constatat ca persoanele care mananca in mod regulat carne rosie au niveluri mai mari de N-oxid de trimetilamina. Bacteriile intestinale produc aceasta substanta in timpul digestiei, fiind considerata o toxina cu risc crescut pentru decesul prin boli cardiace.
Studiile de specialitate au aratat ca persoanele care mananca frecvent carne rosie au niveluri chiar si de 3 ori mai mari de N-oxid de trimetilamina in comparatie cu cei care mananca proteine vegetale sau carne alba. Cu toate acestea, nivelurile acestui metabolit au revenit la normal dupa aproximativ 4 saptamani de la incetarea consumului de carne rosie.
Cancerul si mortalitatea
SusSpecialistii au sugerat faptul ca riscul de cancer si deces poate fi crescut printr-un aport ridicat de carne rosie. Totusi, rezultatele studiilor difera. O lucrare din 2015 afirma ca un aport regulat de carne rosie este probabil cancerigen pentru oameni, dar ca produsele procesate din carne sunt cancerigene pentru acestia. Aceasta afirmatie este in concordanta cu clasificarile Organizatiei Mondiale a Sanatatii.
Mai exact, conform cercetarii, persoanele care au mancat mai multe ca carne rosie au avut mai multe sanse de a dezvolta cancer colorectal, cancer gastric, cancer pancreatic, cancer de san si cancer de prostata. Riscurile au fost si mai mari in cazul persoanelor care au consumat produse procesate din carne. Autorii spun ca metodele de procesare a carnii, cum ar fi vidarea si afumatul, pot produce anumite substante chimice daunatoare pentru om.
De asemenea, studiile au analizat riscul de deces asociat consumul de carne rosie. Persoanele care au consumat produse procesate din carne rosie au avut rate de mortalitate mai mari decat persoanele care nu au consumat acest tip de carne. Spre exemplu, riscul de mortalitate creste cu 10% in cazul in care se consuma zilnic cel putin o jumatate de portie de carne rosie.
Metodele de gatire si cancerul
SusAtunci cand o persoana gateste carnea la temperaturi ridicate, cum ar fi prin prajire sau tigai de tip grill, anumite produse chimice se formeaza in carne. Acestea sunt reprezentate de amine heterociclice si hidrocarburi aromatice policiclice si pot provoca modificari semnificative la nivelul ADN-ului, avand ca efect final instalarea cancerului.
Expunerea la aceste substante chimice poate cauza cancer la animale, dar expertii nu stiu sigur daca acest lucru se intampla si la om. Totusi, se recomanda prudenta in ceea ce priveste prepararea carnii, astfel incat sa se diminueze orice posibil risc.
Oamenii isi pot reduce expunerea la substantele chimice daunatoare din carne prin prepararea ei corespunzatoare. Cateva sfaturi cu privire la acest lucru sunt reprezentate de:
• Evitarea gatirii carnii, inclusiv a celei albe, pe flacara deschisa sau pe suprafete metalice foarte fierbinti;
• Prepararea completa la cuptor sau gatirea anterioara in cuptor pentru putin timp, astfel incat sa se reduca timpul de gatire la foc mare;
• Intoarcerea carnii in mod regulat in timpul gatirii;
• Evitarea consumului de carne prea prajita sau arsa;
• Servirea carnii alaturi de legume bogate in antioxidanti.
Bibliografie:
AICR's foods that fight cancer. (n.d.). https://www.aicr.org/foods-that-fight-cancer/
Binnie, M. A., et al. (2014). Red meats: Time for a paradigm shift in dietary advice. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0309174014001922
Chemicals in meat cooked at high temperatures and cancer risk. (2017). https://www.cancer.gov/about-cancer/causes-prevention/risk/diet/cooked-meats-fact-sheet
Gershuni, V. M. (2018). Saturated fat: Part of a healthy diet. https://www.researchgate.net/profile/Victoria_Gershuni/publication/326881019_Saturated_Fat_Part_of_a_Healthy_Diet/links/5bd76fc3299bf1124fab4cb0/Saturated-Fat-Part-of-a-Healthy-Diet.pdf
Ground beef, raw. (2019). https://fdc.nal.usda.gov/fdc-app.html#/food-details/336864/nutrients
Guasch-Ferr M.,et al. (2019). Meta-analysis of randomized controlled trials of red meat consumption in comparison with various comparison diets on cardiovascular risk factors [Abstract]. https://www.ahajournals.org/doi/10.1161/CIRCULATIONAHA.118.035225
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Diete-Nutritie
- Dr. Magda Zarojanu - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU (in incinta Sp. clinic CANTACUZINO)
- Dr. Camelia Adina Calin - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU
- Dr. Mirela Ioana Culman - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU
- Dr. Mihaela Nicoleta Mindrescu - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU
- Dr. Mihaela Ursache -
Articole recomandate
- Quinoa, informatii utile si retete sanatoase
- Despre potasiu si sanatatea inimii
- Gastroenterita - o problema de sanatate mereu actuala
- Seleniul si importanta lui in dieta
- Ultimele descoperiri in tratarea cancerului
- Masa corporala ideala
- Boli oportuniste in HIV: limfomul non - Hodgkin
- Vitamine si minerale esentiale pentru o piele frumoasa
- Consumul de carne rosie este nociv pentru sanatate?