Calculul ovulatiei
Generalitati
SusOvulatia are loc atunci cand este eliberat din ovar un ovul matur, apoi este impins in trompa uterina si este pregatit pentru a fi fecundat. Mucoasa uterina se va ingrosa si va fi pregatita pentru ovulul fecundat. In cazul in care nu are loc conceptia, mucoasa uterina, insotita de sange va fi eliminata in timpul menstruatiei.
Cuprins articol
Calcularea datei ovulatiei
SusCiclul menstrual al unei femei are trei faze, prima zi a menstruatiei, fiind aceeasi cu debutul ciclului menstrual:
- faza foliculara - dureaza aproximativ 14 zile. In timpul acestor doua saptamani, foliculii din ovar ajung la maturitate, iar unul singur dintre ei va evolua intr-un ovul. Menstruatia incepe odata cu faza foliculara.
- ovulatia dureaza aproximativ 24 de ore. Cand hormonul de stimulare foliculara ajunge la maturitate, este secretat hormonul luteinizant si se va forma ovulul care urmeaza sa fie eliberat din folicul. Ovulul ajunge apoi in trompele uterine. In cazul in care nu este fertilizat va avea loc menstruatia.
- faza luteala dureaza aproximativ 14 zile. In acest timp, ovulul secreta corpul luteal, hormonul luteal si progesteron. Cu ajutorul progesteronului, mucoasa uterina va fi pregatita pentru implantarea ovulului.
Aceste etape se vor suprapune, motiv pentru care, lungimea totala a ciclului menstrual va fi de aproximativ 28 de zile. Pentru a calcula data ovulatiei, ar trebui sa aveti in vedere faptul ca indiferent de cat de lung este ciclul menstrual, faza luteala dureaza intotdeauna aproximativ 14-15 zile.
Daca doriti sa aflati data ovulatiei, eliminati aceste 14 zile din totalul ciclului menstrual. De exemplu, daca ciclul dumneavoastra menstrual este de obicei de 24 de zile, ovulatia va avea loc in ziua a 10-a (24-14=10).
Perioada fertila
SusPentru ca sansele de a concepe sa fie cat mai ridicate, trebuie sa cunoasteti cateva informatii legate de ovulatie. Ovulul are o durata de viata de 24 de ore, iar celulele spermatice de pana la 4 zile.
Iata cateva metode prin care puteti stii cand sunteti in perioada fertila:
- va creste temperatura corpului cu 3-5 zecimi de grad (in acest scop trebuie sa va masurati temperatura corpului in fiecare dimineata, inainte de a va da jos din pat, timp de mai multe zile)
- mucusul cervical este mai clar si mai abundent
- va puteti confrunta cu dureri in partea inferioara a stomacului, pe partea in care a fost eliberat ovarul.
Investigatii
SusExista diverse teste disponibile in farmacii, sub forma de benzi mici care in contact cu urina va pot oferi indicatii, daca este sau nu prezenta ovulatia (prin detectarea prezentei hormonului LH). Daca doriti sa concepeti un copil, acestea pot detecta ovulatia cu o precizie de 90%, ajutandu-va sa stiti daca sunteti in perioada fertila.
Simptomele ovulatiei
SusPrezenta ovulatiei, la majoritatea femeilor este semnalata de:
- modificarea lichidului din colul uterin - acesta va semana cu albusul de ou, cand va aflati in perioada fertila. Totusi, lichidul uterin poate fi diferit de la o femeie la alta. Cand ovulatia are loc, de obicei, creste cantitatea de fluide din colul uterin.
- modificarea temperaturii bazale - majoritatea femeilor, inainte de ovulatie vor avea o temperatura bazala a corpului, destul de ridicata. Pe masura ce va apropiati de ovulatie, posibil sa existe o scadere usoara, dar care va fi urmata de o crestere brusca dupa ovulatie. Cresterea temperaturii este un semn ca ovulatia tocmai a avut loc. Urmarirea temperaturii bazale a corpului, cu exactitate, timp de cateva luni, va va ajuta sa prevedeti cand va aparea ovulatia.
- modificarea pozitiei sau fermitatii colului uterin - colul uterin va trece prin multe schimbari cand ovuleaza o femeie. Cervixul va fi mai moale, mai larg, deschis si mai umed.
Daca se vor analiza aceste aspecte, se poate estima cu exactitate perioada corecta a ovulatiei.
Caracteristicile ovulatiei
Sus- Ovulul traieste timp de 12-24 de ore dupa ce paraseste ovarul
- In fiecare perioada de ovulatie este eliberat un singur ovul
- Ovulatia poate fi afectata de stres, boala, dar si de alte cauze
- Unele femei pot experimenta o usoara sangerare in timpul ovulatiei
- Implantarea unui ovul fertilizat are loc de obicei la 6-12 zile dupa ovulatie
- Fiecare femeie se naste cu milioane de ovule imature care asteapta perioada ovulatiei
- Un ciclu menstrual poate sa apara chiar si daca ovulatia nu a avut loc
- Ovulatia poate avea loc chiar si daca nu a fost prezent ciclul menstrual
- Unele femei pot resimti o durere usoara in apropierea ovarelor in timpul ovulatiei
- In cazul in care un ovul nu este fertilizat, se dezintegreaza si este absorbit in mucoasa uterina.
Alte informatii
SusAtunci cand ciclul menstrual debuteaza, nivelul de estrogen este scazut. Hipotalamusul (responsabil de mentinerea nivelurilor de hormoni) trimite un mesaj la glanda pituitara, care este apoi transmis hormonului foliculo-stimulant. Acest hormon stimuleaza o parte din foliculii ovarieni sa se dezvotle in ovule. Unul dintre acestia se va trasforma in folicul dominant care va elibera un ovul matur, iar celelalte ovule se vor dezintegra.
Foliculul matur va declansa cresterea nivelurilor de estrogen. Apoi va fi eliberat hormonul luteinizant care ajuta foliculul sa elibereze ovulul si sa fie pregatit pentru a calatori in trompa uterina pentru fertilizare. Foliculul din care a fost eliberat ovulul se numeste corp luteal si va contribui la eliberarea de progesteron care ajuta la ingrosarea si pregatirea mucoasei uterine pentru implantare.
Corpul luteal va produce progesteron timp de 12-16 zile (faza luteala a ciclului menstrual). In cazul in care ovulul este fertilizat, corpul luteal va continua sa produca progesteron pentru o eventuala sarcina in curs de dezvoltare, pana cand rolul va fi preluat de placenta. La o saptamana dupa fertilizare, posibl sa apara primele semne de fertilizare. Daca nu este fertilizat, ovulul se dizolva dupa 24 de ore.
Nivelul hormonal va scadea si mucoasa uterina va fi eliminata dupa 12-16 zile de la ovulatie. Apoi va urma ziua intai a ciclului menstrual. Procesul se va relua.
Momentul ovulatiei este unul dintre cele mai importante pentru o femeie, intrucat este determinant pentru obtinerea unei sarcini, dar si prevenirea acesteia. Procesul poate parea confuz si coplesitor. Indicat ar fi sa se foloseasca un kit pentru ovulatie, pentru a se maximiza sansele femeilor care doresc sa ramana insarcinate.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Ginecologie
- Dr. Bradut Adrian Ionascu - Institutul pentru ocrotirea mamei si copilului ALFRED D. RUSESCU - departament de obstetrica-ginecologie (maternitatea POLIZU)
- Dr. Carmen Radulescu - Institutul pentru ocrotirea mamei si copilului ALFRED D. RUSESCU - departament de obstetrica-ginecologie (maternitatea POLIZU)
- Dr. Lucian Sorin Puia - Spitalul clinic de obstetrica-ginecologie prof. dr. PANAIT SARBU (GIULESTI)
- Dr. Gheorghe Peltecu - Spitalul clinic FILANTROPIA
- Dr. Gheorghe Berbecar - Ministerul Administratiei si Internelor - Spitalul de urgenta prof. dr. DIMITRIE GEROTA
Articole recomandate
Citeste pe aceeasi tema
Articole recomandate
- 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei
- 3 din 10 femei dezvolta un nou episod de infectie urinara in 12 luni de la prima infectie. Cum poti calcula care e riscul tau de a face o noua infectie si ce poti face ca sa le previi
- Cum sa te bucuri de confort intim inclusiv in zilele 'dificile'?