Herpangina - cauze, simptome si tratament

Herpangina, o boala raspandita in special in randul copiilor, este o afectiune produsa de virusul Coxackie de tip A, care determina aparitia de vezicule si ulceratii la nivelul cavitatii bucale si al faringelui.

Herpangina mai poate fi cauzata de contactarea virusului Coxackie de tip B sau de ecovirusuri, in situatii mai putin intalnite.

Infectia virala dureroasa apare in special in perioada verii, starnind deseori epidemii in gradinite. Herpangina poate fi tratata similar cu o raceala de origine virala si poate sa apara izolat si la adolescenti sau rareori adulti.

Cele mai comune cauze ale herpanginei sunt virusurile Coxackie de tip A, insa au existat si situatii in care boala a fost produsa de enterovirusuri. Acesti agenti patogeni sunt transmisi de regula prin patrunderea particulelor fecale infectate in cavitatea bucala sau pe cale aeriana. Caile de transmitere pot fi obiectele infestate si introducerea mainilor care au atins suprafata contaminata in cavitatea bucala.

De asemenea, contactul direct cu mucusul unui purtator al virusului conduce la contactarea afectiunii virale. Cursul obisnuit al infectiei implica o perioada de incubatie asimptomatica ce este cuprinsa intre o saptamana sau doua. Multe persoane prezinta infectii cu enterovirusuri ce raman asimptomatice, ceea ce face ca preventia transmiterii bolii sa fie mai dificila.

Simptomele specifice ale herpanginei sunt eruptiile de vezicule si ulceratii la nivelul palatului moale si istmului faringian, debutul afectiunii infectioase acute febrile fiind insotit de

- febra ridicata;
- dureri intense in gat;
- vezicule (basici) si ulceratii care acopera palatul moale al cavitatii bucale, uvula (omusorul), amigdalele si faringele posterior; restul cavitatii bucale are un aspect normal;
- vezicule care persista circa o saptamana;
- noduli limfatici mariti la nivelul gatului (limfadenopatie);
- eruptii cutanate (ocazional);
- dureri de cap;
- dureri musculare;
- dureri abdominale;
- convulsii (la copii);

Medicul constata in cadrul examenului medical circa 10-20 de vezicule mici cu ulceratie rapida pe stalpii amigdalieni si pe valul palatin, cu fondul cenusiu si un halou de culoare rosie. In general, persoanele cu herpangina refuza alimentatia din pricina disconfortului sporit, inclusiv apa, riscul de deshidratare fiind destul de mare.

In cazul aparitiei deshidratarii pe fondul refuzului hranei, sistemul imunitar poate deveni mai putin performant in productia de anticorpi care opresc actiunea distructiva a virusului. Asadar, administrarea de lichide intravenos devine necesara.

Intrucat herpangina este un diagnostic clinic cu evolutie auto-limitata, nu este necesara efectuarea testelor de laborator. Unii pacienti spitalizati sau cu imunitatea scazuta pot avea nevoie de analize virale efectuate pe baza mostrelor de mucus prelevat din nas si gat, insa de multe ori, pana la obtinerea analizelor cu confirmarea prezentei virusului in organism, bolnavii se recupereaza fara interventii medicale de specialitate.

In general, medicul generalist poate stabili diagnosticul clar de herpangina printr-un examen fizic simplu, care releva aparitia veziculelor specifice, a febrei si a celorlalte simptome tipice bolii.

Tratamentul este unul suportiv sau simptomatic, asa cum se intampla in cazul tuturor infectiilor virale. Controlul febrei si al durerilor dificil de suportat se realizeaza prin administrarea de antitermice, antiinflamatoare si analgezice.

Spalaturile orale pot fi utile in ameliorarea simptomelor si reducerea disconfortului produs de ulceratii, acestea constituind un tratament alternativ cu rol de atenuare a durerilor. Solutiile de acest tip pot avea ingrediente diverse, precum lidocaina vascoasa amestecata cu anumite lichide aditionale ce functioneaza ca o bariera protectoare.

Este foarte important ca produsele pentru spalaturi orale sa fie recomandate de medic, intrucat pot sa apara efecte secundare grave din pricina concentratiilor ridicate ale unor substante. Intrucat herpangina este produsa de un virus, administrarea antibioticelor nu are niciun efect curativ in cazul acestei infectii.

Hidratarea suficienta si asigurarea necesarului zilnic de nutrienti sunt doua elemente-cheie in grabirea vindecarii, insa asigurarea lor este deseori dificila, din pricina ostilitatii bolnavului in a ingera hrana si lichide.

Rata de vindecare este foarte ridicata, herpangina fiind un sindrom auto-limitativ ce dispare de la sine in una sau doua saptamani. Foarte rar, pacientii care nu mananca sau nu beau pe toata durata simptomelor (in special copiii) au nevoie de administrarea de lichide pe cale intravenoasa.

Cand herpangina este produsa de un enterovirus, ea poate sa conduca la declansarea meningitei virale sau aseptice. Cu toate ca aceste complicatii au denumiri intimidante, si in acest caz, recuperarea in urma bolii are loc in totalitate, indiferent de categoria de varsta a pacientilor (exceptand sugarii si persoanele de varsta foarte inaintata).

Din punct de vedere profilactic, herpangina nu poate fi prevenita, intrucat nu exista un vaccin care sa imunizeze organismul impotriva virusurilor Coxsackie. In schimb, contaminarea poate fi evitata prin respectarea unei bune igiene si evitarea persoanelor infectate cu virusul Coxsackie de tip A.

Din pacate, formele asimptomatice ale bolii nu pot fi sesizate, asadar preventia prin limitarea epidemiei este fezabila in teorie, insa aproape imposibila in practica. Intrucat in cazul nou-nascutilor si sugarilor, virusurile care produc herpangina pot produce complicatii foarte grave, este deosebit de important sa se evite contactul direct al sugarilor cu persoane din exterior, suspecte sau nu de a fi infectate cu virusuri Coxsackie.

Copiii care petrec mult timp in colectivitate, in special cei de varsta prescolara, trebuie sa fie foarte bine instruiti cu privire la masurile de igiena privind mersul la toaleta, spalatul mainilor, manevrarea mancarii si introducerea degetelor murdare in gura.