Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Romania se afla printre castigatorii campaniei "Locuri de munca sanatoase"

Publicat la data de: 13 Mai 2009

Opt organizatii si intreprinderi au fost distinse cu un premiu in cadrul celui de-al 9-lea concurs european anual de bune practici organizat de Agentia Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca (EU-OSHA). Aceste premii se inscriu in campania pentru locuri de munca sanatoase dedicata evaluarii riscurilor. Unul din aceste 8 premii a revenit Romaniei.

Castigatorii si participantii distinsi cu mentiuni au promovat cu totii bunele practici de securitate si sanatate in evaluarea riscurilor la locul de munca.

Sute de organizatii si intreprinderi din intreaga Europa au participat la concurs. Castigatorii au fost premiati in cadrul Congresului „Securitatea si sanatatea la locul de munca in Europa secolului 21”, organizat la Praga de Presedintia ceha a Uniunii Europene cu doar o zi inainte de Ziua mondiala pentru securitate si sanatate la locul de munca (28 aprilie).

Vladimír Špidla, Comisarul UE pentru Ocuparea Fortei de Munca, Afaceri Sociale si Egalitate de sanse a afirmat: „Aceste intreprinderi si organizatii au avut realmente o contributie extraordinara la promovarea evaluarii riscurilor si astfel la reducerea accidentelor si la promovarea sanatatii la locul de munca, iar bunele lor practici sunt conforme cu Strategia comunitara in materie de securitate si sanatate la locul de munca (2007-2012) care vizeaza, pe langa problemele de sanatate la locul de munca, reducerea cu un sfert a accidentelor de munca pe intreg teritoriul UE.

Jukka Takala, directorul EU-OSHA, a salutat excelenta calitate a participarilor. „Cateva sute de exemple de bune practici au fost depuse la reteaua noastra de puncte focale din intreaga Europa. in jur de 50 dintre acestea au fost prezentate la nivel european, iar cele 17 organizatii sunt intr-adevar cele mai bune dintre cele mai bune. Toate acestea subliniaza mesajele cheie ale campaniei pentru locuri de munca sanatoase: exemplele arata ca evaluarea riscului nu este neaparat complicata si birocratica si ca nu este doar treaba expertilor”

„Locuri de munca sanatoase: Bine pentru tine. Bine pentru afacere. O Campanie europeana privind evaluarea riscurilor” reprezinta campania de informare la nivel european a EU-OSHA, cu scopul de a sensibiliza cu privire la importanta evaluarii riscurilor si de a face ca locurile de munca din Europa sa devina mai sigure, mai sanatoase si mai productive. Campania se desfasoara timp de doi ani (2008/2009) si este sustinuta de presedintiile UE, Parlamentul European, Comisia Europeana si partenerii sociali europeni.


Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate