Medicii care au operat din greseala un copil nu mai au drept de practica pentru trei luni
Stire medicala
Colegiul Medicilor Bucuresti (CMB) a decis, miercuri, interzicerea dreptului de practica, timp de trei luni, pentru medicul chirurg si medicul anestezist, vinovati de operarea din greseala a unui copil la Spitalul Grigore Alexandrescu.
"Chirurgul Mihai Dumitriu si medicul anestezist Nicoleta Lazar, au fost suspedati ca membri ai Colegiului Medicilor pe o perioada de trei luni, ceea ce inseamna ca nu au voie sa profeseze ca medici in acest timp. Dupa aceasta perioada se pot reintoarce in functii", a precizat presedintele Comisiei de Disciplina a CMB, Alexandru Oproiu.
Ordinul Asistentilor Medicali din Bucuresti a propus, pe 30 mai, suspendarea, pentru sase luni, a dreptului de practica pentru asistenta Aurora stefan, de asemenea vinovata de operatia gresita de apendicita, pe care un copil de noua ani a suferit-o la Spitalul Grigore Alexandrescu.
Au mai fost sanctionati, in acelasi caz, directorul de ingrijiri al spitalului si asistenta sefã, care s-au ales cu avertisment pentru lipsa de organizare la nivelul sectiei pe care o conduc.
Pe 19 martie, un copil de noua ani a fost operat de apendicita, din cauza neatentiei echipei medicale, desi se afla la Spitalul de Copii Grigore Alexandrescu pentru un examen cistoscopic.
Conducerea spitalului a decis, la acel moment, ca personalul medical aflat in culpa sa fie sanctionat cu reducerea salariului cu 10 sa suta, timp de trei luni, si cu mutarea intregii echipe de la sectia de Chirurgie II la Chirugie I.
Articole recomandate
- Legatura dintre spiritualitate si medicina
- 25 de antibiotice descoperite recent de cercetatori, o speranta noua pentru ...
- Medicina sportiva si riscurile sportivilor
- Medicina tintita: generalitati, istoric si perspective
- 11 mituri surprinzatoare din medicina
- Interviu cu Prof. Asoc. Dr. Nicolae Calomfirescu, Presedintele Asociatiei pe ...
- Ciuperca piciorului - generalitati
- Medicina Anti-Imbatranire, sau cum sa intineresti cu ajutorul HGH
Citeste pe aceeasi tema
Articole recomandate
- Ratele de succes FIV – Efectele varstei asupra fertilitatii
- Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate
- Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente