Liderii Federatiei Sanitas vor discuta in aceasta saptamana cu presedintele Basescu despre salarii
Stire medicala
Cadrele medicale afiliate Sanitas se vor intalni in cursul acestei saptamani cu presedintele Basescu pentru a cere majorarea bugetului sanatatii la 5% din PIB, precum si cresterea salariilor si a investitiilor in sistemul sanitar, a declarat luni, pentru NewsIn,presedintele Federatiei, Marius Petcu.
"Vom propune elaborarea unui pact, asa cum s-a intamplat si in cazul profesorilor, care sa aiba ca punct final reformarea sistemului sanitar, investitii mai mari pentru modernizarea spitalelor si cresterea salariilor cadrelor medicale", a explicat Petcu.
Potrivit liderului sindical, intalnirea de la Cotroceni va avea loc miercuri sau joi, in functie de programul presedintelui Traian Basescu.
"In ce priveste reforma, nu putem vorbi de noi disponibilizari, pentru ca si asa exista o lipsa de personal in spitalele din Romania. Este o problema cu managementul acestora, iar banii trebuie gestionati mai bine", a mai spus Petcu.
Presedintele Federatiei Sanitas sustine ca este nevoie sa se stabileasca si locul pe care il vor ocupa medicii in ierarhia bugetarilor, pentru ca in functie de aceasta pozitie vor fi hotarate si majorarile salariale care vor fi acordate cadrelor medicale in urmatorii ani.
"Nu cred ca vom fi la un nivel comparabil cu magistratii, insa trebuie sa ni se spuna pe ce loc suntem in clasament fata de profesori si functionarii publici: pe primul, pe locul al doilea sau pe locul al treilea", a spus Marius Petcu, pentru NewsIn.
Seful statului a declarat, luni, la intalnirea cu membrii Comisiei prezidentiale pentru sanatate, ca este nevoie de mai multe resurse pentru sanatate si ca ideea ca s-ar "distruge" economia nationala pentru ca s-ar da bani la educatie sau sanatate este o "minciuna propagandistica".
Basescu a aratat, la intalnirea de luni, de la palatul Cotroceni, cu membrii Comisiei prezidentiale pentru analiza si elaborarea politicilor din domeniul sanatatii publice, ca bugetul pentru sanatate, chiar si optim utilizat, nu este suficient pentru a acoperi nevoile sistemului si va trebui, in perioada urmatoare, ca acesta sa creasca.
De asemenea, seful statului s-a declarat pentru cresterea salariilor personalului medical, cu conditia ca majorarile salariale sa fie dublate de performanta si reforma a sistemului.
"De acord cu cresteri de salarii, inclusiv in sanatate, dar contra reforma. Nimeni nu mai poate sa ceara salarii fara sa faca nimic in modernizarea sistemelor", a precizat Basescu, adaugand ca, daca va fi cazul, va folosi raportul Comisiei prezidentiale pentru sanatate in discutiile cu sindicatele din sistem.
"Dar dincolo de orice as vrea sa clarificam un lucru care vad ca in aceste momente este extrem de actual. Distrugerea economiei nationale pentru ca s-ar da bani la educatie sau la sanatate este una din marile minciuni propagandistice", a tinut sa precizeze seful statului, aratand ca problemele reale ale economiei romanesti sunt deficitul de cont curent, care pune presiune pe inflatie, si incapacitatea de a gestiona resursele.
"Se incearca crearea unui complex al profesorilor, ca datorita lor se va distruge economia nationala. Va asigur ca, pe de alta parte, putem privi cu foarte mare seriozitate la nevoia de resurse suplimentare pentru sanatate", a declarat presedintele.
seful statului a mai spus ca Romania nu se afla, din punct de vedere al economiei, in situatia Ungariei, stat care nu ar avea probleme din cauza majorarilor salariale, ci pentru ca mare parte din banii de la buget sunt folositi pentru rambursarea creditelor comerciale.
Articole recomandate
- Ultimele saptamani de sarcina. Ce trebuie sa facem?
- Cand vorbim despre sex cu cei mici?
- Disfunctiile sexuale la femei (disfunctii ale libidoului, ale excitarii si o ...
- Adevarul despre suplimentele nutritive pentru sportivi
- Displazia aritmogena de ventricul drept
- Constipatia: tratamente alternative
- Primele semne de sarcina
- Cromofobia, frica de culori
- Legatura dintre spiritualitate si medicina