Hranirea si hidratarea artificiala: benefice sau nocive?

Una dintre cele mai dificile decizii pentru bolnavii care sufera de boli grave sau in stadii avansate, pentru familia acestora, este cea legata de hranirea si hidratarea artificiala.

In acest caz apar destule intrebari:

- daca substantele nutritive vor fi introduse intravenos, sistemul digestiv va functiona normal?

- in cazul in care o persoana este hidratata intravenos cu fluide si nu le va mai bea normal, exista posibilitatea sa se deshidrateze?

- daca hranirea artificiala se va face prin intermediul unui tub, cum poate inghiti bolnavul fara sa se inece?

Membrii familiei vor fi chinuiti de aceste intrebari, mai ales daca nu li se ofera explicatii clare cu privire la eficacitatea sau lipsa de eficacitate a diferitelor tratamente disponibile, la efectele secundare ale fiecarui tratament, modului de actiune ale acestora, reactiilor adverse si complicatiilor.

Miturile si conceptiile gresite sunt foarte multe.

La fel ca numeroase interventii chirurgicale, toate formele de nutritie si hidratare artificiala:

- vor supune pacientul la o serie de proceduri incomode si uneori dureroase;

- au efecte secundare si potentiale complicatii, inclusiv infectii grave, greata, varsaturi, diaree, dezechilibre de minerale si ale electrolitilor si chiar decesul;

- sunt indicate in cazul in care pot ameliora starea generala de sanatate a bolnavului;

- sunt contraindicate atunci cand beneficiile nu depasesc inconvenientele.

Nutritia si hidratarea artificiala sunt metode de tratament prin intermediul carora unei persoane bolnave i se ofera fluide si substante nutritive prin alte cai decat cea normala, decat prin cavitatea bucala si prin inghitire.

Exista mai multe tipuri de alimentatie si hidratare artificiala, in general impartite in doua categorii majore:

- enterala - substantele nutritive si lichidele sunt furnizate printr-un tub introdus in tractul gastro-intestinal. Tubul va trece prin nas, gat si esofag si va ajunge in stomac (tub nasogastric) sau intestinul subtire. A doua alternativa ar fi plasarea chirurgicala a tubului in stomac (gastrostomie) sau in intestin (jejunostomie) prin peretele abdomenului.

- parenterala - substantele nutritive si lichidele sunt introduse in organism prin intermediul unui cateter, printr-o vena a corpului. Cateterul va fi introdus fie intr-o vena periferica (de obicei din partea inferioara a bratului) sau o vena centrala (una din venele mari ale corpului, mai aproape de inima).

Nutrientii sau lichidele variaza foarte mult in functie de tipul de alimentatie si hidratare artificiala si de nevoile fiecarui pacient.

- Prin tuburile de alimentatie enterala se pot furniza organismului apa, diverse tipuri de lichide (unele speciale), sau pur si simpulu alimente obisnuite.

- Alimentatia parenterala poate fi partiala (implicand o parte dintre substantele nutritive necesare organismului) sau totala (include toate substantele nutritive de baza, intr-o forma simpla, de care are nevoie organismul pentru a produce si energie si a-si mentine greutatea).

In cazul unor bolnavi, aceste tratamente vor fi aplicate temporar, pe perioade scurte de timp, iar in al altora pe termen lung (cazul celor care sufera de probleme reversibile si si-au pierdut abilitatea de a manca si a bea in mod normal).

Nutritia si hidratarea artificiala pot fi aplicate perioade indelungate de timp.

Recent, specialistii au analizat efectele benefice ale alimentatiei si hidratarii artificiale.

Rezultatele obtinute au fost suprinzatoare, iar multe dintre mituri au fost contestate, mai ales studiile care stateau la baza afirmatiilor acestora se refereau mai ales la persoanele care sufereau de boli incurabile, tulburari neurologice si la persoanele in varsta cu o stare precara de sanatate.

Iata cateva dintre aceste mituri:

• Mit - o persoana care sufera de pneumonie de aspiratie din cauza dificultatilor de deglutitie si a sufocarii trebuie sa aibe un tub plasat prin gastrostomie pentru prevenirea reaparitiei pneumoniei de aspiratie.

Realitate: Nu exista dovezi care sa poata demonstra ca tuburile introduse prin gastrostomie sau cele care ajung in intestinul subtire previn pneumonia de aspiratie in cazul unei persoane care are dificultati la inghitire.

De fapt, exista rezultate pozitive in cazul persoanelor aflate in stadii avansate ale bolii Alzheimer, ca tuburile introduse prin gastrostomie provoaca mai mult rau decat daca nu s-ar fi introdus nici un tub.

Alte dovezi arata ca tuburile pentru alimentare artificiala, pot creste, de fapt, frecventa episoadelor de penumonie de aspiratie. Hranirea atenta, cu mana, ar fi o alternativa mai buna.

• Mit - alimentatia artificiala contribuie la vindecarea cu rapiditate a ranilor in cazul bolnavilor care nu se pot hrani normal.

Realitate: Nu exista studii viabile care sa demonstreze ca viteza nutritiei si hidratarii artificiale grabesc vindecarea ranilor.

De fapt, daca o persoana sufera de incontinenta, pielea va fi agresata ca urmare a umiditatii constante si a iritatiei provocate de urina si fecalele care se afla in mod constant in contact cu aceasta.

• Mit - persoanele care au casexia provocata de cancer, ar trebui sa fie hranite prin metoda parenterala totala pentru mentinerea greutatii si a energiei.

Realitate: cercetarile nu au demonstrat nici un beneficiu in utilizarea nutritiei parenterale totale la pacientii care sufera de casexia declansat de cancer: aceasta nu imbunatateste nivelul de energie al unei persoane si nu contribuie la cresterea sa in greutate.

Unele studii arata chiar ca rata supravietuirii este mai scazuta in acest caz.

• Mit - o persoana care se afla intr-o stare precara de sanatate, care este deshidratata din cauza lipsei de lichide sufera din cauza setei extreme si a durerii.

Realitate: deshidratarea la o persoana varstnica grav bolnava sau aflata intr-un stadiu final al unei boli nu este dureroasa. La persoanele in varsta a caror sanatate este fragila senzatia de sete este diminuata si acestea se deshidrateaza cu usurinta.

Deshidratarea este caracterizata printr-o stare crescuta de somnolenta, scadere a gradului de vigilenta mentala, fara alte semne de suferinta. In cazul pacientilor aflati pe moarte, studiile au aratat ca acestia nu experimenteaza setea sau aceasta este usor de potolit prin cantitati mici de lichide.