Febra

Febra (cunoscuta si sub numele de hiperpirexie sau raspuns febril) este un simptom medical frecvent care descrie o crestere a temperaturii interne a corpului deasupra nivelului normal. Febra este in mod corect caracterizata de o crestere a temperaturii corpului cu 1-2 grade deasupra punctului de termoreglare.

Febra este determinata de o modificare a punctului termoreglarii, determinand cresterea temperaturii corpului (care de obicei este in jur de 37 grade Celsius), iar mecanisme efectorii sunt declansate ca raspuns la aceste modificari. O persoana cu febra are de obicei o senzatie de frig in ciuda temperaturii corporale in crestere, o crestere a pulsului, tonusului muscular si tremuraturi, toate acestea fiind determinate de incercarile de a contracara nou-perceputa hipotermie si atingerea unui nou punct termoreglator.

Febra difera de hipertermie in aceea ca hipertermia este o crestere a temperaturii corpului peste punctul termoreglator, datorate producerii in exces a caldurii sau a unei termoreglari insuficiente sau a ambelor cauze. Febra este considerata un mecanism imun al organismului care incearca sa neutralizeze un intrus perceput in interior, care poate fi bacterian sau viral. Febra nu este o boala ci este un raspuns al organismului la o boala.

Cand un pacient are sau este suspectat a avea febra, este necesara masurarea teperaturii corpului persoanei respective cu ajutorul unui termometru.

Febra este prezenta daca:
- temperatura rectala este peste 37,8 grade Celsius;
- temperatura orala este peste 37,5 brade Celsius;
- temperatura axilara este peste 37,2 grade Celsius;
- temperatura otica (la nivelul urechii) este peste 37,2 grade Celsius.

Valoarea normala a temperaturii masurata la nivel oral este de 38,8+/-0,7 grade Celsius. Acest lucru inseamna ca doar o valoare a temperturii intre 36,1 si 37,5 grade Celsius este considerata normala. Totusi, exista multe variatii ale temperaturii normale, iar acest lucru trebuie luat in considerare cand se masoara febra.

Valorile oferite mai sus sunt pentru un adut sanatos, care a mancat, este imbracat confortabil, aflat in interior, intr-o camera cu temperatura normala (22,7-24,4 grade Celsius), in timpul diminetii, dar nu la scurt timp dupa trezirea din somn. Mai mult, pentru temperatura orala, subiectul trebuie sa nu fi mancat, baut sau fumat cu cel putin cincisprezece-douazeci de minute inainte de masuratoare.

In mod normal temperatura corpului fluctueaza de-a lungul zilei, cu cel mai scazut nivel in jurul orei 4 dimineata si cu cel mai inalt in jurul orei 18 (presupunand ca subiectul are un ritm nictemeral normal cu somn pe parcursul noptii si veghe ziua).

De accea, o temperatura orala de 37,2 grade Celsius ar putea fi considerata febra dimineata, dar nu si seara. O temperatura orala de 37,5 grade Celsius dupa-amiaza sau seara nu trebuie considerata febra. Temperatura normala a corpului poate varia cu pana la 0,6 grade Celsius de la un individ la altul sau de la o zi la alta.

La femei, temperatura difera in functie de momentul ciclului menstrual, iar acest lucru poate fi folosit ca parte a constientizarii momentului ovulatiei (desi temperatura este doar una dintre variabile). Temperatura creste dupa masa si factorii psihologici o pot influenta.

Exista mai multe locatii unde poate fi masurata temperatura. Termometrele care masoara temperatura la nivelul membranei timpanice masoara energia calorica radianta a acestei membrane. Acest tip de masuratoare este mai comod, dar poate arata o varabilitate mai mare.

Copiii dezvolta temperatura mai mare in timpul activitatilor cum ar fi jocul, dar aceasta nu reprezinta febra deoarece punctul lor de termoreglare este normal. Pacientii in varsta pot avea o capacitate scazuta de a genera caldura in timpul perioadelor febrile, deci chiar si o febra scazuta poate avea o cauza serioasa la pacientii geriatrici.

Febra este de obicei acompaniata de modificarea comportamentului care consta in letargie, depresie, anorexie, somnolenta, hiperalgezie si incapacitatea de concentrare a atentiei.

Teperatura este reglata de catre hipotalamus. Un declansator al febrei, numit pirogen, determina eliberarea de prostaglandina E2 (PGE2). PGE2 actioneaza asupra hipotalamususlui care determina un raspuns sistemic adresat intregului organism, determinand efecte generatoare de caldura pentru a se potrivi noului nivel de temperatura.

Pirogenul este o substanta care induce febra. Acesta poate fi de natura interna (endogen) sau externa (exogen). Substantele bacteriene numite lipopolizaharide, prezente in peretele celular al unor bacterii, reprezinta un exemplu de pirogeni exogeni. Pirogenicitatea poate varia, ca un exemplu extrem, exista bacterii pirogene cunoscute sub numele de superantigene care determina instalarea rapida a unei febre inalte si periculoase.

Depirogenarea (necesara spre exemplu, pentru prepararea vaccinurilor) poate fi realizata prin filtrare, distilare, cromatografie sau inactivare. Prezenta antigenilor determina reactii in lant ale sistemului imunitar ajungand pana la structurile cerebrale responsabile de termorglare, determinand un raspuns din partea acestora.

Ca raspuns creierul decalnseaza mecanisme inductoare de caldura prin sistemul nervos autonom.

Acestea pot fi:
- cresterea productiei de caldura prin cresterea tonusului muscular, tremuraturi si eliberarea de hormoni cum ar fi epinefrina;
- Prevenirea pierderii de caldura, prin vasoconstrictie.

Sistemul nervos autonom poate activa de asemeni si tesutul adipos brun pentru a produce caldura (termogeneza neasociata activitatii fizice, cum ar fi tremuratul), dar acest mecanism este important in cazul bebelusilor. Cresterea pulsului si vasoconstrictia contribuie la cresterea tensiunii arteriale asociate febrei.

De obicei febra este clasificata in (masuratoare anala):
- scazuta: 38-39 grade Celsius;
- moderata: 39-40 grade Celsius;
- inalta: 40-41,1 grade Celsius;
- hiperpirexia: peste 41,1 grade Celsius.

Ultima este o urgenta medicala deoarece se apropie de limita superioara compatibila cu supravietuirea. Daca temperatura este masurata in alt loc (gura, ureche, axila), valoarea obtinuta trebuie convertita in echivalentul sau. In majoritatea timpului, tipurile de febra nu pot fi folosite pentru descoperirea cauzelor ei.

Totusi, exista anumite modele de febra care, ocazional, pot pune diagnosticul:
1. Febra Pel-Ebstein: Un tip specific de febra asociat limfomului Hodgkin, in care temperatura este foarte crescuta timp de o saptamana, apoi scazuta in urmatoarea saptamana, si tot asa. Totusi, exista si indoieli ca acest pattern chiar exista.

2. Febra continua: temperatura care ramane peste valorarea normala de-a lungul zilei si nu fluctueaza cu mai mult de 1 grad Celsius in 24 de ore inseamna: pneumonie lobara,febra tifoida, infectia tractului urinar, bruceloza sau tifos. Febra tifoida poate avea si un alt pattern specific cu cresteri usoare in trepte si platouri inalte.

3. Febra intermitenta: temperatura crescuta este prezenta doar pentru cateva ore intr-o zi, in restul timpului fiind normala, poate sugera: malarie, boala Kala-azar, septicemie. In cazul malariei febra poate exista cu o periodicitate de 24 de ore (cotidiana), 48 de ore sau 72 de ore (ultima indicand prezenta Plasmodium malariae). Acest model poate fi mai putin clar la calatori.

4. Febra remitenta: temperatura ramane peste valoarea normala pe tot parcursul zilei si flucteaza mai mult de 1 grad Celsius in 24 de ore indicand prezenta unei endocardite infectioase.

O febra datorata neutropeniei, numita si neutropenie febrila, reprezinta febra aparuta in urma lipsei unei functionari normale a sistemului imun. Datorita lipsei de neutrofile care sa lupte cu agentii patogeni, infectia bacteriana se poate raspandi rapid si de aceea aceasta febra este considerata o urgenta medicala. Acest tip de febra este mai frecvent observata la pacientii are primesc chimioterapie imunosupresiva decat la persoanele sanatoase. Febricula este o febra usoara cu durata scurta, cu origine nedefinita, si fara o patologie distincta.

Febra este un simptom frecvent in cazul multor afectiuni:
- infectii cum ar fi: gripa, HIV, malaria, mononucleoza infectioasa sau gastroenterita;
- diferite inflamatii ale pielii cum ar fi acneea, pustulele sau abcesele;
- Afectiuni imunologice: lupus eritematos, sarcoidoza, boala infalamtorie a colonului;
- Distructii tisulare care pot apare in caz de hemoliza, interventii chirurgicale, infarct miocardic, rabdomioliza, hemoragie cerebrala, sindromul de strivire;

Febra determinata de medicamente:
- Febra determinata direct de medicament: lamictal, progesteron, sau chimioterapice care determina necroza tumorala;
- Efect advers la unele medicamente: antibiotice sau sulfamide;
- Dupa incetarea administrarii substantei: heroina, fentanil;
- Reactii la produse de sange incompatibile;
- Cancere, in special cancer renal, leucemie si limfoame;
- Tulburari metablice: guta sau porfiria;
- Procese trombo-embolice: embolism pulmonar sau tromboza venoasa profunda.
Febra persistenta care nu poate fi explicata dupa mai multe consulturi clinice poarta numele de febra cu origine necunoscuta.

Exista argumente pro si contra folosului febrei, iar acest subiect este foarte controversat. Exista studii realizate pe vertebrate cu sange cald si apoi pe oameni, care sugereaza ca recuperarea este mai rapida dupa o infectie datorita febrei. Un alt studiu sugereaza reducerea mortalitatii in cazul infectiilor bacteriene atunci cand febra a fost prezenta.

Teoretic, febra poate ajuta apararea gazdei. In mod cert exista unele reactii imunologice care sunt grabite de prezenta febrei si unii patogeni care supravietuiesc doar la anumite temperaturi pot fi indepartati cu ajutorul febrei. Febra poate fi de folos pana la un punct, deoarece cresterea temperaturi pana la o anumita valoare creeaza un mediu neprielnic pentru anumiti agenti patogeni. De asemeni, celulele albe prolifereaza mai rapid datorita temperaturii crescute si pot ajuta la distrugerea patogenilor si microbilor periculosi care au patruns in organism.

Cercetarile au aratat ca febra are mai multe functii importante in procesul de vindecare:
- creste mobilitatea leucocitelor;
- creste fagocitoza leucocitelor;
- scade efectul endotoxinelor;
- creste proliferarea celulelor T;
- creste asctivitatea interferonului.

Febra nu trebuie tratata intotdeauna. Febra este un semnal important ca ceva nu este in regula in organism si poate fi folosita pentru evaluarea eficacitatii tratamentului. Mai mult, nu toate situatiile cu febra au o origine infectioasa. Chiar si atunci cand nu este indicat tratamentul, totusi, pacientii febrili sunt in general sfatuiti sa consume suficiente lichide, deoarece deshidratarea produsa de febra usoara poate fi mai periculoasa decat insasi febra.

In general este bine ca pacientul sa bea apa, dar exista intotdeauna un risc minor pentru hiponatremie daca pacientul bea prea multa apa. Din acest motiv, unii pacienti consuma bauturi pentru sportivi sau lichide cu continut de electroliti realizate special in acest scop.

Multi pacienti iau medicamente antipiretice deoarece febra le creeaza un disconfort. Febra determina cresterea pulsului si a metabolismului, determinand astfel un stress in plus pentru organismul persoanelor in varsta sau al pacientilor cu afectiuni cardiace. Febra poate determina chiar si delir. De aceea, beneficiul potential al febrei trebuie cantarit cu atentie in comparatie cu riscurile la acesti pacienti. In orice caz, febra trebuie tinuta sub control daca ajunge pana la stadiul de hiperpirexie si leziunile tisulare sunt iminente.

Tratamentul febrei este in mod normal realizat prin coborarea punctului de termoreglare, dar si facilitarea pierderii de caldura poate fi eficienta. Acest scop poate fi realizat prin folosirea antipireticelor cum ar fi ibuprofen sau paracetamol. Aspirina poate fi, de asemeni, administrata adultilor, dar poate determina sindrom Reye la copii.

Indepartarea caldurii poate fi realizata, in general, cu ajutorul unor prosoape umede, de obicei aplicate pe frunte, dar se poate face si prin imbaiere in apa calduta. Acest aspect este in mod special important la sugari, la care medicamentele ar trebui evitate. Totusi, folosirea unei ape prea reci poate induce vasoconstrictie, reducand astfel eficacitatea pierderii de caldura.

Pierderea de caldura poate fi realizata si prin conductia caldurii, convectie, radiatie sau evaporare (transpiratie, perspiratie) sau o cobinatie a acestora.