Efectul placebo

Efectul placebo este o imbunatatire a starii de sanatate masurabila si observabila, ce nu este atribuita unui tratament invaziv sau medicament administrat pentru boala in cauza.

Termenul este folosit pentru a caracteriza orice schimbare pozitiva resimtita la nivel fizic sau mental, fara o interventie de specialitate.

Placebo este si termenul utilizat de cercetatori pentru a denumi o substanta inactiva sau o procedura de control folosite in cadrul unui experiment.

Efectul placebo apare atunci cand un pacient ia un medicament perceput ca un ajutor in conditia medicala de care sufera, dar care nu are niciun efect terapeutic demonstrat pentru boala in cauza. Medicamentul sau tratamentul este cunoscut sub numele de placebo, ce poate fi de mai multe tipuri.

Exista tipul de placebo inert, care se refera la o substanta farmacologica fara ingrediente active (cu un continut neutru). Placebo activ este pastila ce detine efecte farmacologice, insa care nu este considerata eficienta in cazul unei anumite actiuni.

Tot placebo mai este numit si tratamentul sau terapia considerat initial eficace pentru o anumita conditie medicala, dar care isi dovedeste ulterior lipsa de eficienta. Persoana care declara ca ar fi experimentat un efect placebo este numita placebo reactiv. Exista pareri care clasifica medicina alternativa si complementara tot in categoria tratamentelor de tip placebo.

Terapiile de tip placebo s-au dovedit eficiente in circa 30% din cazuri, fiind folosite de medici inca de secole. Unii cercetatori cred ca efectul placebo este un simplu raspuns psihologic la boala actiunea de administrare a unui medicament placebo insufla o stare de bine.

Studiile recente spun ca medicamentele si terapiile placebo nu declanseaza doar raspunsuri psihologice, ci si fiziologice. Pe de alta parte, exista si experti in medicina care considera aceste cai terapeutice ca fiind nocive, lipsite de etica, inselatoare si, pe alocuri, chiar ilegale.

O teorie emisa pe baza autenticitatii efectului placebo este efectul asteptarilor pacientului. Cand oamenii stiu deja ce rezultat ar trebui sa obtina in urma administrarii unui anumit medicament, fie isi schimba in mod inconstient reactia biologica conform asteptarilor, fie raporteaza beneficiile in cauza, chiar daca ele nu survin in realitate.

Alti cercetatori cred ca persoanele care experimenteaza efectul placebo devin conditionate sa resimta o ameliorare in urma tratamentului, care actioneaza ca un simplu stimul in autodepasirea simptomelor. Ambele teorii pot fi combatute, insa, de concluziile mai multor studii derulate in acest sens.

Intr-o cercetare condusa de Institutul de Neuropsihiatrie din SUA in anul 2002, doua grupe de pacienti au fost supuse unui tratament cu antidepresive, iar un grup unui tratament de tip placebo. Dupa cateva saptamani de administrare a pilulelor, s-a masurat activitatea cerebrala a participantilor din fiecare grup, folosindu-se electroencefalografia.

Pacientii supusi experimentului placebo nu doar ca au declarat o imbunatatire a starii de spirit, insa au prezentat si o crestere observabila a activitatii cerebrale, mai mare decat a pacientilor care au urmat tratamentul real cu antidepresive.

Mai mult, activitatea sporita a putut fi observata in alta parte a creierului in cazul pacientilor cu efect placebo, in cortexul prefrontal. Studiul sugereaza ca medicamentele placebo nu doar ca pacalesc creierul, ci il determina sa reactioneze diferit, fata de modul in care ar face-o sub efectul unui medicament obisnuit.

Alte studii au aratat ca terapiile placebo nu produc transformari masurabile doar la nivel cerebral, ci ajuta si la relaxarea musculara si la ameliorarea durerilor. Asadar, efectul placebo nu se limiteaza exclusiv la partea psihologica.

Chiar daca medicii au prescris tratamente placebo de sute de ani, prefera sa nu utilizeze aceasta masura terapeutica decat in scop stiintific, preponderent in studii farmacologice. De regula, acestia pot apela la terapiile placebo atunci cand nu gasesc o alta forma de ameliorare a simptomelor acuzate de pacienti.

De pilda, cand un pacient se plange in mod constant de starile de oboseala care ii afecteaza ritmul de viata normal, iar medicul nu poate identifica in urma analizelor cauza acestui simptom, va recomanda suplimentarea aportului de vitamine.

Un alt motiv care determina medicii sa recomande un tratament de tip placebo este insistenta pacientului de a lua un anumit medicament.

Un exemplu comun este prescrierea unui tratament cu antibiotice pentru tratarea unei raceli obisnuite. Chiar daca aceste medicamente sunt eficiente doar in cazul infectiilor bacteriene, medicul poate considera ca varianta aceasta este mai buna pentru pacient, decat interzicerea tratamentului daca sistemul imunitar al bolnavului scade, pot sa apara mai multe complicatii, decat efecte secundare ale antibioticelor.

In ultimul timp, aceasta practica este tot mai rar intalnita, de cand pericolul bacteriilor rezistente la antibiotice a devenit intens popularizat.

Contestatarii tratamentelor de tip placebo evidentiaza si cateva posibile pericole ale acestui tip de terapie. Pe langa faptul ca efectul placebo apare la mai putin de jumatate din populatie, exista riscul ca relatia medic-pacient sa aiba de suferit.

Daca medicul prescrie un tratament placebo si acesta nu functioneaza, eforturile de a identifica o solutie terapeutica pleaca din nou de la zero. In cazul in care specialistul continua sa prescrie medicamente placebo, poate sa isi piarda credibilitatea in fata pacientului si sa diminueze efectele terapeutice ale medicamentelor pe care le prescrie in viitor.

Mai mult decat atat, efectul placebo este de regula de scurta durata si nu a fost observat in cazul bolilor cronice.

Mai exista un pericol real in administrarea medicamentelor in scop placebo, de tipul sedativelor sau antibioticelor. In timp ce vitaminele au un potential negativ foarte putin probabil, alte medicamente pot avea efecte secundare grave, precum dependenta sau slabirea imunitatii.