Clonarea: mit si realitate!

Clonarea ramane un subiect de mare interes. Inca insuficient cunoscut si prea putin prezentat publicului larg, clonarea fascineaza prin faptul ca mult timp a fost de domeniul science fiction, iar acum pare sa devina o realitate pe care trebuie sa o acceptam. Vrem sau nu, cu bune si rele. Intens dezbatuta din punct de vedere moral, etic si religios, clonarea va fi un capitol important al viitorului, ce trebuie inteles cat mai bine inca din prezent.
Ce fac de fapt oamenii de stiinta si de ce? Cum poate clonarea sa salveze vieti si care sunt de fapt argumentele pro si contra? Merita ea, oare, toate aceste efoturi financiare, sau tine mai mult de dorinta specialistilor de a extinde cat mai mult granitele stiintei?

Pentru prima oara, cercetatorii au reusit sa cloneze cu succes un embrion uman, si au extras si celule stem din acest embrion clonat. Celulele stem sunt considerate a fi una din cele mai revolutionare modalitati terapeutice pentru foarte multe afectiuni, inclusiv diabet, boala Parkinson sau paralizia medulara.

Inainte de a ne decide care este punctul nostru de vedere, daca suntem pro sau contra, cel mai bine este sa cunoastem exact problema dezbatuta si sa fim la curent cu evolutia procesului pana in prezent. Clonarea este mult mai complexa decat ne este prezentata in filme sau in dezbaterile publice avand aceasta tema. Iar uneori, realitatea de pe micul ecran nu are nimic in comun cu adevarul medical.

Clonarea este procesul prin care se creeaza copii genetice identice ale unor celule umane sau ale unor fragmente tisulare. Se poate considera ca si gemenii sunt tot clone, desi acesta nu este termenul preferat de specialisti. Clonarea in acest caz apare in mod natural si spontan in cadrul procesului de reproducere. In mod normal, dupa fecundarea ovulului de catre spermatozoid, celula incepe sa se divida. Astfel, din ovul se formeaza doua celule, apoi patru, opt, saisprezece si tot asa. Trecand prin stadii diferite de diviziune, celulele incep sa se diferentieze in tesuturi, care apoi vor fi integrate in organe, aparate si sisteme. De la un ovul fecundat se va forma astfel, un bebelus. Uneori insa, dupa prima diviziune, celulele se separa complet una de cealalta. Isi continua diviziunea separat, trecand prin aceleasi faze, si dand nastere in final la doi indivizi identici din punct de vedere genetic. Acestia sunt gemenii identici, pe care cu totii ii cunoastem, si care pot fi considerati de fapt, clone.

Initial, termenul de clonare se folosea in laborator pentru divizarea si separarea unui embrion (procesul imitandu-l pe cel natural care are loc in organismul femeii atunci cand apar gemenii identici). Primele clonari reusite au fost la animale, si anume la oi, insa in timp au fost clonati si unul sau doi embrioni umani. Acesti embrioni clonati nu au fost insa niciodata implantati pentru a da nastere unor indivizi. Astfel, specialistii subliniaza ca pana in momentul actual gemeni identici nu au fost creati prin clonare, insa ca procesul este unul realizabil.

In prezent, specialistii prefera inlocuirea termenului clasic de clonare cu cel de transfer nuclear. Din aceasta cauza exista si atat de multe controverse: transferul nuclear implica de fapt clonarea, copierea unui individ deja existent.

In cadrul procesului de transfer nuclear, ADN-ul unui ovul nefertilizat este scos si inlocuit cu ADN-ul unei celule mature a organismului, de exemplu o celula din tegument. Daca procesul este realizat cu succes, celula manipulata, cea in care a fost introdus noul material genetic, incepe sa se divida pana cand ajunge sa fie replica fidela a celulei adulte mature al carei ADN l-a primit. Rezultatul acestui proces este deci producerea de tesuturi identice din punct de vedere al originii, dar si al maturarii. Celulele obtinute astfel nu vor fi nici macar cu un minut mai tinere sau mai batrane decat celula din care au derivat.

Specialistii precizeaza ca in prezent sunt posibile doua tipuri de clonare: clonarea terapeutica si clonarea reproductiva. O a treia tehnica, clonarea de inlocuire este in stadiul de proiect, iar teoretic ea este o combinatie intre clonarea terapeutica si cea reproductiva.

Clonarea terapeutica nu mai este de mult insa in stadiul teoretic, ea a devenit o realitate cu care trebuie sa ne obisnuim. Ea presupune clonarea celulelor unui adult cu scopul utilizarii lor apoi in diverse terapii. Sustinatorii acestui tip sunt de parere ca procedura poate fi foarte benefica domeniului de chirurgie de transplant: celulele si tesuturile astfel obtinute nu vor fi respinse de organism, nu vor fi atacate si distruse deoarece sunt recunoscute ca self, iar aplicarea unor astfel de grefe nu trebuie insotita de administrarea unui complex tratament imunosupresor.

Clonarea terapeutica a fost utilizata la inceput la soriceii de laborator. Incurajati de rezultatele obtinute, cercetatorii au inceput sa extrapoleze aceasta tehnica si la oameni. Au fost studiate chiar si eventualele posibilitati de utilizare a embrionilor nefolositi din clinicile de fertilizare.
Cele mai importante probleme de sanatate care se spera a fi rezolvate prin utilizarea celulelor si fragmentelor tisulare obtinute prin clonare sunt cancere, boli cardiovasculare, diabet zaharat. De asemenea, chirurgia estetica si cea reconstructiva sunt alte domenii ce pot beneficia de tesuturile obtinute astfel.

Pana in prezent se pare ca orice alta incercare de clonare a unor embrioni umani in vederea recoltarii de celule stem identice celor ale pacientului a fost sortita esecului.

Un studiu nou efectuat a dat insa foarte mari sperante cercetatorilor. In cadrul acestui studiu, au fost recoltate 242 ovule donate de 16 voluntare din Coreea de Sud. Fiecare femeie a donat si celule din stroma ovariana. Cercetatorii au folosit apoi o tehnica numita “transfer somatic nuclear” pentru a manipula ovulele si a indeparta materialul genetic continut de acestea. Nucleul ovarului (caci despre el este vorba) a fost astfel inlocuit cu nucleu din celula stromala. Diviziunea celulara a fost apoi stimulata prin utilizarea unor triggeri chimici si au fost obtinuti astfel 30 de blastocisti. Blastocistii sunt de fapt embrioni in stadii initiale, care contin aproximativ 100 de celule. Blastocistii obtinuti astfel erau o copie genetica identica celulelor donatoare (celulelor stromale).

Pasul urmator a presupus recoltarea unei singure colonii de celule stem care aveau potential de a se diferentia in orice tip de celula, urmand a forma apoi orice tip de tesut dorit. Datorita faptului ca materialul genetic este identic cu cel al donatoarei, aceste celule nu sunt respinse de catre organism (nu apare un raspuns imun dirijat impotriva lor). Specialistii care au realizat acest studiu sunt foarte optimisti si considera ca datele si rezultatele demonstreaza ca astfel de celule pot fi obtinute si utilizate cu succes in chirurgia de transplant.

Desi rezultatele studiului realizat de catre cercetatorii coreeni pot fi privite cu optimism, exista si pareri care sustin ca de fapt, aceste rezultate nu pot fi utilizate concret.
Motivul principal? Nu sunt disponibile atat de multe ovule umane incat un astfel de proces sa aiba materiale care sa poata fi manipulate si celule care sa serveasca drept gazda.
Marele avantaj al acestor tehnici este acela ca permit realizarea unor copii identice individului, care se potrivesc exact necesitatilor terapeutice, fie ca este vorba de recoltarea si clonarea celulelor pancreatice in vederea tratarii unui diabet, fie ca este vorba de clonarea unor celule tegumentare in vederea plasarii unor grefe de piele.

Resursele umane sunt insa insuficiente si nici fondurile, in special in aceasta perioada nu sunt foarte multe. Zilnic, sunt recoltate sute de ovule de la animale (oi), pentru a acoperi necesarul de celule ce permite cercetatorilor sa isi continue experimentele. O astfel de cantitate nu poate fi insa donata de subiectii umani. Nici chiar donarea ovulelor contra cost nu pare a fi o solutie fezabila, deoarece recoltarea ovulului este o procedura foarte disconfortanta si uneori chiar traumatica pentru femei. Din acest punct de vedere (al donorului si intregului proces de recoltare), adesea recoltarea ovulelor a fost asemanata transplantului de maduva osoasa. Astfel, limitati din mai multe puncte de vedere, specialistii raman inca circumspecti cu privire la aplicabilitatea unor astfel de metode, desi teoretic tehnica si ideea in sine par ireprosabile.

Chiar si intr-un domeniu atat de important si inovativ, problemele finaciare se simt din plin. Costurile pentru producerea unei linii celulare individualizate pot fi foarte mari, uneori imposibil de acoperit. Se apreciaza ca realizarea unei linii celulare (inclusiv achizitionarea aparaturii) poate costa sute de mii de dolari. Bugetele nu pot suporta o astfel de cheltuiala, raportul cost beneficiu nefiind favorabil.

In prezent, se considera ca nu este necesara clonarea terapeutica, tinand cont de numarul mare de embrioni donati de catre clinicile de fertilizare (in anumite tari) si care pot fi folositi pentru recoltarea celulelor stem. Donarea embrionilor se face intotdeuna cu acordul partilor implicate (cuplul) si doar dupa ce se decide ca acestia nu mai sunt necesari. Embrionii donati sunt cei care nu vor ajunge niciodata un produs de conceptie, iar folosirea lor poate fi utila tratamentului unor afectiuni variate.

Clonarea va continua si in viitor, sunt de parere specialistii, deoarece ea continua sa deschida noi orizonturi medicale si ramane un domeniu de foarte mare interes, atat pentru cercetatori in sine, cat si pentru publicul larg.

Clonarea ramane un domeniu foarte controversat. Aspectele ei sunt foarte variate, ca si unghiurile din care este privita. Medicii o pot considera o metoda terapeutica a viitorului, pacientii o privesc cu speranta vindecarii, cercetatorii cu interesul descoperirii informatiilor cheie cu privire la necunoscute genetice. Iar unii dintre noi considera clonarea o metoda de aducere inapoi a celor dragi decedati. Aceasta idee ne-a fost, si ne este inspirata in continuare, de modul in care clonarea este prezentata in filme. Altii, spera ca de fapt clonarea este raspunsul asteptat la incercarile de concepere a unui copil.

Specialistii incearca sa spulbere aceste false sperante si sa prezinte adevarul medical, stiintific: doar 1-2% din toate animalele clonate traiesc (se dezvolta normal si se nasc vii). Procentul pentru embrionii umani este chiar mai redus, sarcina la om fiind un proces mult mai complex decat la animale. Din pacate, chiar si din acest procent redus, foarte multe animale mor in primele saptamani dupa ce se nasc. In final, deci, cifrele sunt chiar mai putin incurajatoare. Chiar daca numeroase animale clonate par a fi normale, testele genetice infirma aceasta impresie. Din punct de vedere al sigurantei de realizare, un viitor copil nu trebuie realizat prin clonare. Este mult prea periculos, iar implicatiile pot fi catastrofale. In plus, clonarea reproductiva este inca interzisa in foarte multe tari.

Chiar daca se va ajunge intr-un punct in care se va considera clonarea un proces mult mai sigur, este gresita ipoteza ca o astfel de metoda poate duplica sau multiplica indivizi umani. Ea nu trebuie incurajata si nici perpetuata.

De asemenea, nu trebuie incurajata nici ideea conform careia prin clonare se pot realiza gemeni identici din toate punctele de vedere. Chiar si in cursul procesului natural, gemenii identici sunt de fapt... diferiti. Aspectul este, poate, singurul punct comun, desi, in ciuda faptului ca ADN-ul este 100% identic, amprentele difera. Personalitatea lor de dezvolta insa in moduri diferite. In acelasi fel, fiecare clona este de fapt, un individ unic.
Trebuie precizat ca procesul clonarii este foarte controverst chiar si la acest moment, existand numeroase dezbateri care analizeaza argumente pro si contra clonarii. Biserica Catolica condamna clonarea, iar Islamul o interzice cu desavarsire.

Deci, indiferent cat de mult va evolua stiinta in viitor, se pare insa ca o concluzie poate fi trasa inca din prezent: fiinta umana, in ansamblul si complexitatea ei, este de neinlocuit.