Cel de-al 21-lea congres al Societatii Romane de Pneumologie
Stire medicala
Societatea Romana de Pneumologie organizeaza in perioada 9-12 iunie 2010 cel de-al 21-lea congres al societatii, manifestare ce va avea loc la Rin Grand Hotel din Bucuresti.
Evenimentul este organizat sub Inaltul Patronaj al Federatiei Europene a Academiilor de Stiinte Medicale, precum si al Academiei de Stiinte Medicale din Romania.
Desfasurat sub tema “Plamanul - parte a unui intreg”, congresul reuneste peste 900 de medici, oameni de stiinta si pacienti, din Romania si din strainatate, intr-un eveniment de amploare, care pune in evidenta profesionalismul scolii romanesti de pneumologie. Tema manifestarii a fost aleasa in concordanta cu desemnarea anului 2010 ca fiind Anul Plamanului de catre Forumul International al Societatilor De Boli Respiratorii.
Deschiderea congresului va avea loc miercuri, 9 iunie 2010, ora 18:00. La ceremonie vor participa reprezentanti ai pneumologiei europene, oficialitati din cadrul Ministerului Sanatatii, Colegiului Medicilor, reputati medici romani si straini, precum si membri ai Universitatilor de Medicina si Farmacie din Romania:
Acad. Prof. Univ. Dr. Laurentiu Mircea Popescu - presedintele Academiei de Stiinte Medicale din Romania, Prof. Univ. Dr. Florian Popa - rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie “Carol Davila” din Bucuresti, Prof. Univ. Dr. Adrian Streinu-Cercel - secretar de stat in Ministerul Sanatatii, Prof. Univ. Dr. Vasile Astarastoae - presedintele Colegiului Medicilor din Romania, Prof. univ. Dr. Nikolaos Siafakas - presedintele Societatii Europene de Pneumologie si Prof. Univ. Dr. Florin Mihaltan - presedintele Societatii Romane de Pneumologie.
Pe parcursul celor patru zile ale celui de-al 21-lea Congres al Societatii Romane de Pneumologie se vor dezbate cele mai importante aspecte ale diagnosticului si tratamentului in patologia respiratorie.
Prof. Univ. Dr. Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie, a declarat ca, "in ultimii ani, pneumologia romaneasca s-a aliniat la standardele europene, prezenta presedintelui Societatii Europene de Pneumologie, Prof. Univ. Dr. Nikolaos Siafakas, in cadrul congresului , fiind un exemplu in acest sens. In tara noastra, sanatatea plamanului este considerata problema de sanatate publica, avem importante programe derulate prin intermediul Ministerului Sanatatii, in care sunt implicati foarte multi medici pneumologi, care arata grija fata de afectiunile pulmonare in Romania. Cancerul pulmonar, tuberculoza, astmul, hipertensiunea pulmonara, apneea in somn, sunt doar cateva dintre cele mai raspandite afectiuni pe care incercam zi de zi sa le diagnosticam si sa le tratam intr-un mod profesionist, la standarde internationale. Prin intermediul lucrarilor dezbatute in cadrul Congresului Societatii Romane de Pneumologie incercam sa aducem stiinta mai aproape de pacienti”.
Articole recomandate
- Prevenirea cancerului pulmonar la barbati
- Cancerul pulmonar cu celule mici (microcelular)
- Optiuni terapeutice in cancerul pulmonar
- Cancerul pulmonar
- Totul despre cancerul pulmonar
- Cancerul pulmonar - cum poti recunoaste din timp simptomele?
- Indicatiile imunoterapiei in cancerul pulmonar
- Cancerul pulmonar poate fi vindecat, daca il depistezi la timp
- Cancerul pulmonar, ucigasul nr. 1
Citeste pe aceeasi tema
- Campania Nationala Zilele V – Protejeaza-ti feminitatea!
- Bolile cardiovasculare, responsabile de 60% din decesele din Romania. Medicii MedLife explica ce investigatii sunt recomandate pentru sanatatea inimii
- Malformatii cardiace congenitale
- 7 mituri despre infectiile urinare
- 5 cauze ale aparitiei cancerului pulmonar la nefumatori