Americanii sunt din ce in ce mai stresati din cauza crizei economice, potrivit unui studiu
Stire medicala
Americanii sunt din ce in ce mai stresati din cauza crizei economice si spun ca la locul de munca managementul a devenit foarte exigent, potrivit unui studiu recent al cercetatorilor americani de la Universitatea de stat din Florida, informeaza presa americana de specialitate.
Potrivit autorului studiului, Wayne Hochwarter, unul dintre cuvintele care caracterizeaza starea mentala a angajatilor din aceste vremuri este "teama".
Studiul cercetatorilor americani, care arata in ce fel criza financiara afecteaza viata familiilor atat la locul de munca, cat si in viata personala, a fost facut pe un esantion de 300 de familii.
Astfel, mai mult de 70% dintre persoanele implicate in studiu confirma faptul ca recesiunea a crescut semnificativ nivelul de stres la locul de munca in ultimele luni. In plus, mai mult de jumatate au spus ca managementul a devenit foarte exigent, iar mai mult de 65% prezic schimbari semnificative la locul de munca in decurs de un an si ca angajati vor deveni din ce in ce mai ingrijorati cu privire la stabilitatea locului lor de munca.
De asemenea, 80% dintre persoanele chestionate au declarat ca sunt ingrijotati in legatura cu starea lor financiara pe termen lung.
Mai mult, studiul a explorat schimbarile in viata de familie din cauza crizei financiare, mai mult de 70% din angajati recunoscand ca au redus semnificative cheluielile, renuntand la cumpararea unor obiecte care nu sunt esentiale.
Articole recomandate
- Cat de ingrijorat ar trebui sa fii din cauza virusului Zika
- Impactul pandemiei COVID-19 asupra sanatatii mintale
- Metode de evitare a starilor de voma din timpul sarcinii
- Mituri despre medicamentele generice si adevarul din spatele lor
- De ce ne imbolnavim mai usor odata cu venirea frigului?
- 10 beneficii cognitive ale studierii unui instrument muzical
- E timpul sa ii ascultam pe parinti! – Studiu al GSK Romania despre impactu ...
- Alegerea metodei contraceptive potrivite
- Ce se intampla la nivelul corpului si al creierului in timpul unui orgasm
Citeste pe aceeasi tema
- Va simtiti din ce in ce mai obosita? 7 cauze posibile
- Acanthosis nigricans, afectiunea din cauza careia pielea se ingroasa si devine inchisa la culoare
- Botulismul si riscul de imbolnavire din cauza alimentelor la conserva
- Suferi din cauza inflamatiilor in organism? Afla ce alimente trebuie sa eviti
- Cum te poti imbolnavi din cauza hainelor spalate la masina