Raspunsul sexual feminin
Generalitati
SusModalitatile de raspuns la diversi stimuli sexuali difera de la femeie la femeie, in functie de experienta sexuala a fiecareia, de pragul individual al excitatiei si, de cele mai multe ori, de modul de stimulare sexuala. Personalitatea fiecareia influenteaza acest raspuns: unele sunt complet dezinteresate, in timp ce altele sunt foarte pasionale si resimt actul sexual cu intensitate maxima.
Daca la jumatatea secolului trecut medicii observau un dezinteres aproape total si generalizat fata de sex, in ultimii 50 de ani lucrurile s-au schimbat foarte mult. In prezent, se considera ca doar foarte putine femei manifesta o repulsie fata de sex si ca majoritatea sunt de fapt extrem de usor de excitat (in prezenta unui stimul erotic foarte puternic).
Acest fapt, intens mediatizat in aceasta perioada, are si o baza stiintifica, insa exista si numeroase studii care au aratat ca desi femeile sunt interesate de sex, iar apetitul si dorinta lor sexuala creste progresiv din adolescenta spre viata de tanar adult, majoritatea au nevoie totusi de timp pentru a ajunge sa isi cunoasca corpul, reactiile la diverse situatii erotice, sa determine exact ce le excita si ce nu, si in final, pentru ca totul sa fie perfect, au nevoie de timp pentru a putea atinge orgasmul.
Atingerea orgasmului
SusSpre deosebire de barbati care ating orgasmul cu usurinta inca de la pubertate, femeilor le este ceva mai greu sa faca acest lucru si, de obicei, trec cativa ani in care experimenteaza si ajung sa isi cunoasca reactiile sexuale inainte de a avea orgasme intense si regulate.
Insa, dupa ce au reusit sa isi alunge inhibitiile si prejudecatile legate de sex, dupa ce au putut sa se bucure cu adevarat de experienta actului in sine, orgasmul nu mai este ceva atat de greu de obtinut si il pot avea in mod constat alaturi de partener sau chiar singure.
Specialistii considera ca exista o multitudine de modalitati prin care femeile pot invata sa atinga un orgasm intens.
De cele mai multe ori, recomanda in principal masturbarea ca punct de inceput deoarece astfel femeile ajung sa isi cunoasca mult mai bine corpul, zonele erogene, pot experimenta diverse modalitati de stimulare a organelor genitale, in principal a clitorisului, variind viteza miscarilor si realizand diverse combinatii de miscari care le pot permite atingerea progresiva a starilor de excitatie si, in final, a orgasmului. Dupa ce isi cunosc reactiile, le pot transmite dorintele lor sexuale partenerilor.
Pe langa masturbare, specialistii recomanda si cateva ponturi ce pot fi utile si ajuta majoritatea femeilor:
- anticiparea actului sexual: exista femei care au observat ca daca isi imagineaza o viitoare partida de sex cu partenerul si daca au fantezii erotice inaintea acesteia se excita mult mai usor, atat din punct de vedere fizic, cat si emotional
- relaxarea: orice elimina tensiunea negativa si neproductiva ajuta: o baie calda relaxanta, muzica ambientala, cititul unei carti;
- eliminarea intreruperilor: adesea, femeile realizeaza ca sunt preocupate de orice altceva in afara actului sexual in sine - treburi casnice, stresuri de la locul de munca, diverse alte probleme; acestea nu fac decat sa saboteze placerea actului sexual;
- acceptarea micilor imperfectiuni ale corpului - femeile pot deveni uneori fixate pe anumite aspecte ale corpului cu care nu se mandresc si, ca urmare, sunt mult mai concentrate pe distragerea atentiei partenerului de la ele, decat sa se lase duse de val. Studiile au demonstrat insa ca barbatii sunt mult mai excitati de o partenera interesata si necomplexata decat de un corp perfect, dar lipsit de dorinta.
Recomandarile de natura fizica sunt in principal:
- comunicare partenerului dorintele si preferintele in materie de sex, incercarea permanenta a unor pozitii noi, lasarea frecventa a capului pe spate, de preferat pe marginea patului;
- modificari frecvente ale respiratiei, amplificare tensiunii sexuale dintre parteneri, tachinarea sexuala, contractia voluntara a musculaturii planseului pelvin;
- folosirea diverselor jucarii erotice, masturbarea in timpul actului sexual.
Reactiile sexuale
SusCa urmare a stimularii sexuale, organismul femeilor trece printr-o serie de modificari ce apar, in principal, din cauza secretiilor hormonale (in principal prolactina) si de endorfine (acestea sunt opioide endogene produse in creier in timpul excitarii si orgasmului). Prin actiunea acestor substante, senzatiile difera in intensitate (in sensul de crestere progresiva) pana ating un maxim al placerii (in prezenta unor stimuli sexuali adecvati).
Totul incepe printr-o senzatie generala de bine, un sentiment placut ce traverseaza corpul si care determina o dezinhibitie totala a femeii cuprinse de acesta. Modificarile fizice corespunzatoare acestei faze sunt in principal dilatarea pupilelor (mioza) si cresterea frecventei batailor cardiace.
Se pare ca barbatii considera aceste modificari ca fiind foarte excitante si atragatoare in acelasi timp. In trecut, pentru obtinerea acestui efect, doamnele isi picurau atropina in ochi, iar efectul aparea imediat (insa acuitatea vederii era serios afectata).
In continuare, din faza de dorinta se intra in cea de excitatie erotica care se caracterizeaza prin aparitia raspunsului initial al organismului la stimulii sexuali si poate dura intre cateva minute si cateva ore (in functie de stimularea partenerului si de starea de spirit a femeii).
Pe langa mioza si tahicardie se mai inregistreaza: senzatie de tensiune musculara, intarirea mameloanelor, cresterea fluxului sangvin catre organele genitale si pelvis si aparitia contractiilor musculare involuntare.
Modificarile organelor genitale sunt un fin indicator al starii de excitatie a femeii: in acest stadiu, vaginul incepe sa se lubrifieze, labiile sunt tumefiate (umflate) si incep sa se desparta, clitorisul se mareste si devine mult mai vizibil, sanii cresc in dimensiuni.
Cercetatorii olandezi au demonstrat ca lubrifierea vaginala este echivalentul erectiei peniene masculine si ca procesul apare ori de cate ori femeile manifesta un interes sexual si devin excitate.
Toate aceste modificari au rolul de a permite o eventuala penetrare (vaginul devine si el mai larg, facilitand intrarea penisului).
Daca stimularea sexuala se mentine, in special prin frecarea si atingerea intensa a organelor genitale, excitarea atinge un platou ce duce spre orgasm.
Aceasta faza este premergatoare orgasmului si are o importanta foarte mare prin faptul ca modificarile anatomo-fiziologice continua, astfel: clitorisul se retrage, lubrifierea devine din ce in ce mai intensa, areola mamara se mareste, labiile continua sa se mareasca si ele, uterul isi modifica pozitia si din culcat devine drept si apoi apar ultimile modificari ce pregatesc penetrarea: vaginul inferior devine ingust si stramt.
In cazul femeilor cu tenul deschis la culoare se poate observa aparitia in acest moment a unei coloratii rozalii localizate pe pometi si pe gat. Pe tot parcursul acestei faze, ritmul cardiac este extrem de rapid, respiratiile sunt frecvente. Intensitatea excitatiei este marcata prin gemete si prin faptul ca femeile isi ling buzele (un moment erotic foarte excitant pentru partener).
Orgasmul apare in finalul acestei faze. Este momentul in care intreaga tensiune sexuala acumulata este eliberata. Sunt secretate diverse substante si hormoni care sporesc senzatia de placere. Pentru atingerea lui, femeile au nevoie de obicei de ceva mai mult decat stimulare vaginala, incluzand aici stimulare clitoridiana sau orala.
Intensitatea cu care este resimtit orgasmul variaza de la o femeie la alta, insa in general acesta este caracterizat prin spasm muscular (in special pe muschii vaginului, uterului, pe cei ai planseului pelvin, avand o frecventa de 5-12 contractii la un interval de 0,8 secunde). Uneori, orgasmul poate fi atat de intens incat femeia aproape lesina.
Dupa o perioada totul se linisteste si se relaxeaza, urmand faza de rezolutie, cea care poate incheia actul sexual sau care creeaza bazele unuia nou. Barbatii intra in acest moment in perioada refractara (indiferent de intensitate excitatiei si de dorinta lor de a continua, nu mai pot obtine o noua erectie). Durata ei variaza in principal in functie de varsta, de la cateva minute (10 minute) pana la 24 de ore sau chiar mai mult.
Acest lucru nu este valabil si pentru femei. Ele isi mentin starea de excitatie sau revin chiar in starea de platou dupa orgasm si ca urmare pot atinge un nou orgasm mult mai usor (aceasta fiind baza fiziologica a orgasmelor multiple).
Un alt orgasm apare daca se mentine stimularea sexuala (fie de catre femeia respectiva, fie de catre partenerul ei), daca femeia se simte relaxata si daca stie, in fapt, cum poate sa atinga orgasme multiple (experienta este foarte importanta in aceasta situatie).
Modificarile anatomice ce acompaniaza incheierea actului sexual sunt reprezentate de: micsorarea sanilor, revenirea areolei la dimensiuni normale, relaxarea mameloanelor, clitorisul isi reia pozitia si se micsoareaza, labiile au din nou pozitie si dimensiuni normale, uterul coboara iar vaginul se relaxeaza.
Cordul bate normal, tensiunea arteriala revine la parametrii normali, intregul corp este acoperit de transpiratie, tonusul muscular scade si apare o senzatie generala de relaxare.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Sexologie
- Dr. Rares Ignat -
- Dr. Roxana Patrascu -
- Dr. Raluca Adriana Muntean -
- Dr. Gabriel Pirvan -
- Dr. Nicolae Calomfirescu - Ministerul Administratiei si Internelor - Spitalul de urgenta prof. dr. DIMITRIE GEROTA
Articole recomandate
- Afecteaza alcoolul viata sexuala?
- Apetitul sexual: diferentele intre sexe
- 10 curiozitati legate de activitatea sexuala
- Ce este si cum se manifesta ambiguitatea sexuala?
- 6 greseli pe care barbatii le fac cand vine vorba de sex
- Libidoul scazut la femei
- Tratamentul de raspuns pivot si efectele sale asupra copiilor cu autism
- Deficitul de vitamina D
- Beneficiile botoxului in Sindromul Raynaud