Asocierea dintre durata somnului si dezvoltarea rezistentei la insulina

Rezistenta la insulina reprezinta incapacitatea insulinei de a actiona asupra celulelor organismului, acestea devenind mai putin receptive la aceeasi cantitate de insulina, determinand un dezechilibru dat de absorbtia si utilizarea defectuoasa a glucozei.

Avand in vedere ca eficacitatea hormonului este redusa, pancreasul secreta cantitati mai mari de insulina pentru a putea controla cantitatea de glucoza din sange.

Prevalenta rezistentei la insulina variaza la nivel mondial, avand valori cuprinse intre 15,5-46,5% si este un factor predispozant pentru dezvoltarea diabetului zaharat tip 2.

Relatia dintre durata somnului, rezistenta la insulina, diabet zaharat tip 2 si obezitate este probabil bidirectionala.

Obezitatea, rezistenta la insulina si diabetul pot afecta somnul din cauza aparitiei apneei obstructive de somn si a nicturiei (urinare nocturna).

De asemenea, modificarea greutatii poate afecta durata somnului, intrucat s-a demonstrat ca scaderea in greutate este asociata cu reducerea somnolentei diurne, a timpului de adormire si cu o durata crescuta a somnului nocturn.

Rezistenta la insulina devine evidenta in momentul in care pancreasul nu mai reuseste sa compenseze necesarul crescut de insulina, din cauza degradarii celulelor beta, ceea ce determina cresterea glicemiei, fara compensarea acesteia.

Persoanele care prezinta niveluri constant crescute ale glicemiei pot prezenta:

- Oboseala

- Sete

- Mictiuni frecvente (polakiurie)

- Cresterea poftei de mancare

- Vedere incetosata

- Infectii fungice, in special cu Candida

- Pielea de la nivelul axilelor, cefei si partilor laterale ale gatului de culoare inchisa (Acanthosis nigricans)

- Papiloame/Acrocordoane

Adultii ar trebui sa doarma cel putin 7 ore pe noapte pentru a-si mentine sanatatea, starea emotionala si mentala optime, asa cum este recomandat de Academia Americana de Medicina a Somnului.

Centrul pentru Prevenirea si Controlul Bolilor (CDC) defineste durata scurta de somn ca fiind mai putin de 7 ore intr-o perioada de 24 de ore.

Durata medie a somnului a scazut de la 8-9 ore/noapte in anul 1960, la 7 ore/noapte in 1995, iar conform unui studiu din 2014, o treime dintre adultii din SUA dorm mai putin de 7 ore/noapte.

Stresul vietii cotidiene, programul de lucru din ce in ce mai mare, programele educationale solicitante, obligatiile sociale si utilizarea retelelor sociale contribuie la reducerea programului zilnic de somn.

Consecintele asupra sanatatii sunt negative, fiind demonstrate tulburari metabolice, boli cardiovasculare precum hipertensiunea arteriala, scaderea imunitatii si in consecinta, cresterea susceptibilitatii la infectii.

Unele studii au asociat deprivarea cronica de somn cu cancerul.

Deprivarea cronica de somn determina o crestere a nivelului de cortizol si scaderea testosteronului.
Testosteronul creste functia acidului GABA si a sistemelor serotoninei, iar deficitul de testosteron si aceasta cauzalitate explica asocierea cu depresie si anxietate a lipsei de somn.

Mai mult de atat, nivelurile ridicate de cortizol favorizeaza dezvoltarea hipertensiunii, obezitatii, apneei obstructive de somn, depresiei, anxietatii, cresterea glicemiei, aparitia rezistentei la insulina si implicit a diabetului zaharat de tip 2.

Afectiunile enumerate anterior sunt amplificate si de cresterea markerilor inflamatori determinata de deprivarea cronica de somn, precum proteina C-reactiva si amiloidul seric A.

Efectele somnului insuficient pot conduce catre o lipsa de somn, aceste relatii cauza-efect fiind reciproce, lipsa cronica de somn fiind si un posibil rezultat al acestor afectiuni, motiv pentru care este extrem de importanta asigurarea unui somn odihnitor si adecvat in momentul in care se realizeaza tratamentul bolilor.

Prezenta acestor afectiuni poate servi drept indicator ca persoana are o calitate inadecvata a somnului.

Dovezile studiilor sugereaza o asociere pozitiva intre durata somnului si rezistenta la insulina.

Cei care dorm putin (5-6 ore/zi) au sanse duble de a fi diagnosticati cu prediabet si diabet zaharat, in timp ce persoanele care dorm 6-7 ore/zi au cu 60% mai multe sanse de a dezvolta diabet in comparatie cu cei care au un somn de 7-8 ore/zi.

Datele sustin, de asemenea, o asociere intre somnul de peste 9 ore/zi si in special cel de sub 6-7 ore/zi si diabetul gestational.

Toate meta-analizele desfasurate in ultima perioada au concluzionat ca durata scurta a somnului a crescut riscul de diabet, iar majoritatea (cu exceptia uneia) au evidentiat ca o durata crescuta a somnului pe zi favorizeaza dezvoltarea diabetului.

In ceea ce priveste diferenta intre sexe, barbatii sunt mai afectati de lipsa somnului, avand o rata mai mare de dezvoltare a rezistentei la insulina si ulterior a diabetului, comparativ cu femeile.

Un alt studiu a cercetat impactul tulburarilor de somn precum insomnia si apneea de somn si al duratei ca factori de risc pentru dezvoltarea diabetului zaharat, determinand faptul ca fiind situate dupa obezitate si antecedentele familiale, tulburarile de somn au avut o influenta mai mare in ceea ce priveste aparitia diabetului zaharat tip 2, comparativ cu sedentarismul.

Pubertatea este asociata cu dezvoltarea tranzitorie a rezistentei la insulina, care de obicei se normalizeaza odata cu maturizarea completa.

Insulino-rezistenta poate persista in cazul adolescentilor care au obezitate anterior pubertatii, dieta fiind un factor foarte important, alaturi de activitatea fizica scazuta.

In plus, pe langa dieta si activitatea fizica, se mai remarca somnul deficitar.

Astfel, au fost identificati drept factori care cresc rezistenta la insulina calitatea slaba a somnului, durata scurta a somnului si un timp de adormire tarziu.

Durata si timpul de adormire a fost demonstrata ca fiind in asociere si cu cresterea trigliceridelor si a adipozitatii.

La persoanele cu toleranta scazuta la glucoza, cresterea severitatii apneei obstructive de somn a fost asociata cu un nivel mai scazut al GLP-1 (peptida glucagon like-1).

Aceasta asociere subliniaza un posibil mecanism prin care apneea obstructiva de somn, care determina scaderea calitatii somnului, afecteaza metabolismul glucozei.

Un alt determinant al rezistentei la insulina este perturbarea ritmului circadian si expunerea inadecvata la lumina.

Afectarea ritmului circadian scade toleranta la glucoza, mecanismul principal fiind reducerea sensibilitatii la insulina, fara a afecta functia celulelor beta pancreatice.

Cea mai buna metoda de preventie o reprezinta educatia.

Odata ce o persoana este constienta de importanta unui somn de calitate, de efectele asupra intregului metabolism si de metodele de a creste eficienta somnului, odihna va deveni o prioritate mai mare.

Tratamentul vizeaza educarea cu privire la consecintele lipsei de somn si cele ale cresterii glicemiei.

Educatia trebuie sa includa abordarea igienei adecvate a somnului, cauzele cele mai frecvente ale somnului inadecvat, comportamentele gresite inainte de somn, de asemenea, trebuie sa se evalueze rutina personala dinainte de somn, pentru a se identifica greselile si modurile de corectie.

Pe langa schimbarile comportamentale/in igiena somnului se trateaza afectiunile medicale si psihiatrice care au determinat deprivarea de somn, iar in cazul in care nicio metoda enumerata nu are efect, se poate administra farmacoterapie ca adjuvant pentru un somn odihnitor.

In concluzie, exista o asociere semnificativa intre durata si calitatea somnului si rezistenta la insulina, astfel subliniindu-se importanta unui somn adecvat, somnul insuficient fiind un factor de risc independent pentru dezvoltarea obezitatii si a diabetului zaharat tip 2.

Privarea de somn este un factor care poate fi prevenit, contribuind la reducerea incidentei complicatiilor metabolice.

Bibliografie
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9036496/
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/22206-insulin-resistance
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8679843/#sec1
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK547676/
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10033442/