Pierderea vederii este strans legata de depresie

Intre pierderea vederii si depresie exista o legatura directa bidirectionala, cred cercetatorii Institutului National de Sanatate din SUA, care au efectuat un studiu privind asocierea tulburarilor psihice cu problemele de vedere in randul adultilor.

Rezultatele cercetarii au aratat ca o treime din persoanele aflate la varste mature cu dificultati de vedere prezinta totodata si simptomele depresiei.

Astfel, o cercetare extinsa pe o perioada de 3 ani si publicata in revista de specialitate JAMA Ophthalmology, s-a concentrat strict pe relatia pierderii capacitatii vederii odata cu inaintarea in varsta si instalarea semnelor de depresie in randul adultilor. Rezultatele sugereaza ca functionalitatea organelor de vaz este influentata de bunastarea emotionala a oamenilor.

Studiul efectuat de Institutul National de Sanatate din SUA a analizat datele culese de la 10.000 de adulti de peste 20 de ani, pe o perioada de trei ani (intre 2005 si 2008).

Rata depresiei s-a dovedit a fi de aproximativ 11% in randul persoanelor care au anuntat pierderea progresiva a vederii si de circa 5% in randul celor care nu au anuntat tulburari de vedere. Dupa contabilizarea mai multor factori, printre care se numara varsta, sexul si starea generala de sanatate, cercetatorii au concluzionat ca exista o asociere semnificativa intre pierderea vederii si instalarea depresiei in randul populatiei adulte.

Chiar si asa, studiul nu a urmarit sa demonstreze ca depresia si pierderea vederii se cauzeaza reciproc, ci doar faptul ca ele coexista si se influenteaza. Dintre participantii la studiu, 7% prezentau depresie cronica si 27% depresie minora.

Insa o concluzie importanta a studiului arata ca aparitia simptomelor depresive la persoanele cu boli de ochi este mai legata de impactul pe care pierderea vederii il are asupra calitatii vietii bolnavului, decat de severitatea in sine a tulburarii vizuale.

Aceeasi cercetare spune ca persoanele expuse cel mai mult riscului depresiei sunt cele care au o stare de sanatate generala mai fragila si primesc cel mai putin ajutor de la persoanele apropiate in desfasurarea normala a vietii.

O alta concluzie a cercetarii spune ca adultii cu tulburari de vedere sunt cu 90% mai predispusi depresiei, decat cei fara acest tip de afectiuni.

Chiar daca legatura dintre cele doua tulburari este mai comuna in randul varstnicilor, efectele psihologice ale pierderii vederii se abat asupra intregului spectru al varstei adulte. Cel mai probabil, asocierea dintre pierderea vederii si depresie poate fi legata de alti factori in afara de acuitatea vizuala redusa, precum dizabilitatea produsa de bolile oculare in viata de zi cu zi.

Astfel, relatia dintre depresie si tulburarile de vedere este bidirectionala, cata vreme dizabilitatea vizuala agraveaza depresia, iar depresia exacerbeaza tulburarea de vedere. Din acest motiv, cercetatorii cred cu tarie ca medicii oftalmologi si optometristi ar trebui sa ia in considerare si conditia psihologica a pacientilor si sa ofere indrumare catre ajutor specializat celor care manifesta simptome depresive.

Un acces mai bun la analizele, diagnosticul si tratamentul depresiei inlesnit de medicii specializati in oftalmologie si medicina primara generala poate reduce povara manifestarilor tipice ale depresiei, care diminueaza cu atat mai mult calitatea vietii celor care se confrunta cu tulburari de vedere.

In timp ce depresia nu este o consecinta inevitabila a tulburarilor de vedere, ea apare in multe cazuri in care pacientii prezinta afectiuni diverse ale ochilor. De regula, simptomele depresiei apar fie odata cu diagnosticarea initiala a bolilor de vedere, fie dupa multi ani in care problemele de vaz se agraveaza.

Depresia nu este o tulburare usor de asumat, insa atunci cand este ignorata, poate pune realmente viata in pericol. Ea nu se vindeca de la sine, insa este o afectiune mentala tratabila cu medicamentatia corespunzatoare.

Atunci cand o persoana prezinta cinci sau mai multe din simptomele depresiei (inclusiv cel putin doua din primele listate), pe o perioada de doua saptamani, este necesara interventia specialistului, care poate diagnostica depresia cronica si poate exclude alte probleme de sanatate care ar putea provoca semnele si simptomele de mai jos

- starea de spirit apatica;
- pierderea interesului pentru lucrurile/activitatile preferate sau agreate anterior;
- cresterea/pierderea apetitului alimentar;
- cresterea/pierderea in greutate;
- tulburarile de somn (dificultati de a adormi, a dormi, de trezire etc.);
- anxietatea si nelinistea;
- incapacitatea de a ramane in acelasi loc;
- oboseala si pierderea energiei;
- sentimentele de inutilitate sau vina;
- incapacitatea de gandi sau de a lua decizii;
- ganduri despre moarte si suicid;

Persoanele care experimenteaza cel putin doua din simptomele de mai sus si mai putin de cinci dintre acestea pentru doua saptamani sau mai mult, pot avea depresie minora, o afectiune mai comuna decat depresia cronica si raspandita in randul populatiei varstnice si a pacientilor cu tulburari de vedere. Tulburarea depresiva minora poate avea un efect negativ seminificativ asupra calitatii si functionalitatii vietii de asemenea.

Unele forme cronice de depresie de intensitate medie sunt numite de psihiatri distimie. Sindromul depresiv trebuie sa dureze de cel putin doi ani pentru a fi calificat drept distimie. Statisticile medicale arata ca 3–5% din oameni sunt afectati de distimie. In cele mai multe cazuri, distimia are debutul in tinerete, de aceea este dificila depistarea ei la o persoana ajunse la maturitate, fara sa fie confundata cu o depresie temporara, patologica sau o tulburare permanenta de personalitate.

Tratamentul depresiei poate cuprinde administrarea de medicamente antidepresive, consiliere terapeutica, cum ar fi terapia cognitiv-comportamentala sau o combinare a celor doua modalitati de tratament. Aproximativ jumatate din totalitatea cazurilor de depresie sunt subdiagnosticate si subtratate.