Manifestarile si tratamentul supradozei cu antidepresive
Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Medic specialist psihiatru
Clinica: Spitalul de Psihiatrie Voila
Semnele supradozei
SusUnii pacienti cu depresie primesc tratament cu medicamente antidepresive. Aceste medicamente sunt eliberate pe baza de reteta si reprezinta o modalitate prin care afectiunea poate fi gestionata mai usor. Pentru a beneficia de efectele antidepresivelor, dar si pentru a evita complicatiile asociate, trebuie ca medicamentele sa fie administrate doar in modul indicat de catre medic.
In cazul in care o persoana consuma mult prea multe antidepresive, poate exista riscul de supradoza. Cateva dintre simptomele asociate supradozei de antidepresive sunt reprezentate de greata, varsaturi si vedere incetosata. In acest articol sunt prezentate mai multe detalii despre supradozarea cu antidepresive, incluzand manifestarile si optiunile de tratament asociate.
Cuprins articol
Cum apare supradoza cu antidepresive?
SusSupradoza cu antidepresive este posibila atunci cand o persoana consuma o cantitate ridicata din aceste medicamente. Riscul de supradoza este si mai crescut atunci cand persoana in cauza le combina cu alcool, droguri sau alte medicamente.
Antidepresivele sunt recomandate atunci cand o persoana sufera de:
- depresie;
- anxietate;
- durere cronica.
Aceste medicamente pot ajuta o persoana sa isi gestioneze mult mai usor simptomele produse de afectiunile prezentate mai sus. Totusi, trebuie stiut ca exista cinci tipuri principale de antidepresive, iar fiecare functioneaza in moduri usor diferite. Cele cinci tipuri principale de antidepresive sunt reprezentate de:
Inhibitorii recaptarii de serotonina;
- inhibitorii recaptarii de serotonina-noradrenalina;
- antidepresivele triciclice;
- inhibitorii de monoaminoxidaza;
- antidepresive atipice.
Antidepresivele regleaza transmisia cerebrala responsabila pentru starea de spirit a unei persoane. Anumite substante de la nivelul creierului, inclusiv serotonina, dopamina si noradrenalina, sunt responsabile pentru aceste semnale.
Persoanele cu depresie, durere cronica sau anumite tulburari de dispozitie pot raspunde diferit la fiecare dintre aceste tipuri de antidepresive. Astfel, poate fi necesara o anumita perioada de timp pentru ca medicul sa gaseasca antidepresivul eficient pentru fiecare pacient in parte.
Atunci cand antidepresivele nu isi fac efectul, trebuie discutat cu medicul, fiind interzisa auto-ajustarea tratamentului si administrarea unor doze mai mari. Administrarea unei cantitati crescute de antidepresive poate duce la supradoza, acest lucru putand pune viata in pericol.
Supradoza cu antidepresive triciclice este mult mai frecventa decat supradoza cu alte tipuri de antidepresive. De asemenea, administrarea unei doze prea mari de antidepresive triciclice are efectele cele mai severe, comparativ cu alte tipuri de antidepresive.
Un studiu realizat in 2017 a constatat ca antidepresivele triciclice sunt clasate in primele 25 de medicamente corelate cu decesul din cauza supradozajului. Totusi, trebuie stiut ca si alte tipuri de antidepresive sunt regasite pe aceasta lista, de exemplu inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei si inhibitorii recaptarii de serotonina si noradrenalina.
Manifestari clinice
SusO persoana ce sufera de supradoza de antidepresive poate prezenta simptome variate, de la cele mai usoare la cele mai severe. Fara tratament, simptomele severe pot deveni fatale. Prezenta simptomelor usoare sau severe poate depinde de:
- cantitatea de antidepresive administrata;
- tipul antidepresivelor administrate;
- daca antidepresivele au fost combinate cu alte medicamente sau alcool.
Simptomele usoare ale unei supradoze cu antidepresive includ:
- greata;
- varsaturi;
- tulburari de vedere;
- pupile dilatate sau midriaza;
- febra;
- confuzie;
- dureri de cap;
- somnolenta;
- tensiune arteriala crescuta;
- tremor la nivelul membrelor superioare.
Simptomele severe ale unei supradoze cu antidepresive sunt reprezentate de:
- cresterea frecventei cardiace;
- tremor generalizat si agitatie;
- convulsii;
- halucinatii;
- scaderea tensiunii arteriale;
- tulburari de respiratie;
- stop cardiac;
- coma.
In cazuri grave, aceste simptome pot duce la pierderea vietii.
Simptomele supradozarii cu antidepresive sunt asemanatoare cu cele ale sindromului serotoninergic. Acest sindrom apare atunci cand se administreaza medicamente ce duc la cresterea nivelului de serotonina. Simptomele sindromului serotoninergic includ:
- greata;
- varsaturi;
- diaree;
- convulsii;
- tulburari de coordonare;
- agitatie;
- miscari anormale ale ochilor;
- modificari ale tensiunii arteriale;
- halucinatii
- confuzie;
- tristete;
- febra;
- diaforeza.
Trebuie cunoscut faptul ca si acest sindrom poate fi fatal in cazul in care nu se administreaza tratamentul in timp util.
Optiuni de tratament
SusIn cazul in care o persoana prezinta supradoza cu antidepresive trebuie sa i se administreze tratament de urgenta. Optiunile disponibile pentru managementul supradozajului sunt:
- administrarea de carbune activ;
- spalaturi gastrice;
- administrarea de benzodiazepine pentru a reduce agitatia;
- administrarea de medicamente specifice in scopul scaderii nivelurilor de serotonina in cazul in care este prezent sindromul serotoninergic;
- administrarea de fluide pe cale intravenoasa pentru a preveni deshidratarea si hipovolemia.
Dupa ameliorarea simptomelor este necesar ca pacientul sa mai ramana in spital pentru a sta sub observatie amanuntita. Trebuie cunoscut faptul ca simptomele supradozei de antidepresive pot surveni in timp, iar oamenii ar trebui sa solicite ajutor medical chiar daca simptomele sunt usoare.
Care este doza limita?
SusDoza sigura pentru fiecare antidepresiv variaza de la o persoana la alta si depinde de fiecare medicament in parte. Pentru a ramane in siguranta, persoanele care urmeaza tratamente cu antidepresive trebuie sa urmeze cu strictete indicatiile medicului.
Daca o persoana resimte inca simptomele produse de depresie sau de alte tulburari de dispozitie, in ciuda faptului ca urmeaza un tratament cu antidepresive, ar trebuie sa informeze medicul cu privire la acest lucru. Administrarea unei doze mai mari de antidepresive fara consultarea prealabila a medicului nu este sigura si poate duce la complicatii nedorite.
Cantitatea de antidepresive care afecteaza o persoana variaza in functie de anumiti factori, cum ar fi greutatea, varsta si metabolismul acesteia. De asemenea, supradoza depinde si de prezenta in organism a altor substante, precum medicamente, droguri sau alcool.
Daca o persoana resimte simptomele supradozajului sau daca suspecteaza ca o alta persoana sufera de o supradoza cu antidepresive trebuie sa solicite cat mai rapid interventie medicala. Trebuie cunoscut faptul ca exista si cazuri in care anumite persoane incearca sa se sinucida prin administrarea unei cantitati crescute de antidepresive.
Prevenirea suicidului
SusGandurile suicidare sunt marcante, dar nu neobisnuite. Multi oameni ce sufera de depresie, dar nu numai, au la un moment dat in viata lor ganduri suicidare. Astfel, aceste persoane pot considera ca lumea ar fi un loc mult mai bun daca ar muri sau ca nu vor mai resimti greutatile vietii daca apeleaza la aceasta ultima metoda.
Insa, trebuie cunoscut faptul ca aceste ganduri nu sunt intotdeauna puse in aplicare, iar recuperarea este intotdeauna posibila, oricat de mult timp ar dura. Cu sprijin potrivit, gandurile suicidare si celelalte simptome ale depresiei pot fi diminuate. Din cauza acestor ganduri periculoase, depresia este considerata o urgenta medicala si impune tratament cat mai rapid. Vizita la medic este primul pas spre vindecare, urmand sa se ia toate masurile necesare pentru acest lucru.
Concluzii
SusAntidepresivele sunt medicamente care pot ajuta persoanele cu depresie, tulburari de dispozitie sau durere cronica sa-si gestioneze mult mai usor simptomele. Ca si in cazul altor medicamente, administrarea exacta a dozelor de antidepresive este extrem de importanta. Administrarea unor doze mai mari poate fi insotita de efecte secundare, mai ales daca are loc asocierea cu diferite alte substante, inclusiv droguri, alcool sau medicamente.
Orice persoana care observa simptomele supradozei cu antidepresive trebuie sa solicite cat mai urgent sprijin medical, deoarece pot exista complicatii severe, inclusiv decesul. Prin interventia rapida a cadrelor medicale, supradoza cu antidepresive poate fi depasita complet.
Bibliografie:
Garcia, E., & Santos, C. (2019). Monoamine oxidase inhibitor toxicity. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK459386/
Gummin, D. D., et al. (2018). 2017 annual report of the American Association of Poison Control Centers' National Poison Data System (NPDS): 35th annual report [Abstract]. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/30576252
Harmer, C, J., et al. (2017). How do antidepressants work? New perspectives for refining future treatment approaches. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5410405/
Kerr, G. W., et al. (2001). Tricyclic antidepressant overdose: A review. https://emj.bmj.com/content/18/4/236
Simons, D. (2018). Tricyclic antidepressant overdose: Manifestations and management. https://www.pharmacytimes.com/contributor/dewilka-simons/2018/02/tricyclic-antidepressant-overdose-manifestations-and-management
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Psihologie-Psihiatrie
- Dr. Rares Ignat -
- Dr. Gabriel Pirvan -
- Dr. Bogdan Eduard Patrichi - Spitalul clinic de psihiatrie prof. dr. OBREGIA
- Dr. Nicolae Marcu -
- Dr. Anca Marilena Leontescu -
Articole recomandate
- Anorexia, bulimia si obezitatea - tulburari de alimentatie si greutate
- Ce trebuie sa faceti daca sunteti deprimat?
- Sindromul ochiului uscat
- Disfunctii sexuale la barbati
- Exercitiul fizic ajuta la acomodarea femeilor cu simptomele menopauzei
- Remedii naturiste eficiente
- Cauze surprinzatoare ale constipatiei
- Tulburari ale echilibrului electrolitic
- Care sunt semnele si simptomele unui supradozaj?
Citeste pe aceeasi tema
- 8 factori pe care medicii ii iau in considerare atunci cand va recomanda un antidepresiv
- Antidepresivele si cresterea in greutate
- Cum pot antidepresivele sa afecteze cresterea in greutate?
- Utilizarea antidepresivelor in timpul sarcinii
- Intoxicatia cu substante chimice medicamentoase (barbiturice, neuroleptice, etc.)