Picior stramb varus equin – cauze si tratament

Exista mai multe tipuri sau forme de picior stramb congenital, cea mai frecventa fiind malformatia varus equin.

Piciorul varus equin reprezinta o deformatie a piciorului si a gleznei care, de cele mai multe ori, apare la nastere si este reprezentata de rasucirea piciorului spre interior, cu varful piciorului orientat in partea de jos, ceea ce face mersul dificil sau chiar imposibil.

Aceasta afectiune nu poate fi prevenita, dar, in schimb, poate fi corectata, iar tratamentul este unul destul de accesibil.

Piciorul varus equin consta intr-o malformatie a oaselor tarsiene, in care calcaneul nu este dezvoltat sau este indreptat in fata, osul astragal este inclinat spre interior, scafoidul spre partea anterioara, iar cele trei cuneiforme si osul cuboidal sunt deplasate spre partea interioara, motiv pentru care pozitia gleznei va fi modificata.
Totodata, afectiunea afecteaza si musculatura, reprezentata de retractia tricepsului sural si a musculaturii posterioare a gambei, ceea ce este asociat cu o hipotonie a musculaturii situata in partea anterioara.

Atunci cand este prezenta malformatia varus equin, pacientul merge pe varfuri. Din cauza faptului ca marginea interna a piciorului este ridicata, planta este orientata catre linia mediana, mersul se instaleaza tarziu si este un mers „topait”, deoarece scobitura plantara este accentuata foarte mult.

Afectiunea este diagnosticata cu ajutorul unui examen fizic complet care, la nevoie, se poate completa cu o radiografie sau cu un examen RMN.

In ceea ce priveste cauzele aparitiei malformatiei varus equin, acestea nu sunt confirmate cu exactitate, fiind doar la nivel de presupozitii. Ceea ce este confirmat cu siguranta este faptul ca malformatia varus equin nu are legatura cu o afectiune embrionara, deoarece aceasta incepe sa se dezvolte in cel de-al doilea trimestru de sarcina, observata, de regula, la controalele de rutina incepand cu saptamanile 20 – 22 de sarcina.

In schimb, exista si o anumita presupozitie genetica, ce pana in prezent nu a putut fi explicata, deoarece s-a determinat faptul ca, atunci cand unul dintre parinti prezinta malformatia varus equis, sansele ca aceasta malformatie sa apara si la fat sunt cuprinse intre 3 – 4%, iar in cazul in care ambii parinti sufera de malformatia varus equin, exista sanse de 3% ca aceasta sa apara si la fat.

Legat de tratamentul malformatiei piciorului stramb sau varus equin, metoda Ponseti a fost acceptata ca unanim valabila in intreaga lume si reprezinta un tratament eficient in corectarea malformatiei.

Tratamentul malformatiei poate fi initiat incepand cu saptamanile 7 – 9 de viata, printr-o mobilizare blanda si cu imobilizare cu gips. Tratamentul are la baza intelegerea corecta si exacta a anatomiei functionale a piciorului si a modului in care se primeste raspunsul biologic de la muschi, ligamente si oase legat de schimbarile de pozitie obtinute in urma mobilizarii.

Tratamentul prin tehnica Ponseti presupune imobilizarea piciorului cu gips pentru o perioada de pana la 5 saptamani, mobilizarea picorului pentru 1 – 2 minute prin masaj de corectie a pozitiei si reaplicarea gipsului pentru a mentine pozitia care s-a obtinut cu ajutorul masajului.

Este foarte important ca tratamentul sa fie initiat inca din primele doua saptamani de viata, pentru a beneficia de avantajul elasticitatii ligamentelor si tendoanelor, corectia fiind mult mai favorabila in acest caz.

Atunci cand vorbim despre picioare rigide, pot fi necesare pana la 8 sau 9 sesiuni de imobilizare cu gips. Dupa primele 5 saptamani de gips, aplicat de la baza coapsei pana la varful degetelor, piciorul poate fi adus intr-o rotatie externa de 60 – 70 de grade.

Acesta este si momentul in care se poate interveni cu o interventie de tenotomie percutana de tendon ahilean, cu anestezie locala. Aceasta interventie consta in procesul de sectionare completa, prin intermediul unei incizii minime de aproximativ 3 – 5 mm. Procesul de vindecare completa a tendonului are loc dupa o perioada de 3 saptamani de la interventie.

Dupa efectuarea acestei interventii, se recurge la aplicarea gipsului in pozitia de corectie maxima, mai exact rotatia externa de 60 – 70 de grade si flexia dorsala de 20 de grade, pentru o perioada de 3 – 4 saptamani, in functie de caz.

Dupa un total de noua saptamani de imobilizare a piciorului cu ajutorul gipsului, se recurge la aplicarea unei orteze de abductie. Aceasta trebuie purtata timp de 23 de ore in primele trei luni de la aplicarea ei, dupa care purtata doar in timpul somnului pana la varsta de 3 sau 4 ani, in functie de caz. Purtarea acesteia in conditiile enuntate anterior este indispensabila pentru reusita unui tratament complet.

Aceasta orteza consta in doua ghete, fixate cu ajutorul unei bari, rotate catre exterior, la 60 de grade, lungimea barii fiind necesar a fi reglata astfel incat sa fie egala cu distanta dintre umeri. Rolul purtarii ortezei de abductie consta in mentinerea piciorului in pozitia corecta, cu rotatie externa si flexie dorsala.

In ceea ce priveste ingrijirea gipsului, este important a se verifica din cand in cand circulatia sangelui la nivelul piciorului. Acest proces trebuie sa aiba loc o data la fiecare ora in primele 6 zile, iar ulterior verificat de patru ori pe zi. Verificarea se poate face cu ajutorul apasarii blande a degetelor piciorului imobilizarilor in gips, urmarind, in acest fel, restabilirea fluxul sanguin.

Este indicat sa se consulte medicul sau unitatea de primiri urgente in cazul in care degetele se prezinta intr-o culoare violacee, se simt reci la atingere si nu se albesc, cauza putand fi reprezentata de faptul ca gipsul aplicat este prea strans.

De asemenea, este foarte important sa se urmareasca raportul existent intre varfurile degetelor si marginea gipsului aplicat. In cazul in care se oberva ca degetele au tendinta de a se indrepta spre interiorul gipsului, este recomandat a se consulta medicul specialist sau prezentarea in unitatea de primiri urgente.

Gipsul trebuie mentinut in permanenta curat, putand fi intretinut prin stergerea constanta cu un prosop usor umed. In momentul in care copilul se afla in pozitie de decubit dorsal, se poate pozitiona o perna sau gips, pentru a facilita ridicarea piciorului, astfel incat calcaiul sa depaseasca marginea gipsului, ceea ce evita situatia de a se exercita presiune asupra calcaiului, evitandu-se, in acest fel, aparitia escarelor.

Bibliografie:
https://cure.org/conditions/clubfoot/
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/clubfoot/symptoms-causes/syc-20350860
https://www.medicalnewstoday.com/articles/183991.php