Neuroblastomul - un cancer rar la copii

Neuroblastomul este o forma rara de cancer care se dezvolta din celulele nervoase imature ale sistemului nervos simpatic.

Reprezinta cel mai frecvent neoplasm extracranian intalnit in copilarie, constituind intre 8-10% dintre toate cancerele depistate la copii.

Majoritatea sunt depistate la nivelul glandelor suprarenale, dar pot fi identificate si la nivelul abdomenului, pieptului, gatului si maduvei spinarii.

Simptomatologia variaza in functie de localizarea procesului tumoral, intrucat neoplazia se dezvolta din neuroblaste, care sunt localizate in mai multe regiuni.

In stadiile incipiente, este posibil sa nu fie prezent niciun simptom sau semn, acestea devenind tot mai pregnante pe masura ce tumora creste in dimensiuni si invadeaza tesuturile inconjuratoare.

Neuroblastomul localizat la nivel abdominal se caracterizeaza prin:

- Dureri abdominale,

- Diaree,

- Constipatie,

- Distensie abdominala sau senzatie de plenitudine,

- Tumefactie, care nu este sensibila la palpare.

Neuroblastomul din torace poate determina urmatoarele simptome:

- Wheezing sau respiratie suieratoare,

- Dificultate la respiratie,

- Dureri in piept,

- Tuse.

Neuroblastomul localizat la nivel cervical se identifica prin:

- Nodul nedureros sub piele,

- Dificultati de respiratie.

Neuroblastomul de la nivelul maduvei spinarii poate provoca simptome precum:

- Dificultate la mers,

- Pierderea controlului asupra defecatiei sau urinarii,

- Compresia maduvei spinarii,

- Slabiciune la nivelul picioarelor.

Alte simptome sunt reprezentate de:

- Modificari oculare, precum exoftalmie, pupile de dimensiuni diferite, ptoza palpebrala, echimoza periorbitala – ochi de raton,

- Febra,

- Dorsalgie,

- Dureri oasoase,

- Hipertensiune arteriala,

- Anemie sau pancitopenie,

- Pierdere in greutate.

Compresia exercitata asupra maduvei spinarii reprezinta o urgenta medicala si presupune tratament chirurgical prompt, intrucat afecteaza fluxul de sange de la nivelul maduvei spinarii, precum si integritatea nervoasa.

In situatia in care compresia maduvei nu este tratata de urgenta, poate aparea paralizia permanenta.

Desi este cel mai frecvent cancer la bebelusi, afectiunea este rara, dezvoltandu-se cu precadere inainte de 5 ani (in aproximativ 80% dintre cazuri), dar si in timpul dezvoltarii intrauterine sau, foarte rar, la copiii de peste 10 ani.

In ceea ce priveste distributia pe sexe, baietii sunt mai frecvent diagnosticati decat fetele.

Cauza exacta a declansarii diviziunii necontrolate a neuroblastelor este necunoscuta.

Testutul nervos imatur se dezvolta necontrolat, formand tumora.

S-a sugerat existenta unei influente familiale, copiii cu antecedente familiale avand mai multe sanse de a dezvolta aceasta neoplazie, insa in 98-99% dintre cazuri, aparitia neuroblastomului nu este legata de o transmitere familiala.

Neuroblastomul se poate dezvolta fie sporadic, fie in urma transmiterii X-linkate.

Majoritatea cazurilor familiale apar din cauza unor mutatii la nivelul genelor ALK sau PHOX2B.

Factorii de risc ce sunt asociati cu dezvoltarea mutatiilor genetice implicate in dezvoltarea neuroblastomului nu au fost depistati inca, insa se studiaza impactul expunerilor in timpul sarcinii si al conceptiei.

Bebelusii care prezinta alte malformatii congenitale asociaza un risc mai mare de a dezvolta un neuroblastom.

In general, diagnosticul de neuroblastom este pus inainte de varsta de 5 ani, uneori diagnosticul fiind pus chiar din timpul vietii intrauterine, in urma unei ecografii prenatale.

Copilul trebuie examinat clinic si neurologic (functia nervoasa, coordonarea si reflexele).

In elaborarea diagnosticului, se pot face teste suplimentare pentru a confirma sau a depista gradul de raspandire tumorala.

Printre teste se numara: prelevarea de sange si efectuarea unei hemoleucograme complete pentru a diagnostica anomalii precum anemia sau pancitopenia.

Testele biochimice presupun determinarea nivelurilor hormonilor, precum si examenul de urina.

De asemenea, se poate realiza biopsierea unui fragment tisular pentru analiza microscopica si alte teste specializate, ce verifica modificarile cromozomiale.

Printre examenele imagistice se numara examenul CT cu substanta de contrast, examenul RMN, ultrasonografia partilor moi, radiografia toracica sau abdominala sau scanarea cu metiliodobenzilguanina (MIBG).

MIBG presupune utilizarea unui radiotrasor - substanta chimica radioactiva, ce este foarte specifica pentru celulele neuroblastomului, radiotrasorul fiind dirijat catre zonele unde se afla tumora.

Prin intermediul acestei explorari se poate determina diseminarea metastatica a procesului tumoral.

In ciuda captarii atat de eficiente, in aproximativ 10% din cazuri, celulele neuroblastomului nu capteaza radiotrasorul, situatie in care este recomandata realizarea unei scanari PET.

Tratamentul poate consta in interventie chirurgicala, radioterapie, chimioterapie, imunoterapie, terapie cu Iod-131 MIBG, medicatie orala sau transplant de celule stem si este ghidat in functie de localizare, gradul de dezvoltare tumorala si invazia la distanta.

Interventia chirurgicala faciliteaza indepartarea tumorii, insa din cauza invaziei tisulare, este posibil sa nu se poata indeparta intreaga formatiune, motiv pentru care se poate asocia cu chimioterapie inainte sau dupa operatie.

Chimioterapia este o abordare ce presupune desfasurarea tratamentului pe durata a mai multor saptamani sau luni.

Radioterapia este folosita cel mai frecvent cu scopul de a preveni recidiva tumorala dupa tratament, in situatia neuroblastomului cu risc ridicat.

Imunoterapia este utilizata dupa chimioterapie sau radioterapie si vizeaza proteina GD2, ce este situata in exteriorul celulelor neuroblastomului, astfel anticorpii se ataseaza de acestea si devin tinte pentru sistemul imunitar al pacientului, distrugandu-se si celulele tumorale.

Administrarea de I-131 MIBG este folosita cu precadere in situatia copiilor cu recidiva tumorala sau cu neuroblastom refractar sau este folosit de prima intentie in cazul neuroblastomului cu risc ridicat.

Medicatia orala folosita este reprezentata de retinoidul Izotretinoina (acid 13-cis-retinoic), ce previne recidiva tumorala sau de DFMO (difluormetilornitina), ce este inclus inca in trialuri clinice, dar care are rezultate promitatoare in situatia neuroblastomului recidivat sau cu risc ridicat.

Transplantul de celule stem vizeaza inlocuirea celulelor stem distruse in timpul chimioterapiei, acestea fiind prelevate inainte de inceperea tratamentului, depozitate pe toata durata acestuia si injectate dupa ce chimioterapia s-a incheiat.

Desi studiile surprind o crestere generala a supravietuirii fara evenimente semnificative la cinci ani, analiza subgrupurilor a depistat o discrepanta in ceea ce priveste rata ridicata de vindecare in cazul formelor benigne cu risc scazut versus o crestere redusa a calitatii vietii in cazul formelor cu risc ridicat.

Aceasta observatie subliniaza necesitatea dezvoltarii terapiei tintite pentru gestionarea grupurilor cu risc ridicat.

Bibliografie
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/neuroblastoma/symptoms-causes/syc-20351017
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/14390-neuroblastoma
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK448111/
https://www.cancerresearchuk.org/about-cancer/childrens-cancer/neuroblastoma