Inspectia Sanitara de Stat va verifica aplicarea ordinului privind alimentele nerecomandate copiilor
Stire medicala
Inspectia Sanitara de Stat a Ministerului Sanatatii va demara o actiune de control, in perioada 22-26 septembrie, pentru a verifica daca in incinta unitatilor scolare se comercializeaza alimente nerecomandate copiilor, a anuntat, vineri, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.
"Vom verifica comercializarea alimentelor la chioscuri si magazine, pregatirea meniurilor in cantinele scolare si, de asemenea, alimentele distribuite in scoli prin firme de catering", a precizat ministrul Nicolaescu.
Potrivit ministrului Sanatatii, acolo unde se va constata nerespectarea legii, alimentele vor fi retrase de la comercializare si se vor da amenzi.
Ordinul privind lista de alimente nerecomandate copiilor, cum ar fi cum ar fi chips-urile, sucurile acidulate si produsele de tip fast-food, a intrat in vigoare joi. Ordinul a fost semnat de ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, pe 12 septembrie si a fost publicat in Monitorul Oficial pe 15 septembrie.
"Scopul acestui act normativ este de creare a unui comportament alimentar sanatos, pornindu-se de la premisa ca, pe parcursul programului scolar (4 – 6 ore pe zi), necesitatile copilului sunt reprezentate de echivalentul unei gustari, respectiv maxim 10% din valoarea caloricǎ zilnicǎ, reprezentand 300 Kcal", a precizat ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu.
Potrivit listei, in incinta scolilor si a gradinitelor nu vor mai putea fi vandute alimentele cu continut mare de zahar, grasimi si sare. Pentru sanatatea scolarilor si a prescolarilor, vor fi interzise si alimentele care, prin continut, au peste 300 Kcal pe unitatea de vanzare, mai putin sandvisurile, care vor putea avea pana la 350 Kcal.
Articole recomandate
- Automedicatia in cazul copiilor – ce riscuri exista atunci cand parintii l ...
- Obezitatea si hipertensiunea arteriala pediatrica
- Abcesul perianal in pediatrie
- De vorba cu Dr. Bulescu Cristian, despre pregatirea pentru o interventie chi ...
- Adenopatia sau limfadenopatia in pediatrie: Ce trebuie sa stii
- Prim ajutor in ingestia accidentala de baterii
- Copilul tau se dezvolta normal?
- Cresterea si dezvoltarea copilului. Cand este cazul sa ne ingrijoram?