Copii inteligenti au sanse mai mari sa devina vegetarieni comparativ cu ceilalti copii
Stire medicala
Un studiu publicat in BMJ (British Medical Journal) sugereaza ca ajunsi la maturitate copiii inteligenti au sanse mai mari sa devina vegetarieni comparativ cu ceilalti copii.
In ultimii ani au aparut argumente din ce in ce mai multe care sugereaza ca alimentatia vegetariana are o legatura directa cu nivelurile scazute ale colesterolului si cu scaderea riscului de aparitie a obezitatii si bolilor cardiace. Acest lucru ar putea explica de ce copiii care obtin rezultate peste medie la testele de inteligenta tind sa aiba un risc mai scazut de aparitie a bolilor coronariene la varste inaintate.
La studiu au luat parte 8179 de barbati si femei cu varsta de 30 de ani carora li s-a determinat IQ la varsta de 10 ani.
Dupa 20 de ani, 366 (4,5%) dintre participantii la studiu au declarat ca sunt vegetarieni. Dintre acestia 9 (2,5%) s-au declarat vegetarieni convinsi, adica nu consumau deloc alimente de origine animala, iar 123 (33,6%) au declarat ca sunt vegetarieni dar ca ocazional consuma si carne de peste sau pui.
Vegetarieni s-au dovedit a fi mai degraba femei, din clasele sociale superioare si avand o pregatire academica superioara comparativ cu non-vegetarienii, insa aceste diferente nu se regasesc si in venitul anual, care este similar cu cel al non-vegetarienilor.
Un IQ mai ridicat la varsta de 10 ani este adesea asociat cu alimentatia vegetariana la varsta de 30 de ani. Aceasta legatura este doar partial explicata de educatia mai buna si apartenenta la o clasa sociala superioara dar este semnificativa din punct de vedere statistic dupa ajustarea privind acesti factori.
Nu a fost depistata nici o diferenta in privinta scorului IQ intre grupul de vegetarieni convinsi si grupul vegetarienilor care au declarat ca ocazional consuma carne de peste si pui.
Descoperirea ca acei copii care au un IQ peste medie sunt mai predispusi la o dieta vegetariana la varsta adulta impreuna cu dovezile care atesta beneficiile dietelor vegetariene asupra sistemului cardiovascular pot explica de ce un IQ peste medie la copil sau adolescent este asociat adesea cu un risc redus de aparitie a bolilor coronariene la varsta adulta.
Articole recomandate
- Boli frecvente la copiii din colectivitate
- Alergiile la peste
- Copiii si obezitatea – cum ii invatam sa manance sanatos?
- Cauze si remedii ale sforaitului
- Hipertensiunea arteriala in sarcina
- Ectazia de aorta - cauze, simptome si tratament
- Ulcerele venoase
- Miocardita pediatrica
- EMC - cursuri gratuite de diagnosticare precoce a autismului, pentru medicii ...