Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Cearcanele la copii

Actualizat la data de: 15 Martie 2023
Consultant medical:

Dr. Butila Liana Maria
Medic Rezident Pediatrie

Clinica: Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Targu Mures

Ce sunt cearcanele

Sus
Cearcanele la copii

Pigmentarea de sub ochi este denumita in mod obisnuit cearcane sau ochi de raton. Aceasta zona poate aparea ca nuante de albastru, violet, maro sau negru, in functie de culoarea naturala a pielii, fiind frecvente la adulti, dar pot aparea de asemenea si in cazul copiilor.

Uneori, acestea se pot confunda cu umbrele formate de ochii umflati sau cu unele zone mai retrase de sub ochi, care se dezvolta ca parte naturala a procesului de inaintare in varsta.

Cuprins articol

  1. Ce sunt cearcanele
  2. Cum se manifesta
  3. Semne si simptome
  4. Cauze
  5. Tipuri de cearcane
  6. Diagnosticare
  7. Investigatii, tipuri de investigatii
  8. Cand este indicat sa mergi la medic
  9. Riscurile si complicatii
  10. Medici care trateaza aceasta afectiune
  11. Tratament
  12. Preventie
  13. Modificari in stilul de viata
  14. Concluzii
  15. Citeste pe aceeasi tema

Cum se manifesta

Sus

Decolorarea pielii in regiunea direct sub ochii copilului nu este de obicei dureroasa, inconfortabila sau daunatoare in sine. Cu toate acestea, pot fi semne de boala, oboseala sau alergii si o mare ingrijorare pentru parinti este daca vor ramane pe masura ce copilul creste.

Semne si simptome

Sus

Cel mai frecvent simptom la copii este reprezentat de catre decolorarea sau pigmentarea neregulata a zonei de sub ochi. In unele situatii rare, se poate dovedi a fi un tip de cancer cunoscut sub numele de neuroblastom, care este o tumoare maligna care afecteaza nervii simpatici.

Cauze

Sus

Bebelusii si copiii pot dezvolta cearcane sub ochi din aceleasi motive pentru care fac si adultii. Pielea de sub ochi este subtire si sensibila, astfel incat vasele lor de sange sunt vizibile mai mult, provocand o decolorare neregulata.

Cearcanele de sub ochii bebelusului pot fi cauzate de genetica, de frecarea ochilor sau de oboseala. De asemenea, pot dezvolta o boala minora, cum ar fi o raceala, gripa sau infectie a urechii. Alte cauze ale cercurilor intunecate sub ochii copilului includ deshidratarea, sforaitul si ranile. diferite tipuri de alergii (alimentare, latex, detergent, cosmetic, metale, coloranti), eczeme, anemie (in special deficit de fier), privarea de somn sau expunerea excesiva la soare.

Tipuri de cearcane

Sus

Tip1 - Cearcanele pigmentate sunt maro sau negre. Aceasta afectiune, numita tehnic hipercromie idiopatica a inelului orbital este cauzata de hiperproductia de melanina in pielea pleoapelor, din motive congenitale sau dobandite. Cearcanele vinete sunt favorizate si de expunerea la soare, din cauza melaninei care ofera pielii din jurul ochiului o nuanta inchisa. Acestea sunt mai accentuate la copiii care au pielea mai inchisa la culoare.

Tip 2 - Cearcanele vasculare sunt cele de culoare albastra, roz sau violet. Originea sa este o microcirculatie slaba a conturului ochilor care provoaca subtierea si laxitatea pielii. Aceste cearcane sunt mai evidente la persoanele cu piele fina si deschisa. La baza acestora stau in mod frecvent alergiile (eliberarea histaminelor duce la dilatarea vaselor sanguine), oboseala sau afectiuni ale tractului respirator, insotite de congestie nazala. 

Diagnosticare

Sus

Anamneza pacientului: De cele mai multe ori, cearcanele la copii sunt insotite si de alte simptome, dintre care unele pot fi chiar grave. Paloarea este un simptom care poate insoti cearcanele la copiii deficite de fier. Ea presupune ca pielea sa fie mai deschisa decat in mod normal si este, de regula, efectul unui numar insuficient de globule rosii in organism sau a unui aport insuficient de sange si de oxigen.

Obstructia nazala poate cauza aparitia cearcanelor deoarece vasele nasului sunt direct conectate cu vasele care iriga suprafata din jurul ochilor. Congestia nazala care apare in cazul racelilor, alergiilor, infectiilor urechii sau a sinusurilor, poate provoca dilatarea vaselor din amonte, care devin astfel vizibile sub forma de cearcane. Durerile abdominale si apetitul capricios pot insoti cearcanele la copiii care au paraziti intestinali.          

Investigatii, tipuri de investigatii

Sus

Pentru stabilirea cauzei exacte de aparitie a cearcanelor, medical poate recomanda efectuarea unor analize de sange (pot oferi date despre prezenta sau absenta unei eventuale anemii, a unei infectii (virale, bacteriene sau parazitare), despre gradul de hidratare al copilului, despre functia rinichilor), examen coproparazitologic (poate scoate in evidenta prezenta parazitilor intestinali).

De asemenea este utila efectuarea unui consult ORL care poate pune in evidenta eventuale boli care intretin congestia nazala si consultul alergologic care poate evidentia care este alergenul care poate provoca aparitia cearcanelor.

Cand este indicat sa mergi la medic

Sus

Este necesara anuntarea medicului in cazul in care copilul are cearcane persistente, dar mai ales daca exista alte simptome precum oboseala prelungita, paloare tegumentara, maini si/sau picioare reci, respiratie rapida, tahicardie, probleme de comportament, pleoapele cazute, febra, pierdere in greutate, dureri osoase.

Riscurile si complicatii

Sus

In lipsa unui diagnostic si a unui tratament adecvat, acestea ar putea duce la unele complicatii majore, cum ar fi: raspandirea infectiei existente, anafilaxie, pierderea auzului la copil, pierderea vederii, deficit de dezvoltare.     

Medici care trateaza aceasta afectiune

Sus

Pentru un tratament adecvat, uneori poate fi nevoie de un consult multidisciplinar unde pe langa medicul pediatru, iau parte si medici alergologi, ORL-isti sau din medicina interna.

Tratament

Sus

Tratament la domiciliu:
• Folosirea plicurilor de ceai reci pe ochii copilului poate ajuta la atenuarea unei anumite tensiuni de la muschii din regiunea din jurul ochilor oferind o oarecare ameliorare a oboselii.
• Feliile de castraveti pe ochi sunt o metoda binecunoscuta de a relaxa regiunea din jurul ochilor si de a ajuta la combaterea cearcanelor.
• Plasarea lingurilor reci deasupra ochilor copilului poate ajuta la ameliorarea oboselii.
• Bilutele de bumbac inmuiate in apa rece functioneaza bine si in combaterea cearcanelor.
• Masarea usoara a pleoapelor copilului atunci cand este inchisa poate ajuta la ameliorarea temporara a stresului.

Suplimente nutritive care ar putea ajuta: Alimentele bogate in fier, cum ar fi spanacul, poate ajuta la cresterea nivelului de fier din organism si, in timp, lupta impotriva cercurilor intunecate cauzate de deficienta de fier.

Preventie

Sus

Exista numeroase modalitati de a evita aparitia acestor cearcane. Cateva sfaturi utile:

• Mentinerea un stil de viata sanatos si echilibrat din punct de vedere nutritional.
• Asigurarea unui somn adecvat varstei copilului.
• Stil de viata activ al copilului cu exercitii sportive regulate.
• Suplimentele de fier si suplimentele de vitamine pot ajuta la asigurarea echilibrului nutritional, ceea ce poate ajuta la combaterea si evitarea cercurilor intunecate.
• Controlarea expunerii la telefoane mobile si televizoare.
• Expunerea limitata la soare, cu folosirea in prealabil a unei protectii solare adecvate.

Modificari in stilul de viata

Sus

Cearcanele la copii nu reprezinta cauza de ingrijorare serioasa, dar exista cazuri in care aparitia acestora poate indica o problema care sta la baza sanatatii sau stilului de viata.

Eliminarea cauzei acestora reprezinta cel mai bun tratament. In functie de acest aspect, se indica tratament antihistaminic, evitarea alergenului alimentar sau crème pe baza de corticosteroid.

Concluzii

Sus

Chiar si cel mai mic simptom poate duce la unele consecinte extreme atunci cand este lasat netratat. Cearcanele ar putea fi complet inofensive, dar ar putea fi uneori si un semn al unor afectiuni severe. Spuneti medicului dumneavoastra daca copilul are cearcane care nu dispar dupa aproximativ o saptamana si daca are si alte simptome.

Bibliografie:
https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/23128-dark-circles-under-eyes
https://parenting.firstcry.com/articles/dark-circles-under-eyes-in-kids-an-overview
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7992473/
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4924417


Medici specialisti Pediatrie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate