Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Cand este indicata folosirea aspiratorului nazal la bebelusi

Actualizat la data de: 24 Octombrie 2023

Generalitati

Sus
Cand este indicata folosirea aspiratorului nazal la bebelusi

Virozele respiratorii, carora li se asociaza secretiile nazale abundente, sunt comune in primii doi ani de viata ai copilului.

Cat este inca foarte mic, prichindelul nu isi poate sufla singur nasul, astfel ca parintilor le revine responsabilitatea de a-i curata copilului caile nazale pentru ca micutul sa poata respira in mod corespunzator.

In acest caz intervine aspiratorul nazal pentru bebelusi. Tu stii cand este indicat sa il folosesti?

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Ce este aspiratorul nazal?
  3. Cand este indicat sa folosesti aspiratorul nazal
  4. Citeste pe aceeasi tema

Ce este aspiratorul nazal?

Sus

Aspiratorul nazal este un dispozitiv folosit la curatarea nasucului celui mic in primii ani de viata cand prichindelul sufera de o viroza respiratorie. In comert exista o varietate de tipuri de aspiratoare nazale, de la cele manuale pana la cele cu pompita, cu suctiune manuala si aspiratoare nazale electrice.

Cand este indicat sa folosesti aspiratorul nazal

Sus

Aspiratorul nazal pentru bebelusi se recomanda in special in primele 6 luni de viata pentru deblocarea cailor respiratorii ale celui mic. In timpul unei raceli, mucusul produs poate infunda nasucul bebelusului si cauza de la un simplu disconfort la neplaceri majore, intrucat, neeliminate, secretiile se pot infecta.

Folosirea unui aspirator nazal este cu atat mai importanta in primele 6 luni de viata cu cat, in acest rastimp, nou-nascutul nu poate respira foarte bine pe gura. Indiferent care este tipul preferat, aspiratorul nazal pentru bebelusi ar trebui sa fie folosit doar in anumite circumstante, respectand intocmai instructiunile de folosire.

Iata cateva aspecte de care este indicat sa tii cont:

  • nu folosi aspiratorul nazal pentru mucusul intarit; in aceasta situatie, inainte de a utiliza aparatul, este esentiala folosirea unei solutii saline in prealabil sau expunerea nou-nascutului la aburi;
  • solutia salina pentru inmuirea mucusului poate fi achizitionata din farmacii sau pregatita in casa; in cel din urma caz, se amesteca 1 lingurita de sare neiodata la 1 cana de apa calda, fiarta anterior in vederea sterilizarii; solutia salina se foloseste imediat si nu se pastreaza mai mult de o zi;
  • este recomandat sa folosesti aspiratorul nazal inainte de a-ti hrani bebelusul, pentru a evita ca nou-nascutul sa regurgiteze mancarea in timp ce ii cureti nasucul;
  • nu-i curata nasucul de mai mult de 3-4 ori pe zi fiindca exista riscul ca narile sa devina prea uscate si sa sangereze; retine si ca secretiile nazale prea abundente ar putea indica o problema respiratorie mai grava, caz in care este esential un consult medical;
  • igienizeaza aspiratorul nazal dupa fiecare folosire;
  • in masura in care este posibil, dupa ce bebelusul creste si devine tot mai agitat cand ii cureti nasucul, poti incerca sa folosesti aspiratorul nazal atunci cand micutul doarme;
  • nu utiliza niciodata aspiratorul nazal atunci cand bebelusul este sanatos, intrucat il poti rani;
  • aspiratorul nazal n-ar mai trebui folosit de indata ce prichindelul este suficient de maricel pentru a-si sufla singur nasul.

Opiniile exprimate in acest material apartin partenerului nostru. Aceste opinii pot sa nu reprezinte pozitia SfatulMedicului.ro si nici sugestie de achizitie. Va sfatuim ca pentru orice problema medicala, sa consultati intotdeauna un medic, inainte de a incepe sau a schimba un plan de tratament.