Endomicroscopia ghidata cromoendoscopic este utila in diagnosticul neoplaziilor
Stire medicala
Supravegherea colonoscopica pentru detectia precoce a neoplaziilor in rectocolita ulcero-hemoragica este dificila din cauza necesitatii prelevarii unui numar mare de biopsii.
Totodata, un numar mare de leziuni plate pot scapa diagnosticului. Introducerea tehnicii ce combina cromoendoscopia cu endomicroscopia a determinat o crestere de 4,75 de ori a numarului de neoplazii detectate in stadiul incipient in rectocolita ulcero-hemoragica, numarul de biopsii necesare fiind in acelasi timp redus cu 50%. Acuratetea endomicroscopiei in detectarea modificarilor neoplazice ale mucoasei colonice s-a dovedit a fi foarte mare (97,8%), cu o sensibilitate de 94,7% si o specificitate de 98,3%.
Prin examinarea histologica in vivo a mucoasei colonice cu ajutorul endomicroscopiei se poate stabili cu precizie daca leziunile din rectocolita ulcero-hemoragica identificate prin cromoendoscopie necesita prelevarea de biopsii. Astfel, se reduce numarul de biopsii, crescand totodata acuratetea diagnosticului.
Combinarea celor doua tehnici conduce la o supraveghere mult mai eficienta pe termen lung a rectocolitei ulcero-hemoragice, cu diagnosticarea precoce si tratamentul eficient al eventualelor neoplazii.
Articole recomandate
- Cancerul rectal: factori de risc, simptomatologie si tratament
- Interviu cu Prof. Asoc. Dr. Nicolae Calomfirescu, Presedintele Asociatiei pe ...
- Psoriazisul si legatura lui cu depresia
- Informatii utile despre biopsia polipilor nazali
- Ridicarea feselor
- Chirurgia abdomenului cu pliuri (abdominoplastia)
- Laparoscopia
- Dieta pentru abdomen plat
- Totul despre ovulatie