Conferinta de promovare a produselor piscicole
Stire medicala
Proiectul “Promovare produse piscicole” a inceput activitatea de constientizare a populatiei prin promovarea consumului de peste si produse din peste, desfaurata in perioada iulie 2013 – septembrie 2014.
Proiectul este finantat prin Programul Operational pentru Pescuit, Masura 3.4 „Dezvoltarea de noi piete si campanii de promovare”, Axa prioritara 3: MASURI DE INTERES COMUN.
Astazi, in cadrul conferintei de presa organizata in Bucuresti, au fost prezentate obiectivele proiectului si activitatile care se vor desfasura in cadrul campaniei nationale de informare. S-au dezbatut teme legate de consumul de preste si produse din peste in Romania.
Principalele teme de discutie care au fost dezbatute sunt:
Protectia mediului
Consumul de peste din surse sigure are un impact pozitiv asupra mediului, deoarece in general societatile sau persoanele fizice autorizate, care se ocupa de aceasta activitate trebuie sa respecte standardele in vigoare.
In acest sens cei care se ocupa cu pescuitul trebuie sa respecte urmatoarele:
- limitarea numarului navelor/ambarcaiunilor de pescuit, in funcie de caracteristicile acestora, in cadrul efortului de pescuit din ansamblul flotei dintr-o pescarie;
- limitarea timpului activitaii de pescuit;
- numarul de unelte utilizate la pescuit;
Pentru evitarea dezechilibrului natural se stabileste o cota, aceasta facandu-se prin limitarea volumului capturilor pentru o anumita specie sau grupuri de specii pe zone de pescuit, perioade de timp, metode de pescuit, nave/ambarcatiuni sau grupuri de nave/ambarcatiuni, sau in baza altor criterii stabilite ulterior de autoritatea publica centrala care raspunde de pescuit si acvacultura.
Au fost prezentate:
- avantajele consumului de peste si importanta acestui consum asupra sanatatii;
- respectarea si imbunatatirea conditiilor de mediu
- efectele negative ale braconajului, care conduc la distrugerea mediului inconjurator
De asemenea s-a incurajat consumul de peste din surse controlate, astfel incat sa se elimine atat efectele negative asupra mediului, cat si asigurarea sigurantei alimentare.
Principalele operatiuni de promovare a certificarii calitatii, precum si avantajele acestor certificari asupra consumatorului final
Beneficiul principal al consumului produselor certificate este siguranta consumului unui produs de calitate.
S-au prezentat:
- atuurile consumului de peste din surse certificate din punct de vedere al calitatii, incurajand astfel consumul de peste din surse certificate din punct de vedere al calitatii.
- obiectivul proiectului de a imbunatati imaginea exploatatiilor piscicole prin promovarea aspectelor pozitive asupra mediului, prin consumarea pestelui din micile sau marile exploatatii. in exploatatatiile piscicole care au ca rol cresterea extensiva a pestelui, controlul calitatii se poate face mai riguros, iar proprietarul exploatatiei are interesul sa livreze pe piata un produs de calitate. De asemenea, pentru ca se doreste asigurarea unui care intra in exploatatie, cu iesirile de produs finit din exploatatii.
Certificarea societatilor comerciale din punct de vedere a managamentului calitatii
Operatiunile de certificare a calitatii reprezinta avantaje si pentru firmele producatoare de materii prime si produse finite si anume:
Imbunatatirea sistemelor de management, incluzand aici mecanismele de planificare, monitorizare, evaluare si raportare;
Recunoasterea calitatii gospodaririi practicate, in acord cu un standard international
Imbunatatirea proceselor de gestiune a firmei si a eticii de afaceri
Acces la credite si investitii
Siguranta pietei existente in conditiile in care aceasta devine din ce in ce mai dificil de mentinut
Firmele pot raspunde la cererea de produse de origine controlata
imbunatatirea proceselor productive
Avantajele pe plan local daca ar exista produse recunoscute in conformitate cu Regulamentul CE nr. 2081/92, respectiv regulamentul CE nr. 510/2006
Au fost prezentate atuurile consumului de produse din surse certificate, plecand de la consideratia ca firmele care au produse certificate respecta standardele de calitate, deoarece acestea pot prezenta un avantaj din punct de vedere al calitatii.
Au fost realizate dezbateri in acest sens si cei interesati au fost incurajati sa faca demersurile de obtinere a certificarii privind protectia de “ indicatia geografica” sau “ denumirea de origine”. De asemenea, s-a pus accentul pe consumul de peste furnizat de societatile certificate din punct de vedere al calitatii. Au fost prezentate Regulamentul (CE) nr. 2081/92, respectiv Regulamentul CE nr 510/2006 ale Consliliului Europei si conditiile de comercializare a acestor produse.
“Intreaga campaniei de informare are ca obiectiv principal incurajarea consumului de preste si produse din peste. Prin organizara acestei conferinte de presa am incercat sa atragem atentia asupra consmului scazut de peste la nivel national si de impactul care poate sa-l aiba acesta in timp asupra populatiei.” a declarat ADRIAN POPA - Director Vanzari SEA BELL TRADING
Articole recomandate
- 13 produse de care nu aveti nevoie
- Proceduri cosmetice : Alegerea produselor de ingrijire a tenului
- Produsele organice sunt mai sanatoase
- Alergiile la produsele cosmetice
- Proceduri cosmetice: alegerea produselor de ingrijire a pielii - cunoasterea ...
- Profilaxia bolilor cu transmitere directa (prin sange si produse de sange)
- Sfaturi de nutritie pentru pacientii care sufera de cancer
- Deficitul de substante nutritive - boli si simptome
- Dieta Sonoma