Pulpitele dentare si necroza pulpara

Inflamatiile pulpei dentare sunt cunoscute sub numele de pulpite. Este necesara o clasificare a pulpitelor pentru a putea discuta despre simptomele si tratamentul acestora.

Astfel, in functie de debutul lor, se poate vorbi despre pulpite acute si cronice. Pulpitele acute pot fi seroase sau purulente.

Atat cele seroase, cat si cele purulente pot avea leziunile limitate la portiunea coronara a pulpei (pulpite acute partiale) sau extinse la toata pulpa (pulpite acute totale).

Pulpitele cronice pot fi inchise sau deschise, in functie de comunicarea lor cu exteriorul.

In grupa pulpitelor acute este incadrata ca o entitate clinica separata si faza incipienta a inflamatiei pulpare numita hiperemie preinflamatorie, care are o simptomatologie proprie.

In hiperemia preinflamatorie leziunile sunt minime si complet reversibile, spre deosebire de restul pulpitelor, care sunt complet ireversibile.

Orice pulpita debuteaza cu o hiperemie preinflamatorie, iar finalul oricarui proces inflamator asupra caruia nu se actioneaza terapeutic este necroza pulpara.

Orice factor al mediului ambiant ce actioneaza cu intensitate crescuta asupra dintelui sau care intra in contact direct cu pulpa dentara poate fi agent cauzal.

Mai exact, acesti agenti cauzali sunt reprezentati de excitatii la cald si rece, de agenti traumatici mecanici, de agenti chimici si microbieni.

Excitatiile la cald si rece, fie ca sunt brutale (testari de vitalitate pulpara cu zapada carbonica sau slefuiri de bonturi sau cavitati fara protejarea pulpei dentare), fie ca sunt de intensitati mici si repetate (obturatii metalice, trecerea in cursul aceleiasi mese de la alimentatie fierbinte la alimentatie rece) produc modificari la nivelul tesutului pulpar.

Pulpa poate fi afectata si de agenti traumatici mecanici brutali (fractura dintilor, luxatia dintilor) sau de intensitate mica, dar repetata (obiceiuri profesionale: rupererea firelor de ata cu dintii, tinerea cuielor intre dinti; lucrari protetice neadaptate; manevre ortodontice necontrolate).

Si agentii chimici pot produce pulpite. Frecvent, acesti agenti agresori provin din materialele stomatologice. Sunt incriminate substantele medicamentoase pe baza de fenol si formol, alcoolul concentrat, perhidrolul, compozitele.

Inflamatia pulpara apare insa, cel mai des, sub actiunea agentilor microbieni aerobi sau anaerobi, ce actioneaza indirect (prin exotoxinele microbiene) sau direct (prin patrunderea agentului microbian in pulpa dentara)

In hiperemia preinflamatorie, ceea ce atrage atentia pacientului este durerea provocata de excitatiile termice, mai mult la rece si mai putin la cald sau de agentii chimici (dulce).

Durerea este localizata, pacientul indicand cu precizie dintele in cauza. Ea are o intensitate moderata si nu dureaza decat cateva minute dupa indepartarea excitantului.

In pulpita acuta seroasa coronara, bolnavul acuza o durere vie, localizata la un dinte, provocata de rece, la inceput, iar mai tarziu si de cald. Durerea se manifesta pe o durata mai mare decat in hiperemia preinflamatorie, putand dura de la cateva minute la cateva ore.

Crizele dureroase pot sa apara si spontan, mai ales seara sau noaptea si pot ceda de la sine, dar in mod obisnuit este necesara administrarea de calmante.

In pulpita acuta seroasa totala, tabloul clinic este dominat de acuitatea fenomenelor dureroase. Durerea tine mult timp (ore intregi) si este foarte intensa. Autorii francezi o numesc „turbarea dintilor”.

Durerea nu mai este localizata, ea iradiind spre regiunea submandibulara, temporala sau orbitara. Niciodata aceasta iradiere nu depaseste linia mediana a fetei. Calmantele obisnuite nu atenueaza durerea.

In pulpitele purulente, durerea apare la cald, astfel ca bolnavul obisnuieste sa tina o compresa rece pe fata. Caracterul durerii este pulsatil si foarte puternic. Initial, durerea este localizata, apoi iradiaza in hemifata respectiva.

Scopul tratamentului pulpei lezate si inflamate nu consta numai in suprimarea semnelor clinice ci, mai ales, in conservarea vitalitatii pulpare, chiar daca nu este vorba de o „restitutio ad integrum”, ci de o vindecare partiala functionala.

Metodele de tratament obisnuite sunt:

1. Metode biologice de conservare in totalitate a pulpei dentare
a) coafajul indirect (dupa indepartarea tesuturilor dentinare afectate se aplica pe suprafata plagii dentinare pasta de hidroxid de calciu pentru a se declansa formarea noua de dentina);

b) coafajul direct (dupa indepartarea tesuturilor dentinare afectate se aplica pe suprafata pulpei deschise hidroxid de calciu, apoi se asteapta 7-10 zile, dupa care se face obturatia definitiva).

2. Metode de indepartare in totalitate a pulpei dentare

a) extirpare vitala (se indeparteaza tesutul dentar dur afectat, apoi pulpa dentara afectata, apoi se trece la obturatia de canal folosindu-se pasta de canal si conuri de gutaperca);

b) extirpare devitala (se procedeaza ca la extirparea vitala cu deosebirea ca, anterior extirparii pulpei s-au folosit substante pentru mortificarea ei).

Prin necroza pulpara se intelege mortificare aseptica a pulpei, cu epuizarea mijloacelor sale defensive, sub actiunea agresiva a unor factori fizico-chimici.

Factorii cauzali sunt reprezentati de traumatisme, temperaturi foarte crescute sau scazute pe suprafata dintilor sau de factori chimico-toxici (formolul, trioximetilenul, azotatul de argint)

Simptomatologia este foarte saraca. De multe ori dintele este indemn, dar se poate constata o transparenta mai mica decat a dintilor vecini sau un aspect mat.

Coloratia dintelui poate fi spre un cenusiu-brun. Dintele este total areactiv la factori termici si chimici bucali. Nu prezinta hipersensibilitate si rareori se grefeaza un proces carios. Daca inainte de mortificare a existat un proces carios, acesta evolueaza rapid.

Tratamentul necrozei consta in extirparea pulpei dentare moarte si obturatia canalelor cu paste de obturatie speciale si conuri de gutaperca.

Este indicat sa ne adresam medicului stomatolog imediat ce sesizam o durere dentara localizata ce dureaza cateva minute dupa indepartarea factorului cauzal.

Cel mai probabil este vorba despre o hiperemie pulpara care este total reversibila prin tratament stomatologic.

In caz contrar, ea va evolua spre pulpite acute si cronice sau chiar necroza, care vor necesita extirparea pulpei dentare, transformand un dinte „viu”, intr-un dinte „mort”.