Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Avantajele si riscurile chirurgiei plastice si reconstructive

Actualizat la data de: 27 Septembrie 2021
Consultant medical:

Dr. Ruxandra Iliescu
Medic rezident - Chirurgie plastica, estetica si microchirurgie reconstructiva

Clinica: Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti

Generalitati

Sus
Avantajele si riscurile chirurgiei plastice si reconstructive

Chirurgia plastica este ramura medicinei care se ocupa cu imbunatatirea, reconstructia sau modificarea aspectului corpului uman. Aceasta are doua ramuri: chirurgia reconstructiva si chirurgia estetica.

Chirurgia reconstructiva inglobeaza operatiile de la nivel cranio-facial, chirurgia mainii, procedurile apartinand microchirurgiei si tratamentul arsurilor, pe cand chirurgia estetica isi propune sa imbunatateasca aspectul, sa redea simetria si sa creasca increderea de sine a pacientilor care apeleaza la acest tip de proceduri. Operatiile estetice sunt proceduri elective, tocmai pentru ca segmentul asupra carora se intervine functioneaza corect, insa se doreste a se imbunatati aspectul.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Ce este chirurgia estetica
  3. Ce este chirurgia reconstructiva
  4. Principalele avantaje ale chirurgiei plastice
  5. Principalele riscuri ale chirurgiei plastice
  6. Citeste pe aceeasi tema

Ce este chirurgia estetica

Sus

Scopul chirurgiei estetice este de a imbunatati aspect fizic al unei persoane, de a creste stima de sine si increderea. Aceasta poate fi realizata la nivelul oricarui segment al corpului uman, astfel:

La nivelul fetei:

  • injectari de botox
  • lifting al pometilor
  • blefaroplastie
  • lifting facial
  • injectari de fillere
  • lifting cervical
  • otoplastie
  • rinoplastie

La nivel abdominal:

  • abdominoplastie
  • liposuctie

La nivelul sanilor:

  • augmentare mamara
  • lifting mamar
  • reductie mamara
  • rezolvarea asimetriei mamare
  • tratamentul ginecomastiei in cazul barbatilor

Este necesar ca pacientii care apeleaza la chirurgia estetica sa aiba asteptari realiste, care pot fi indeplinite, sa inteleaga riscurile la care se supun, felul in care vor fi afectati pe plan personal si profesional in urma interventiei, ce schimbari de viata pot surveni in perioada de recuperare, ce costuri presupune interventia chirurgicala etc.

De asemenea, este important de mentionat ca pacientii ce apeleaza la procedurile estetice trebuie sa aiba o stare de sanatate buna, cu un control adecvat al bolilor cronice, sa nu fumeze sau sa intrerupa fumatului in perioada perioperatorie (aproximativ 4-6 saptamani inainte si dupa operatie) si sa aiba o greutate stabila pentru aproximativ 6-12 luni, in cazul interventiilor ce isi propun sa completeze dietele sau operatia de gastric sleeve.

Ce este chirurgia reconstructiva

Sus

Chirurgia reconstructiva isi propune sa repare parti ale corpului afectate de defecte congenitale, defecte care s-au dezvoltata din cauza diferitelor afectiuni sau defecte cauze de traumatisme. Insusi cuvantul "reconstructiv" semnifica reconstruirea unui lucru care a fost afectat sau distrus.

Intre procedurile reconstructive des intalnite se numara:

  • reconstructia sanilor (de obicei dupa o mastectomie partiala sau totala)
  • reductia mamara: in cazul pacientelor care experimenteaza disconfort, eczeme sau dureri de coloana lombara
  • replantarile de membre dupa traumatisme cu amputatii
  • repararea defectelor congenitale (cheiloschizis, cheilopalatoschizis)
  • operatiile de schimbare de sex
  • septoplastiile

Avantajele celor doua tehnici

Avantajele celor doua tehnici vor fi comunicate pacientului de catre medicul chirurg care va realiza interventia. De asemenea, si dezavantajele vor fi expuse inca de la inceput viitorului pacient.

Trebuie retinut faptul ca avanatajele ambelor tehnici, cat si succesul rezultatului vor depinde de corectitudinea tehnicii folosite, de experienta medicului, de calitatea materialelor folosite, precum si de particularitatile individuale ale pacientului.

Principalele avantaje ale chirurgiei plastice

Sus
  • Cicatricile inestetice cauzate de plagi sau arsuri la nivelul fetei sau al celorlalte segmente sunt eliminate cu ajutorul operatiilor reconstructive. Acest tip de interventie necesita utilizarea unor grefe de piele sau a unor lambouri. Important de mentionat este ca, dupa efectuarea acestor interventii, pacientul isi va recapata sanatatea si increderea in aspectul sau fizic. In plus, isi va putea relua activitatile cotidiene pe care le realiza inainte de evenimentul neplacut.
  • Operatiile reconstructive pot face ca un pacient sa-si recapete functionalitatea unei maini sau a unui picior. De exemplu, un accident grav se poate finaliza cu amputarea unei maini sau a unui picior, de aceea operatia de reconstructie ii va reda functionalitatea individului in cauza.
  • Imbunatatirea aspectului fizic: poate cel mai important avantaj al operatiilor estetice este redarea aspectului fizic mult dorit pacientilor, lucru care creste stima si increderea de sine, imbunatatind, in final, calitatea vietii

Principalele riscuri ale chirurgiei plastice

Sus

Indiferent de chirurgul care opereaza si de experienta acestuia exista riscuri. Principalele riscuri sunt legate de anestezie, dar si de reactia organismului la actul operator.

Astfel, chiar daca inainte de operatie pacientul este supus unor analize si unor teste preanestezice, riscurile se vor diminua considerabil, dar nu vor fi eliminate complet.

Principalele complicatii sunt: sangerarile excesive, infectiile care pot sa apara, reactiile adverse la anestezic de natura respiratorie, cardiovasculara sau metabolica, aparitia de cheaguri de sange ce pot migra catre inima sau plamani.

Costul acestor interventii este destul de mare, iar Casa de Asigurari de Sanatate nu le deconteaza.

Uneori, rezultatele nu sunt cele dorite, pacientii pot fi nemultumiti, iar acest lucru se intampla mai ales in situatia in care asteptarile nu sunt compatibile cu realitatea. De aceea, este necesar ca toate aceste lucruri sa fie discutate cu medicul specialist care trateaza pacientul, pentru a exista transparenta si pentru a evita eventualele dezamagiri.


Medici specialisti Chirurgie plastica

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate