Indreptarea dintilor in cele mai vechi timpuri

Cand s-a inventat aparatul dentar, acesta era un dispozitiv rezervat in mod obisnuit celor bogati sau in cazuri extreme de deformari ortodontice. Astazi, aparatele dentare sunt considerate o procedura stomatologica de rutina pentru care multi copii si adulti opteaza pentru a-si infrumuseta zambetele si pentru a-si imbunatati igiena orala si sanatatea generala.

Aparatele dentare nu au fost inventate pana la inceputul anilor 1800, dar preocuparea oamenilor in a avea dintii drepti sau pentru pozitionarea corecta a maxilarelor dateaza din vremea vechilor egipteni. Metodele de indreptare a dintilor variau de la cultura la cultura, dar intentia era clara - oamenii isi doreau dinti drepti pentru un zambet perfect.

Arheologii au descoperit multe resturi mumificate in Egipt si in jurul sau, ceea ce ii determina pe cercetatori sa creada ca ar fi putut fi o incercare timpurie de corectare a alinierii dintilor.

Aceste ramasite constau intr-un cordon format din intestine de animale (cunoscut sub numele de catgut) infasurat sau rulat de-a lungul dintilor intr-un stil foarte similar cu modul in care ortodontii moderni ruleaza sarma ortodontica de-a lungul dintilor, in efortul de a corecta pozitia dintilor.

Conform Asociatiei Americane de Ortodonti [AAO], arheologii au descoperit dispozitive dentare grecesti si etrusce care indica faptul ca oamenii au inceput sa practice ortodontia inca din 1000 i.Hr. S-a descoperit ca o parte a ritualului de inmormantare la etrusci, includea plasarea unui dispozitiv in gura decedatului, cu scopul de a preveni prabusirea interioara a dintilor, astfel incat defunctul sa arate bine atunci cand trece in viata de apoi. Dispozitivul era realizat din aur pur, excavat din vechiul sit Satricum din centrul Italiei.

Romanii au inventat un dispozitiv dentar care seamana cu aparatele dentare moderne ortodontice. Multe morminte romane au fost deschise de arheologi doar pentru a descoperi ca unii dinti ai decedatului aveau un fir mic de aur, cunoscut sub numele de sarma de legatura, care era folosit pentru a fixa sarma de arc pe dinte. Firul era legat de dinti in efortul de a forta dintii sa se miste si sa inchida golurile vizibile.

Desi nu exista o data documentata, acest proces a fost cel mai probabil inainte de inceputul erei noastre. Un roman pe nume Aulus Cornelius Celsus si-a dedicat viata studierii si descoperirii unor noi proceduri medicale, astfel ca el vine cu prima incercare de a indrepta sau alinia dintii, folosind presiunea degetelor la intervale regulate de timp. A observat ca dintii se miscau incet si se realiniau datorita expunerii extinse la presiunea degetelor.

Aparatele dentare si conceptul de aparate ortodontice au inceput sa apara in reviste si carti medicale in jurul anului 1770. „Chirurgul stomatolog” este o carte medicala care a fost publicata in 1728 de Pierre Fauchard.

Fauchard a fost un chirurg dentar francez de renume pentru abordarea sa din stomatologie. Dentistul chirurg a documentat numeroase subiecte de stomatologie generala, dar ceea ce a facut ca aceasta carte sa iasa in evidenta in lume a fost un capitol special dedicat ortodontiei. Capitolul a analizat diverse modalitati de indreptare a dintilor, dar s-a concentrat mai ales pe un concept relativ nou la acea vreme, care se numea „Bandeau”. „Bandeau” era un dispozitiv dentar care arata ca o potcoava. Acest dispozitiv a fost introdus in gura unui pacient pentru a mentine arcul natural al dintilor si al gurii.

„Dentist’s Art” este o alta carte medicala aparuta in 1757. Pierre Bourdet, autorul acestei carti, a dedicat o sectiune a cartii pentru a explora diverse metode care ar putea fi utilizate pentru a imbunatati alinierea dintilor. Doua teorii medicale au fost monumentale in „Dentist’s Art”, prima descoperire monumentala a fost teoria potrivit careia dintii din partea din spate a gurii (dinti de intelepciune) ar putea fi extrasi pentru a preveni supraaglomerarea, ei fiind principala cauza a alinierii dintilor.

A doua descoperire a fost imbunatatirea dispozitivului „Bandeu” a lui Pierre Fauchard.

Tehnicile ortodontice au ramas relativ la fel pana in anii ’70, cand au fost descoperite noi tehnici precum folosirea unui adeziv dentar pentru a lipi suporturile dentare pe dinti.

Aceasta tehnica a inlocuit nevoia medicilor stomatologi de a infasura sarma individuala in jurul fiecarui dinte. Utilizarea otelului inoxidabil, in loc de aur sau argint a fost o parte a tehnicilor dentare imbunatatite utilizate pentru aparatele dentare din anii '70.

Otelul inoxidabil a devenit popular in anii '60, dar abia la mijlocul anilor '70, medicii stomatologi au inceput sa imbratiseze materialul in practica lor stomatologica. Otelul inoxidabil a fost o usurare atat pentru pacienti, cat si pentru stomatologi; pacientii au fost fericiti pentru ca s-au redus costurile, in timp ce medicii erau incantati de faptul ca erau materiale mult mai usor de manipulat.

De la prima utilizare a unui mic cordon de catgut pentru a misca lent dintii intr-o aliniere adecvata, aparatele dentare au evoluat foarte mult in timp. De fapt, au existat atat de multe progrese in tehnicile utilizate, incat este greu de imaginat ca, dupa aproape 3.000 de ani de avansari, ar putea exista loc pentru o continua si surprinzatoare crestere in lumea ortodontiei, dar exista. Ortodontii prezic ca popularitatea tratamentului ortodontic va creste, pe masura ce durata timpului de tratament si costul vor scadea.

In prezent, conform specialistilor Orto Implant, purtarea aparatelor dentare a devenit din ce in ce mai raspandita, fiind un semn de educatie si preocupare pentru aspectul fizic si sanatatea dentara. Intre adolescenti si adulti a devenit chiar un “trend”. Vezi cum, de ce, de la ce varsta si multe alte detalii legate de aparatele dentare pe Orto Implant.