Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Vitamina C reduce eficienta medicamentelor impotriva cancerului

Publicat la data de: 03 Octombrie 2008

Vitamina C reduce eficienta multor medicamente impotriva cancerului, potrivit studiilor Centrului de cercetare in domeniul cancerului Memorial Sloan-Kettering, publicate de BBC.

Cercetatorii americani au testat in laborator efectele vitaminei C asupra eficientei unor medicamente anti-cancer. Rezultatele testelor facute pe soareci de laborator arata ca, dupa tratarea lor cu vitamina C, efectul medicamentelor scade destul de mult.

Dupa tratamentul cu vitamina C, numarul celulelor canceroase distruse de medicamentele anti-cancer a scazut cu 30, pana la 70 la suta, in functie de tipul medicamentului folosit. De asemenea, testele facute dupa chimioterapie au aratat ca celulele canceroase cresc de doua ori mai repede la soarecii tratati in prealabil cu vitamina C.

Medicamentele anti-cancer actioneaza, intr-un fel sau altul, pentru distrugerea acestor mitocondrii (mici structuri ale celulelor, care produc energia acestora), pentru a produce si moartea celulelor. Potrivit cercetatorilor, vitamina C protejeaza mitocondriile de distrugere, in timpul chimioterapiei, salvand astfel si celulele canceroase. Cercetarea a aratat, de asemenea, ca vitamina C este acumulata de sase ori mai mult in celulele canceroase decat in cele sanatoase.

"Vitamina C face bine celulelor normale, insa efectul sau protector nu mai exista in relatie cu celulele canceroase. Folosirea suplimentelor de vitamina C ar putea reduce abilitatea pacientilor de a raspunde la tratamentul anti-cancer", a explicat coordonatorul echipei de cercetatori, dr. Mark Heaney.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate