Tratamentul tumorilor osoase

Cancerul de os este o afectiune rara. Acesta trebuie diferentiat de metastazele osoase, care pot aparea in orice alt tip de cancer.

Orice os poate sa dezvolte cancer, dar mai frecvent se intampla in oasele lungi, cum ar fi cele ale membrelor superioare si inferioare. Acest tip de cancer reprezinta sub 1% din totalul cancerelor diagnosticate anual.

Simptomele bolii fiinde relativ nespecifice sunt puse pe seama altor patologii, in special la varstnici, astfel ca diagnosticul este intarziat.

Principalele simptome sunt reprezentate de durere osoasa presistenta, care se agraveaza cu timpul si apare si pe parcursul noptii, umflarea si inrosierea tegumentului supradiacent osului, iar daca acest simptom este in apropierea unei articulatii, afecteaza mobilitatea, o proeminenta ferma la nivelul unui os, os care se rupe foarte usor (fractura pe os patologic) si tulburari de mers.

Sarcoamele de pelvis sunt mai greu de identificat la examenul clinic. Durerea poate sa fie determinata atat de tumora in sine cat si de fractura pe os patologic.

Manifestarile sistemice ale cancerului osos sunt oboseala, scaderea ponderala, febra, dar acestea sunt rare. Metastazeaza in principal in plaman, dar de multe ori nu determina manifestari respiratorii.

Aparitia cancerului de os poate sa fie favorizata de urmatorii factori de risc:

• expunerea la radiatii in timpul radioterapiei pentru alt cancer, desi riscul lasarii cancerului netratat este mult mai mare
• prezenta unei patologii cum ar fi boala Paget, desi doar o mica parte din persoanele cu aceasta boala dezvolta cancer
• mutatii genetice, cum ar fi mutatia genei TP53, care determina sindromul Li Fraumeni

Tipurile de cancer osos variaza in functie de tipul celulelor osoase afectate.

Principalele tipuri de cancer osos sunt:

• osteosarcomul-este cel mai frecvent si afecteaza in principal copii si adultii tineri pana in 20 de ani, dar poate sa mai prezinte un varf al numarului de cazuri dupa 40-50 de ani; are origine in celule mezenchimale ce se transforma in osteoblaste; exista mai multe subtipuri: clasic (90% din cazuri si se imparte la randul lui in osteoblastic, fibroblastic si condroblastic), cu celula mica, telangietic, periosteal, de suprafata cu grad ridicat; se dezvolta in principal in metafiza femurului distal, tibiei proximal si humerusului proximal; poate sa formeze leziuni in acelasi os sau intr-un os adiacent; supravietuirea este in jur de 80%
• sarcomul Ewing-apare in principal intre 10 si 20 de ani, la nivelul femurului, tibiei, humerusului si pelvisului; o minoritate de cazuri poate sa apara si in afara oaselor; supravietuirea la 5 ani este de 20-30%
• condrosarcomul-apare dupa varsta de 40 de ani; prezinta mai multe subtipuri: mezenchimal, cu celule clare; apare mai ales in scheletul central: pelvis, coaste, vertebre, scapule; cu cat creste in dimensiuni devine mai putin organizat si mai intens vascularizat; are o supravietuire buna, fiind sarcoame de grad scazut

Alte cancere osoase sunt: fibrosarcomul, tumori neuroectodermale, sarcomul pleomorf si tumora cu celule gigante

Procesul diagnostic incepe cu anamneza, adica discutia cu pacientul pentru a identifica simptomele si factorii de risc.

Ulterior se efectueaza un examen clinic complet pentru a decela modificari, ce pot sugera cancerul osos. Apoi se efectueaza analize de sange si investigatii imagistice (radiografie simpla, computer tomografie (CT), imagistica prin rezonanta magnetica (IRM), tomografie cu emisie de pozittroni (PET-CT) si scintigrafie osoasa).

In final trebuie efectuata o biopsie, pentru a determina tipul de cancer osos si a stabili planul terapeutic.

Diagnosticul trebui pus cat mai rapid, fiind tumori agresive, dar din pacate de cele mai multe ori pacientul se prezinta in stadii avansate datorita manifestarilor nespecifice. In osteosarcom imagistic se observa distrugerea tesutului trabecular si o masa cu aspect radiar, de raze de soare.

Diagnosticul diferential cuprinde: osteomielita, tumorile benigne si metastazele osoase.

Tratamentul cancerului de os depinde de osul afectat, de localizarea in cadrul osului, de cat s-a extins si de prezenta sau absenta metastazelor.

Echipa care se ocupa de gestionarea pacientilor cu tumori osoase este formata din ortoped, oncolog, radioterapeut si desigur psiholog, pentru a ameliora impactul bolii asupra vietii pacientului. Astfel tratamentul include chirurgia, tratamentul oncologic si radioterapia.

De asemenea pe langa tratamentul clasic pacientii, care nu raspund la acesta pot sa fie incadrati in studii clinice.

Chirurgia consta in indepartarea tumorii si a unei portiuni din tesutul sanatos inconjurator, iar ulterior osul este reparat fie cu un segment osos din alta parte a corpului fie cu o proteza.
In unele situatii, cu tumori avansate poate sa fie necesara amputatia membrului si ulterior pacientul sa poarte o proteza.

Radioterapia consta in aplicarea la nivelul regiunii unde se afla cancerul a unui fascicul de radiatii, dupa indepartarea chirurgicala a tumorii pentru a distruge celulele tumorale restante.

Tratamentul oncologic are rolul de a indeparta celulele tumorale restante la locul cancerului dar si din circulatie, scazand riscul de recidiva si metastaze.

Tratamentul in osteosarcoame este compus din tratament neoadjuvant, urmat de operatie si ulterior tratament adjuvant. Radioterapia este rar utilizata. Tratamentul neoadjuvant are rolul de a micsora tumora, pentru a o face mai usor de indepartat chirurgical. De asemenea are efect si pe metastazele pulmonare. Astfel operatia poate sa indeparteze mai putin din regiunea afectata si scade necesarul de amputatii.

Sarcomul Ewing necesita chimioterapie neoadjuvanta si adjuvanta dar radioterapia este o alternativa buna la chirurgie. Radioterapia se efectueaza in localizari inaccesibile operatiei, in cazul tumorilor de vertebre, care comprima nervii, pentru metastazele pulmonare dar si pentru margini pozitive dupa operatie.

Totusi radioterapia este insotita de mai multe reactii adverse locale, dar si risc mai mare de aparitia unei noi neoplazii.

Condrosarcoamele sunt rezistente la chimioterapie deoarece au vascularizatie saraca. Principalul tip de tratament este cel chirurgical, iar radioterapia este o optiune atunci cand nu se poate face operatia.

Supravietuirea depinde de varsta, de tipul cancerului, de probabilitatea extensiei si de cat de extins este la momentul diagnosticului. Astfel in general supravietuirea la 5 ani este de aproximativ 60%.

Suportul familiei este important in lupta impotriva cancerului. De asemenea activitatea fizica in limita posibilitatilor poate ameliora supravietuirea. Renuntarea la fumat si alcool de asemenea sunt importante

Cancerul osos reprezinta o provocare ca si tratament, dar cu noile terapii se pot obtine supravietuiri foarte bune la 5 ani, care cel mai probabil se vor imbunatati cu noile descoperiri din medicina.

Bibliografie
https://www.uptodate.com/contents/bone-tumors-diagnosis-and-biopsy-techniques
https://www.uptodate.com/contents/osteosarcoma-epidemiology-pathology-clinical-presentation-and-diagnosis
https://www.uptodate.com/contents/pathogenetic-factors-in-soft-tissue-and-bone-sarcomas
https://www.nhs.uk/conditions/bone-cancer/
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/bone-cancer/diagnosis-treatment/drc-20350221#:~:text=Bone%20cancer%20treatments%20include%20surgery,overall%20health%20and%20your%20preferences.
https://www.cancer.org/cancer/types/bone-cancer/treating.html