Terminologie in domeniul oncologiei

Pentru o mai buna intelegere a termenilor utilizati in domeniul oncologiei, si a sensului lor, in textul ce urmeaza ii vom explica pe cei mai uzuali dintre acestia. Multi dintre termenii utilizati actual pentru definirea anumitor forme de cancer sunt neclari pentru majoritatea oamenilor, termeni cum ar fi: carcinom, adenocarcinom, sarcom etc. Cunoasterea acestor termeni si a diferentelor intre diferitele tipuri de cancer pe care le reprezinta este de maxima importanta.
Sarcomul este un tip de cancer cu punct de plecare din tesutul conjunctiv, cartilaginos, osos sau muscular. Carcinomul are punct de plecare din celulele epiteliale iar adenocarcinomul se refera la carcinoamele cu originea in celulele glandulare.

Reprezinta o cavitate inchisa incapsulata cu continut purulent. In general este usor de diagnosticat clinic, aceasta formatiune fiind dureroasa si cu semne de inflamatie (caldura locala, roseata, si exprimare in relief). Unele abcese cronice pot fi asemanatoare unor tumori si in ultima instanta biopsia va pune diagnosticul. Acestea trebuie evacuate de urgenta prin incizie de multe ori cu anestezie locala, toaleta a cavitatii, debridarea acesteia cand este cazul, masaj, pansament.

Aceasta nu reprezinta doar o simpla abatere de la normal a unor celule de pe preparatul vizualizat la microscop ci o modificare suspecta a acestor celule. Este de fapt un termen prin care anatomopatologul isi manifesta ingrijorarea legata de aceste celule atipice dar fara a putea spune cu certitudine daca este vorba de cancer sau nu. In multe situatii aceste celule atipice cu modificari suspecte de cancer este posibil sa nu fie modificate malign ci doar inflamator sau sa treaca prin anumite cicluri de diviziune normale. In toate cazurile cu atipie celulara este bine sa se continue investigatiile, sa fie repetata biopsia si sa fie excluse alte cauze posibile.

Este un neoplasm (cancer) in care celulele constituente sunt de provenienta din tesuturile epiteliale. Atunci cand formatiunea neoplazica este formata din celule epiteliale cu functie glandulara (cu secretie exocrina) atunci vom intalni denumirea de adenocarcinom. Daca celulele din care provine tumora sunt celule scuamoase atunci termenul este de carcinom adenoscuamos (sau cu celule scuamoase).
Fata de tesutul epitelial din care provin, aceste tumori vazute la microscop vor prezenta insa modificari fundamentale ale structurii clasice a tesutului epitelial.

Reprezinta o dezvoltare anormala a celulelor atipice. Este un stadiu intermediar catre hiperplazie si neoplasm. Acest termen descrie fenomenul prin care celulele epiteliale atipice isi manifesta tendinta de a dezvolta tesuturi anormale, fara a mai putea fi controlate si coordonate de organism in scopul dezvoltarii lor normale. In acest stadiu ele nu au inca tendinta de invadare a tesuturilor adiacente, dar vor dezvolta aceasta tendinta ulterior, transformand epiteliul in tesut canceros. Displazia trebuie catalogata ca leziune precanceroasa sau ca o forma de cancer incipient si masurile terapeutice trebuie adaptate diagnosticului.
Probabil cea mai frecventa forma de displazie este cea de la nivelul colului uterin, situatie in care evolutia catre neoplasm este clar demonstrata. Alte tipuri de displazii sunt intalnite frecvent la nivelul prostatei, iar in acest caz este mult mai dificil de demonstrat evolutia spre cancer, displazia putandu-se pastra mult in aceasta forma fara a evolua spre cancer.

Sunt tesuturi normale specializate, aflandu-se la suprafata corpului sau captusind cavitatile organismului. Acestea sunt de mai multe tipuri:
- cilindric - ce captuseste stomacul, intestinul, traheea, vezica biliara, cavitatea nazala, sinusurile paranazale, cavitatea uterina inclusiv colul uterin, etc. si anumite structuri tubulare precum trompele uterine, canalul deferent, etc.
- pavimentos pluristratificat - care se afla la nivelul cavitatii bucale, faringelui, esofagului, canalului anal, vaginului, partea externa a colului uterin, etc.
- epitelii de tranzitie - uroteliu - bazinetul renal, ureterele, uretra, vezica urinara, uretra.

Este un tip special de tesut inflamator caracterizat de acumularea locala a celulelor macrofage (celule de dimensiuni mari cu rol de fagocitoza a diverselor tipuri de celule si corpusculi). Tesutul granulomatos inflamator este caracteristic in tuberculoza, anumite infectii fungice (histoplasmosis si coccidioidomycosis), sarcoidoza (afectiune a carei cauza este inca necunoscuta) si in reactiile inflamatorii din jurul corpurilor straine (chiar in jurul anumitor fire de sutura chirurgicala atunci cand organismul are o intoleranta fata de acestea - granuloame de fir).

Reprezinta o proliferare de celule necanceroase. In anumite cazuri aceasta poate fi o reactie normala a organismului datorata anumitor stimuli. Un exemplu frecvent intalnit in practica este hiperplazia nodulilor limfatici laterocervicali ca urmare a infectiilor faringiene cronice si recurente in special la copii. Acesti noduli isi pot mari volumul prin proliferari celulare si pot deveni vizibili si durerosi la palpare.
Un alt exemplu de hiperplazie este cea a prostatei, odata cu avansarea in varsta, ceea ce poate duce la semne de prostatism - polakiurie, disurie in special nocturna. In aceste cazuri, prostata - glanda ce se afla in jurul uretrei masculine sub vezica urinara si care are rol in secretia lichidului ce intra in compozitia spermei - creste in dimensiuni reducand calibrul uretrei prostatice.
In urma hiperplaziei nu vor fi invadate alte organe si nu vor aparea metastaze la distanta, ci vor incomoda doar prin simpla lor expansiune locala. In cazul prostatei, aceasta poate creste mult in dimensiuni determinand chiar cresterea presiunii urinei cu dilatarea ureterelor si a bazinetelor datorita obstruarii uretrei subvezicale.

Este o reactie uzuala si normala din partea organismului mediata de sistemul imun ca raspuns la anumiti stimuli. Se manifesta prin tumefiere locala, durere, roseata, caldura locala si impotenta functionala relativa - tumor, dolor, rubor, calor, functio lesa. Pe preparatele microscopice se vor evidentia infiltrate de celule inflamatorii la nivelul tesutului afectat.
Acestea sunt:
- neutrofile - celulele circulante din sangele periferic care prin aglomerare formeaza puroiul si care sunt prezente in inflamatia acuta;
- limfocitele - vizibile in special in inflamatiile cronice, de lunga durata;
- macrofagele (histiocite) - celule de dimensiuni mari, cu mai multi nuclei ce sunt vizibile de asemenea in inflamatiile cronice ele avand rol in fagocitoza.
Inflamatia anumitor organe, glande sau parti ale acestora este exprimata medical cu termeni specifici organului respectiv cu sufixul -ita: cervicita, faringita, gastrita, tiroidita, prostatita, etc.
Tesuturile inflamatorii pot insoti insa in anumite situatii formatiunile tumorale atunci cand organismul dezvolta o reactie de aparare impotriva acestora. Aglomerarea celulelor inflamatorii pot dezvolta o simpla reactie inflamatorie peritumorala (care de pilda in cazul tumorilor de colon reprezinta un pronostic favorabil) sau chiar pot forma abcese peritumorale.

Este un termen vag care de multe ori ingrijoreaza pacientul si care este stabilit in general clinic prin examinare macroscopica, urmand ulterior prin explorarile specifice sa fie stabilit tipul acesteia. In aceste cazuri poate fi vorba fie de o leziune de tip inflamator dar nu se poate exclude si originea sa neoplazica.

Reprezinta transformarea unui anumit tip de tesut in alt tip. Aceasta se poate datora unui factor iritant cronic asupra epiteliului respectiv. Un exemplu este modificarea ce are loc la nivelul colului uterin atunci cand exista o inflamatie cronica (cervicita cronica), din epiteliu cilindric in epiteliu pavimentos (scuamos) stratificat precum cel al vaginului. Fenomenul se numeste metaplazie scuamoasa. In aceasta faza metaplazia nu este un fenomen periculos dar existenta acestui factor iritant cronic, este un risc pentru dezvoltarea ulterioara a cancerului daca nu sunt luate masurile necesare pentru disparitia acestui factor.

Este o caracteristica a tumorilor neoplazice (maligne) de a elibera in circulatie celule canceroase care se vor fixa in alte organe si tesuturi, la distanta de tumora primara, si de a dezvolta in aceste noi locatii tumori secundare metastatice. Sediile frecvente pentru metastaze sunt in special ficatul (pentru cancerele tubului digestiv) dar si plamanul (frecvent in cancerul mamar), oasele (frecvent coloana vertebrala in cancerul de prostata), creierul etc.
Caile de metastazare sunt:
- hematogena, in care celulele canceroase intra in circulatie prin vasele de sange, de exemplu vena porta in cazul cancerelor tubului digestiv cu metastaze hepatice
- vasele limfatice, cand celulele canceroase sunt transportate de limfa si invadeaza nodulii limfatici dezvoltand initial adenopatii si ulterior tumori secundare (frecvent intalnita in cancerul de san cu adenopatie axilara)
- lichidul peritoneal, cand o tumora lezeaza seroasa peritoneala si celulele de la suprafata acesteia patrund in lichidul peritoneal fixandu-se ulterior de alte organe unde vor dezvolta tumori secundare
- perineural (mai rar), prin intermediul fibrelor nervoase.
In interventiile chirurgicale cu intentie de radicalitate practicate pentru cancer, va trebui acordata o atentie deosebita nodulilor limfatici, practicandu-se asa numita evidare ganglionara. Sunt forme de cancer in care semnul de debut poate fi o adenopatie satelita ceea ce determina bolnavul sa se prezinte la medic si ulterior prin explorarile ce se vor face se diagnosticheaza si cancerul.

Inseamna devitalizarea tesutului respectiv sau moartea acestuia de cele mai multe ori prin devascularizare. Aceasta se poate datora unui proces inflamator intens care comprima anumite vase sanguine sau datorita dezvoltarii excesive a tesutului tumoral fara a mai putea fi irigat corespunzator de sursele vasculare existente. Mai putem intalni si termenul de necrobioza.

Reprezinta dezvoltarea unui tesut nou prin proliferare de celule, care nu se mai subordoneaza controlului fiziologic. Tesutul neoplazic sau nou format, teoretic poate fi benign sau malign:
- benign insemnand ca tesutul nu are tendinta de invazie a altor structuri, nu metastazeaza si nu prezinta modificarile celulare canceroase vizibile la microscop;
- iar malign sau canceros, adica cu tendinta de invazie si metastazare.
O alta caracteristica a tesuturilor maligne este existenta sindroamelor paraneoplazice asociate, reprezentate de anumite disfunctionalitati generate de secretia unor hormoni anormali sau in cantitati diferite fata de normal.
Totusi termenul este utilizat uzual pentru tesuturile maligne in practica, acestea fiind denumite uzual tesuturi neoplazice.

Sufixul -om - Este utilizat pentru termeni ce reprezinta formatiuni tumorale atat benigne cat si maligne. Dintre formatiunile tumorale benigne cu acest sufix se pot enumera: lipom, miom, leiomiom, osteom, condrom, adenom, hemangiom, fibrom - reprezentand tumori ale unor tesuturi precum cel adipos, muscular, osos, cartilaginos, glandular, vascular, fibros, etc.
Termenii pentru formatiunile tumorale maligne cu origine in aceste tesuturi sunt urmatorii: leiomiosarcom, osteosarcom, condrosarcom, adenocarcinom, angiosarcom reprezentand tesuturi maligne cu punct de plecare in tesuturile fibromuscular, osos, cartilaginos, glandular, vascular, etc. In anumite cazuri insa toate tumorile cu acest sufix dezvoltate dintr-un anumit tesut sunt maligne cum ar fi de pilda melanoamele.
Alte tumori cum ar fi cele dezvoltate la nivelul glandei suprarenale numite feocromocitoame, sunt mai greu de clasat in maligne si benigne, in aceste situatii doar un procent relativ mic din celulele acestora (aproximativ 10%) avand o dezvoltare maligna. Aceste tumori insa sunt periculoase nu neaparat prin dezvoltarea lor maligna ci prin efectele functionale pe care le au si anume sinteza si eliberarea in circulatie a adrenalinei urmata de pusee hipertensive neasteptate si de mare intensitate.

Este o excrescenta in general situata la nivelul unei suprafete mucoase de tesut epitelial. Polipii au o mare diversitate de forma si de implantare. Pot fi pediculati sau sesili, adica cu baza mica de implantare sau cu baza mare de implantare. Ei pot fi de origine hiperplazica, metaplazica, neoplazica sau inflamatorie.
Ei pot aparea la nivelul mucoasei colonului (polipii colonici) si sunt vizualizati cu ajutorul colonoscopului, modalitate prin care vor putea fi si excizati. Ei trebuie sa fie trimisi la anatomopatolog datorita riscului acestora de a se maligniza. O alta localizare frecventa a polipilor este la nivelul mucoasei nazale la persoanele ce au suferit mai multe puseuri alergice sau inflamatorii.

Este o tumora maligna cu originea celulelor din alte tesuturi decat cele epiteliale, in general din tesuturile conjunctive, tesuturile fibroase, musculare, cartilaginoase, hialine articulare etc. In general carcinoamele sunt mai frecvente decat sarcoamele la adulti, asta datorita intrarii in contact cu diversi factori nocivi, epiteliile fiind tesuturile de aparare ale organismului. La copil sarcoamele au o pondere mai mare decat la adult datorita cresterii si multiplicarii acestor celule mai accentuata in copilarie, multiplicare ce poate fi scapata de sub control in aceste cazuri.

Reprezinta un tip de inflamatie acuta caracterizata prin infiltrarea tesuturilor de catre neutrofile in numar mare si producerea de puroi la nivelul leziunii.

Generic acest termen este utilizat pentru orice structura anormala vizibila si/sau palpabila. Se formeaza prin cresterea de volum a anumitor tesuturi prin neoplazie sau hiperplazie. Trebuie inteles totusi ca nu toate tumorile sunt canceroase si nu toate cancerele se evidentiaza sub forma unor tumori.