Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Rolul dietei in prevenirea cancerului de prostata

Actualizat la data de: 21 Noiembrie 2024

Generalitati

Sus
Rolul dietei in prevenirea cancerului de prostata

Daca sunteti ingrijorati cu privire la riscul aparitiei cancerului de prostata, ati putea fi interesati de prevenirea acestui tip de cancer.

Cancerul de prostata este cel mai frecvent intalnit tip de cancer depistat la barbati.

Este posibil sa aveti prieteni sau membri ai familiei care au fost diagnosticati cu cancer de prostata, iar acest lucru va poate face sa va intrebati, ce puteti face pentru a preintampina aparitia acestui tip de cancer.

Adevarul este ca nu exista nicio cale sigura de a preveni cancerul de prostata. Rezultatele studiilor sunt contradictorii si nu se cunosc inca modalitati clare de preintampinare a dezvoltarii cancerului prostatic.

In general, medicii recomanda ca barbatii care au o predispozitie accentuata de a manifesta cancer de prostata sa urmeze un stil de viata sanatos.

Acest stil de viata trebuie sa includa un plan alimentar echilibrat si efectuarea de exercitii fizice.

Exista dovezi ca alegerea unei diete sanatoase, scazuta in grasimi si bogata in fructe si legume poate reduce riscul de cancer de prostata, desi rezultatele studiilor nu au fost intotdeauna relevante in acest sens.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Alimente care scad riscul de cancer de prostata
  3. Alte modalitati de a reduce riscul de cancer de prostata
  4. Citeste pe aceeasi tema

Alimente care scad riscul de cancer de prostata

Sus

- Optati pentru o dieta saraca in grasimi.

Alimentele care contin grasimi includ carne, nuci, uleiuri si produse lactate, cum ar fi laptele si branza.

In cadrul mai multor studii, barbatii care au consumat o cantitate mai mare de grasimi in fiecare zi, au avut un risc crescut de cancer de prostata.

Chiar daca aceasta asociere nu dovedeste clar ca aportul excesiv de grasimi poate cauza cancer de prostata, reducerea cantitatii de grasimi consumate zilnic are si alte beneficii dovedite, cum ar fi mentinerea sanatatii inimii si a unei greutati corporale adecvate - o greutate corporala sanatoasa poate reduce riscul declansarii a mai multor afectiuni medicale serioase.

Pentru a diminua cantitatea de grasimi consumata zilnic, optati pentru alimentele care au un continut scazut de grasimi, cum ar fi lactatele degresate si carnea slaba.

- Introduceti in dieta mai putine grasimi de origine animala.

Studiile asociaza consumul ridicat de grasimi cu un risc crescut de cancer de prostata, mai ales cand grasimile provin din surse animale.

Produsele alimentare care au in compozitie grasimi de origine animala includ carne, slanina si unt.

Inlocuiti grasimile de origine animala cu grasimile din plante.

De exemplu, inlocuiti untul cu ulei de masline atunci cand gatiti si presarati nuci sau seminte in salata dumneavoastra, in loc de branza.

- Cresteti aportul zilnic de legume si fructe.

Fructele si legumele
sunt pline de vitamine si nutrienti esentiali, care pot ajuta la reducerea riscului de cancer de prostata, chiar daca cercetarile nu au facut referire la un nutrient special. In plus, atunci cand dieta dumneavoastra contine o multime de fructe si legume, acestea lasa mai putin loc pentru alimentele care nu sunt indicate, cum ar fi alimentele bogate in grasimi.

Pentru a creste aportul de fructe si legume, mancati cel putin un fruct si o leguma la fiecare masa. In plus, consumati fructe intre mesele principale ale zilei, sub forma de gustari.

- Includeti peste in dieta dumneavoastra. Pestele gras - somon, sardine, ton si pastrav - contine acizi grasi esentiali Omega 3, care au fost asociati cu un risc redus de aparitie a cancerului de prostata. Chiar daca nu se afla printre alimentele dumneavoastra preferate, incercati sa consumati peste, de cel putin doua ori pe saptamana.

- Reduceti cantitatea de produse lactate.

In cadrul studiilor, barbatii care au mancat mai multe produse lactate, cum ar fi laptele, branza sau iaurtul, au avut un risc mai mare de cancer de prostata.

Cu toate acestea rezultatele studiilor au fost, uneori, contradictorii, iar riscul de cancer de prostata a fost asociat cu faptul ca aportul crescut de lactate este considerat a fi minor.

- Beti ceai verde.

Numeroase studii au aratat ca barbatii care beau zilnic ceai verde sau au utilizat extract de ceai verde sub forma de suplimente, au prezentat un risc scazut de cancer de prostata. Daca va place sa beti ceai, luati in considerare consumul a cel putin o ceasca de ceai verde, in fiecare zi.

- Adaugati soia in dieta dumneavoastra.

Barbatii care includ tofu in alimentatie - un produs fabricat din boabe de soia - au un risc mai mic de dezvoltare a cancerului de prostata.

Expertii cred ca soia ofera beneficii pentru sanatate datorita izoflavonelor pe care le contine. Alte surse bune de izoflavone sunt fasolea, nautul, lintea si arahidele.

Alte modalitati de a reduce riscul de cancer de prostata

Sus

- Reduceti consumul de alcool.

Daca alegeti sa beti alcool, limitati-va la numai o singura bautura in fiecare zi.

Nu exista nicio dovada clara ca alcoolul poate creste riscul de cancer prostatic, dar majoritatea studiilor au aratat ca barbatii care au consumat mai multe bauturi alcoolice in fiecare zi, timp de mai multi ani, au avut un risc crescut de cancer de prostata.

- Mentineti-va o greutate sanatoasa.

Barbatii care au indicele de masa corporala de 30 sau mai mare sunt considerati obezi.

Obezitatea creste riscul de cancer de prostata. Daca sunteti supraponderali sau obezi, trebuie sa incercati sa reduceti din greutatea corporala.

Puteti face acest lucru prin micsorarea numarului de calorii pe care le consumati zilnic. In plus, trebuie sa adoptati o dieta sanatoasa, bogata in fructe, legume si cereale integrale.

- Faceti exercitii fizice.

Studiile arata ca barbatii care fac exercitii fizice in fiecare zi au un risc semnificativ mai scazut de cancer de prostata decat barbatii care duc o viata sedentara.

In plus, exercitiile fizice aduc si alte beneficii sanatatii si pot diminua probabilitatea dezvoltarii de boli de inima si alte tipuri de cancer.

Exercitiile fizice va ajuta sa mentineti si o greutate corporala sanatoasa sau sa reduceti din kilogramele in plus, in cazul in care sunteti supraponderali.

- Discutati cu medicul dumneavoastra despre posibilitatea de a dezvolta cancer de prostata.

Anumiti barbati au un risc mai mare de a suferi de cancer prostatic.

Pentru acestia exista numeroase modalitati de scadere a riscului, inlcusiv terapii si medicamente.

Daca va numarati printre barbatii care au un risc crescut de cancer de prostata, discutati cu medicul dumneavoastra, care va poate recomanda cele mai bune optiuni de prevenire a cancerului de prostata.


Medici specialisti Oncologie

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate