Metastazele osoase
Generalitati
SusScheletul corpului uman este una din zonele in care deseori se raspandeste cancerul. Celulele canceroase deja existente (tumora primara) migreaza prin intermediul sistemului circulator (sange) sau limfatic prin organism. Aceste celule canceroase se pot fixa in diferite locuri si pot forma noi tumori. Termenul de metastaze presupune existenta mai multor tumori.
Cancerul de san, de prostata, cancerul pulmonar sunt tipurile de cancer care cauzeaza cel mai frecvent metastaza osoasa. Totusi se pot extinde si pot afecta oasele si alte tipuri de cancer, cum ar fi cancerul tiroidian si cel de rinichi. Cancerul metastatic imprumuta denumirea locatiei de baza unde s-a dezvoltat, nu a ariei la care se raspandeste. De exemplu, cancerul de san care se imprastie si la sistemul osos, poarta in continuare denumirea de cancer de san. Cancerul care se formeaza la nivelul celulelor osoase este considerat cancer osos. Cancerul metastatic al oaselor este mai frecvent intalnit decat cancerul sistemului osos in sine.
Cuprins articol
De ce se raspandeste cancerul la oase?
SusExista mai multe cauze pentru care anumite timpuri de cancer vizeaza scheletul osos. Unele celule canceroase contin proteine care permit aderarea la anumite parti ale corpului, inclusiv la oase. O alta cauza este aceea ca, oasele detin anumite caracteristici care stimuleaza dezvoltarea anumitor forme de cancer.
De asemenea, fenomenul mai poate fi explicabil si prin faptul ca, uneori, cancerul primar care este deja raspandit la alte organe poate afecta inclusiv sistemul osos. Cu cat tumorile sunt mai mari si se afla in apropierea ganglionilor limfatici, sansele aparitiei metastazei osoase sunt mai ridicate. Metastazele osoase, cel mai des, sunt intalnite la nivelul coloanei vertebrale, dar si craniul, coastele, partea superioara a membrelor, femurul, oasele bazinului, soldurile.
Simptomele metastazelor osoase
SusCelulele canceroase pot leza oasele si le pot fragiliza si chiar slabi, iar in formele avansate de cancer chiar le pot dizolva. Exista o serie de simptome specifice ale metastazei la scheletul uman:
- durerea - cel mai comun simptom al metastazelor osoase este durerea intermitenta, la orice miscare usoara. Pe masura ce metastazele cresc, durerea devine constanta si se accentueaza atunci cand o persoana desfasoara anumite activitati;
- fracturi - cancerul poate determina fracturi ale oaselor, ruperea acestora. Acest lucru se poate intampla chiar si in timpul desfasurarii normale a sarcinilor de zi cu zi, nu doar ca rezultat al unui accident. Metastazele osoase sunt adesea descoperite prima data atunci cand un pacient care are deja cancer sufera o ruptura a unui os si este supus investigatiilor;
- amorteli - in cazul in care tumorile sunt localizate la nivelul coloanei vertebrale, acestea pot provoca presiune asupra acesteia. Primul semn al acestui fenomen ar putea fi durerile de spate, dar si prezenta amortelilor si a starii de slabiciune generala;
- dificultati la urinat - printre simptomele metastazelor coloanei vertebrale se enumera si dificultatile la urinat sau incontinenta fecala. Oricare dintre aceste semne, prezente la o persoana care are cancer sunt considerate urgente medicale;
- paralizie - presiunea asupra coloanei vertebrale poate provoca si paralizie. Partile corpului care pot fi afectate, depind de zona care suporta presiunea. De obicei, paralizia afecteaza mai ales picioarele, dar si alte parti ale organismului;
- hipercalcemie - cancerul metastatic al scheletului osos poate determina transferul calciului in sistemul circulator. Nivelul inalt de calciu in sange se numeste hipercalcemie, care poate provoca o varietate de probleme inclusiv constipatie si deshidratare. Slabiciunea, scaderea energiei si confuzia pot fi simptome ale acestor conditii. In cazurile grave, hipercalcemia poate provoca inclusiv coma sau chiar deces.
Diagnostic
SusIn cele mai multe dintre cazuri, cancerul metastatic este descoperit inainte sau in acelasi timp ca si cancerul primar. Atunci cand metastazele sunt descoperite inaintea altui tip de cancer, medicul va incerca sa determine care este cauza acestuia, tinand cont de tipul de celule canceroase din componenta metastazelor sau a modului in care cancerul este raspandit in corp. In functie de suspiciunile privind cauza metastazelor osoase, specialistul va solicita anumite investigatii.
Investigatii
SusRadiografiile cu raze X, tomografiile sau alte tehnici imagistice furnizeaza imagini detaliate din interiorul organismului si pot confirma prezenta cancerului la oase. De asemenea, vor dezvalui gradul de severitate al metastazelor. Aceste investigatii pot preveni si eventualele fracturi care pot avea loc din cauza cancerului de oase.
Analize de sange si de urina - Prin testele de urina si de sange pot fi detectate anumite indicii specifice metastazelor osoase, cum ar fi nivelul ridicat de calciu in sange. Exista si anumite caracteristici ale proteinelor care se manifesta in cazul in care sistemul osos este afectat.
Biopsia - Una dintre posibilitatile prin care se poate preleva o mostra de testut in scopul confirmarii prezentei cancerului este biopsia. Procesul implica recoltarea unei probe de tesut cu ajutorul unui ac lung. In unele cazuri, ar putea fi necesara chiar si interventia chirurgicala.
Cea mai buna alternativa de tratament
SusMedicii vor lua in considerare o varietate de factori atunci cand vor stabili modul de tratament al metastazelor osoase.
Acesti factori includ:
- tipul de cancer primar care a determinat metastaza;
- stadiul in care se afla cancerul;
- nivelul de afectare al scheletului pacientului;
- gradul de durere manifestata de pacient.
In functie de acesti factori, tratarea metastazelor osoase implica o abordare cuprinzatoare care poate presupune:
- tratarea cancerului primar;
- reducerea dimensiunii metastazelor;
- gestionarea durerii;
- diminuarea gradului de afectare al oaselor.
Tratament si efecte secundare
SusCercetatorii cauta si in prezent noi modalitati de a trata metastazele osoase. Acestea variaza de la tehnici de depistare timpurie, care ar putea detecta metastazele osoase inainte ca acestea sa determine leziuni severe la diverse modalitati de a lupta impotriva cancerului, de a-l incetini sau chiar de a-l preveni. Metodele actuale pentru tratarea metastazelor osoase si a simptomelor sale includ:
- chimioterapia - un tratament comun, utilizat pentru cancerul metastatic avansat. Medicamentele utilizate in chimioterapie sunt de obicei, injectate sau administrate pe cale orala si actioneaza la nivelul intregului corp. Inconvenientul tratamentului chimioterapeutic consta in faptul ca sunt afectate si celulele sanatoase, alaturi de cele canceroase si apar o serie de efecte secundare, cum ar fi: caderea parului, greata, varsaturi. Chimioterapia poate afecta si maduva osoasa, dar poate declasa si tulburari de coagulare, sangerari, risc crescut de infectie si oboseala;
- terapia hormonala - hormonii de tipul estrogenului, dar si hormonii androgeni pot incuraja o crestere a unor tipuri de celule canceroase. Pentru a limita efectele hormonale asupra celulelor canceroase, medicii pot considera necesar sa elimine ovarele sau testiculele (organele care produc acesti hormoni). Specialistii ar putea sa considere utila administrarea de medicamente care stopeaza productia de hormoni sau au rolul de a bloca efectul lor asupra celulelor canceroase. Terapia hormonala are efecte secundare similare cu cele intalnite in timpul menopauzei si a altor fluctuatii hormonale: bufeuri, anemie, scaderea apetitului sexual;
- radioterapia - metastazele osoase pot fi tratate prin intermediul unui fascicul de radiatii emise direct prin intermediul unui mecanism extern. Acest tratament poate fi administrat intr-o doza mai mare sau mai mica. Desi tehnica este folosita pentru vindecarea cancerului primar diagnosticat in stadiul incipient, poate fi utila si pentru prevenirea cancerului osos si a fracturilor. Tratamentul nu este dureros, dar nu poate fi instituit in cazul in care oasele sunt deja grav afectate si slabite.
Gestionarea simptomelor
SusDesi exista o serie de tratamente, nu exista nici un leac pentru tratarea metastazelor osoase. Cu toate acestea, exista modalitati pentru atenuarea simptomelor. Pentru a stabiliza si reduce pierderile de calciu din oase pot fi utilizate bifosfonati.
In plus, sutn disponibile diverse tratamente pentru durerile accentuate care apar in acest tip de cancer. Gestionarea simptomelor permite unui bolnav sa beneficieze de o calitate superioara a vietii sale pe parcursul luptei cu cancerul.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Oncologie
- Dr. Mihai Lesaru - Institutul clinic Fundeni
- Dr. Catalin George Jianu - Institutul oncologic prof. dr. ALEXANDRU TRESTIOREAN
- Conf. dr. Alexandru Blidaru - Institutul oncologic prof. dr. ALEXANDRU TRESTIOREAN
- Dr. Renata Dediu -
- Dr. Dan Corneliu Jinga -