Limfom sau mielom? Afla care sunt diferentele

Limfomul si mielomul sunt doua forme tumorale maligne. Principala diferenta dintre ele este data si de numele lor: originea. Mielomul are originea in maduva osoasa, in timp ce limfomul poate avea sediul in orice regiune din corp unde exista tesut limfoid.

Etiologia exacta a acestor doua afectiuni este necunoscuta, dar cercetatorii cred ca anumite virusuri, radiatiile, imuno-deficientele si substantele citotoxice sunt factori de risc importanti, ce contribuie la aparitia acestor tumori maligne.

Formatiunile maligne ce apar in tesutul limfoid se numesc limfoame. Limfomul este a 5a cea mai frecventa tumora maligna din lume, incidenta acestuia fiind intre 15-20 la 100000.

Tesutul si sistemul limfatic fac parte din sistemul imun al fiecarui organism. Sistemul imun e alcatuit din celule numite limfocite, dintre care limfocitele B si limfocitele T sunt cele mai importante, fiecare avand o functie specifica. Tesutul limfoid se gaseste in multe zone din corp, cum sunt: timusul, amigdalele, splina, vasele limfatice, unele parti din sistemul digestiv, si nu in ultimul rand ganglionii limfatici. Acesti noduli sunt grupati in mici zone, formand ganglioni limfatici axilari, cervicali, periombilicali, inghinali etc. Daca ati fost diagnosticat cu limfom, simptomele vor fi diferite in functie de originea tumorii.

Cel mai comun simptom al limfoamelor este limfadenopatia periferica. Limfadenopatia se refera la modificarea structurala a ganglionilor limfatici dintr-o zona sau mai multe, acestia schimbandu-si consistenta, sensibilitatea, marimea, chiar numarul, devenind palpabili si vizibili. Simptomele asociate includ febra, transpiratii si frisoane.
Conform OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii) aceste tumori se pot clasifica in 2 categorii: limfoame Hodkin si non-Hodkin.

Limfomul Hodkin

Incidenta acestui tip de limfom este de 3 la 100000. Este cauzat de virusul Epstein-Barr, un adenovirus ce cauzeaza numeroase alte afectiuni.

Manifestari clinice

In randul pacientilor cu limfom Hodkin, cel mai comun simptom este limfadenopatia cervicala nedureroasa. Aceasta se manifesta prin marirea in volum a ganglionilor limfatici cervicali (de la nivelul gatului), ce se vor simti ca un cauciuc la atingere. Un procent destul de mic dintre pacienti prezinta si tuse, din cauza unei limfadenopatii mediastinale ce poate aparea ca si complicatie. Poate aparea prurit si chiar durere in zona ganglionilor mariti, tumorali.

 Investigatii necesare pentru diagnostic:
- Radiografie toracica pentru a verifica extinderea in mediastin
- Examen CT pentru piept, abdomen
- Hemoleucograma-o analiza de sange ce ne arata numarul de celule sangvine, inclusiv limfocite
- Biopsie de maduva osoasa-o procedura invaziva, dar de multe ori necesara

Plan de tratament

Descoperirile recente din medicina au permis imbunatatirea prognosticului acestei afectiuni. Tratamentul instaurat din primele stadii ale limfomului Hodkin includ 2 pana la 4 cicluri de medicatie, urmate de radioterapie. Acest plan de tratament a aratat o rata de vindecare de 90%.
Daca este descoperit in stadii tardive, tratamentul va consta in 6 pana la 8 cicluri de medicatie, impreuna cu chimioterapia.

Limfomul Non-Hodkin

Conform clasificarii OMS, 80% dintre limfoamele Non-Hodkin au originea in limfocitele B, iar restul de 20% in limfocitele T ale sistemului imun.

Cauzele acestui limfom includ:
• Istoric familial al bolii
• Virusul leucemiei cu celule T
• Helicobacter pylori
• Chlamydia psittaci
• Virusul Epstein-Barr
• Medicamente imunosupresoare

In timpul diferitelor stadii ale dezvoltarii limfocitelor, poate aparea o expansiune clonala maligna a limfocitelor, expansiune anormala si rara. Astfel se pot naste diferite tipuri de limfom. De asemenea, prin procese neintentionate de recombinare genica, pot aparea modificari maligne ale celulelor B si T.

Tipuri de limfom Non-Hodkin:
- Folicular
- Limfoplasmatic
- Burkitt
- Anaplastic

Manifestari clinice

Cea mai comuna manifestare clinica este limfadenopatia periferica nedureroasa. Astfel, diferentierea dintre limfomul Hodkin si Non-Hodkin este deseori dificil de realizat.

Tumorile maligne ce isi au originea in plasmocitele din maduva osoasa se numesc mieloame. Aceasta afectiune apare prin proliferarea excesiva a plasmocitelor, ceea ce duce la o productie mult crescuta de proteine monoclonale, in principal Imunoglobuline G (IgG). Cresterea aceasta de proteine poarta numele de paraproteinemie. Poate aparea si excretia urinara de lanturi scurte, numite proteinele Bence Jones.
Mielomul este cel mai frecvent intalnit in randul barbatilor la varsta adulta.

In mielom, exista anumite anormalitati citogenetice, ce pot fi descoperite si studiate prin tehnici genetice precum tehnica FISH. Activitatea osteoclastelor (celule distrugatoare de os) este intensificata, astfel ca tesutul osos din jurul maduvei osoase afectate, va avea de suferit. Cele mai comune sedii ale mielomului, cu afectarea consecutiva a osului, sunt maduva spinarii, craniul, oasele lungi si coastele.

Complicatii ale mielomului

Distructia osoasa poate duce la colaps vertebral sau fracturi ale oaselor lungi, ceea ce are ca si consecinta hipercalcemia (nivel crescut de calciu in sange, deoarece calciul a parasit osul in timpul distructiei) .

Pot aparea compresiuni ale maduvei spinarii, ceea ce afecteaza sever functiile motorii si senzitive periferice. Infiltrarea plasmocitara a maduvei osoase poate duce la anemie, neutropenie si trombocitopenie.

Hipercalcemia secundara mielomului, precum si hiperuricemia pot duce la insuficienta renala.

Semne si simptome

- Simptome specifice anemiei
- Infectii recurente frecvente
- Semne ale insuficientei renale
- Dureri osoase
- Simptome ale hipercalcemiei

 Investigatii necesare diagnosticului

- Hemoleucograma-hemoglobina, leucocitele si trombocitele vor avea valori scazute
- Masurarea VSH (Viteza de sedimentare a hematiilor)- de obicei valoare ridicata
- Masurarea ureei si a electrolitilor
- Masurarea calcemiei-normala sau crescuta
- Nivelul total de proteine
- Radiografie scheletica-leziuni osoase caracteristice

Plan de tratament

Desi speranta de viata a pacientilor cu mielom s-a imbunatatit in ultimii ani, nu exista inca un tratament specific eficient. Prin chimioterapie si tratament paliativ, pacientii pot trai cativa ani buni chiar si dupa diagnosticul unei forme avansate de mielom. Tratamentul incearca sa previna aparitia complicatiilor si sa prelungeasca timpul de supravietuire.

Unele dintre simptome si complicatii pot fi tratate tintit. Anemia poate fi corectata prin transfuzii de sange. Au nevoie de precautie pacientii cu hipervascozitate a sangelui (acel VSH mare), la care transfuzia de sange trebuie facuta incet.

Hipercalcemia, leziunile renale si hipervascozitatea ar trebui tratate din timp. Infectiile pot fi tratate cu antibiotice. Durerea osoasa poate fi ameliorata prin radioterapie, chimioterapie sistemica sau administrare de Dexametazona in doze mari. Fracturile patologice pot fi prevenite prin interventii chirurgicale ortopedice.

Terapia specifica mielomului include
- Chimioterapie
- Transplant de maduva osoasa- de preferat auto-transplant
- Radioterapie

Mielomul si limfomul sunt doua tipuri de tumori maligne, fiecare avand o alta origine. Daca pacientii cu limfom nu prezinta manifestari clinice severe, cei cu mielom vor avea simptome mai dure si numeroase complicatii. Fiti atenti la orice modificari ale ganglionilor limfatici si la orice posibile simptome, pentru a le putea investiga impreuna cu un medic.

Bibliografie:
http://www.differencebetween.net/science/health/disease-health/difference-between-myeloma-and-lymphoma/
https://blood-cancer.com/living/differences