Cancerul osos

Cancerul care isi are originea la nivelul osului cancerul osos primar este rar. Se inregistraza putine noi imbolnaviri anual. Este un cancer mai frecvent la copii si adolescenti decat la adult.

Cele mai frecvente forme de cancer osos primar sunt:
- osteosarcomul, care isi are originea in testutul osos de crestere;
- condrosarcomul, care apare in cartilaj;
- sarcomul Ewing, care isi are originea in tesutul imatur din maduva osoasa.

Osteosarcomul si sarcomul Ewing apare mai frecvent la copii, adolescenti si adulti, cu incidenta mai mare intre 10 si 20 de ani.

Condrosarcomul este mai frecvent la adultii peste 50 de ani.
Tratamentul cancerului osos depinde de tipul de cancer, de localizarea sa, marimea tumorii si stadiul acesteia.

Durerea este cel mai frecvent simptom al cancerului osos. Desi cancerul osos poate apare la oricare dintre oasele corpului, mai frecvent se localizeaza la nivelul oaselor lungi ale membrelor superioare si inferioare.

Alte semne si simptome posibile ale cancerului osos sunt:
- slabirea rezistentei osului, ducand uneori la fracturi;
- edem si durere la nivelul articulatiilor (pentru tumorile care se gasesc in sau langa articulatii);
- oboseala;
- febra;
- scadere ponderala neintentionata;
- anemie.

Cancerul osos primar este diferit de cel secundar care mai poarta numele si de cancer osos metastatic. In cazul cancerului metastatic, originea cancerului este intr-un loc diferit dar se intinde (metastaziaza) la oase. Spre exemplu, un pacient cu cancer de prostata poate dezvolta leziuni osoase datorita cancerului de prostata. Dar, chiar daca neoplazia s-a intins si la oase, este tot un cancer de prostata.

Cancerul osos metastatic este mult mai frecvent decat cancerul osos primar. In plus, cancerul osos nu se refera la cancerul care isi are originea in maduva osoasa – tesutul moale din interiorul oaselor unde sunt produse celulele sangelui. Cancerele maduvei osoase includ boli cum sunt mielomul multiplu si leucemiile acute si cronice.

In general, cauzele cancerului osos primar nu sunt cunoscute. Adultii cu boala Paget a oaselor, care implica dezvoltarea anormala a noilor celule osoase, pot avea un risc crescut pentru osteosarcom.

In putine cazuri, cancerul osos poate fi o componenta ereditara, cum se intampla in:

1. Sindromul Li-Fraumeni
Aceasta boala se caracterizeaza printr-un risc crescut pentru diferite cancere, inclusive osteosarcom, cancer mamar, cancer cerebral si altele.

2. Sindromul Rothmund-Thomson
Aceasta afectiune determina statura mica, probleme scheletale si eruptii cutanate si risc crescut pentru cancerul osos.

3. Retinoblastomul ereditar
Copiii cu aceasta forma rara de cancer a ochiului au un risc mai mare de a dezvolta osteosarcom.

4. Exostoza multipla
Copiii cu aceasta afectiune mostenita, care determina formarea de tumori cartilagionase la nivelul oaselor, au un risc crescut pentru condrosarcom.

Radiatiile sunt ocazional asociate cu cancerul osos. Expunerea la radiatiile din timpul efectuarii unei radiografii nu afecteaza pacientul. Dar doze mari de radiatii, cum ar fi radioterapia administrata in alte cancere, poate creste riscul de dezvoltare a cancerului osos, in special la pacientii tineri.

Totusi, radioterapia a devenit din ce in ce mai sofisticata, lucru care determina reducerea efectelor secundare de acet tip. Spre exemplu, astazi medicii sunt mai capabili sa regleze dozele de radiatii si directioneaza radiatiile mai precis spre zona care trebuie tratata.

Daca apar semne si simptome care pot indica prezenta unui cancer osos (cum ar fi durerea osoasa inexplicabila), trebuie solicitat un consult medical. Prezenta durerii osoase nu inseamna neaparat ca pacientul are cancer osos. Durerile osoase sunt cel mai frecvent datorate traumatismelor sau artritei. Iar tumorile osoase sunt deseori necanceroase (benigne). Totusi, singura modalitate de a determina daca o tumora este canceroasa sau nu este ca medicul sa examineze o proba de tesut.

Daca medicul suspecteaza prezenta unui cancer osos, el va incepe cu un istoric medical si va realiza o examinare fizica.

In plus, urmatoarele teste ajuta la diagnosticare:

1. Teste imagistice
Radiografia, tomografia computerizata, imagistica prin rezonanta magnetica si ecografia permit medicului sa evaleze zona afectata.

2. Scanarea osoasa
Medicul poate solicita si aceasta investigatie, o procedura in care pacientului i se injecteaza o cantitate mica de material radioactiv, care poate fi detectat cu un aparat special folosit pentru a crea imaginea oaselor.

Examinarea unei probe de tesut
Determinarea tipului tumorii necesita obtinerea unei probe de tesut (biopsie) din tumora pentru a fi examinata. Daca medicul suspecteaza prezenta cancerului osos va solicita realizarea unei biopsii de catre un specialist. Tratamentul cancerului osos necesita o echipa specializata care sa lucreze impreuna pentru tratarea acestui cancer. Aceasta echipa include medic oncolog, ortoped, radioterapeut si terapeut fizic.

Tehnicile de obtinere a probei de tesut pentu examinare sunt:
1. Biopsia pe ac
Medicul foloseste un ac fin pentru a indeparta bucati mici de tesut din tumora. Exista doua tipuri de biopsie cu ac – aspirarea pe ac fin si biopsia cu un ac mai gros cu ajutorul careia se obtine o bucata mica, solida, de tesut.

2. Biopsia chirurgicala
Medicul realizeaza o incizie a pielii si indeparteaza intreaga tumora (biopsie excizionala) sau doar o portiune a ei (biopsie incizionala). In unele cazuri poate fi necesara doar anestezia locala. Pentru o tumora mai mare sau mai profund situata, pacientul va necesita anestezie generala pentru aceasta procedura. Este necesar ca biopsia excizionala sa fie realizata de un medic cu experienta in tratamentul sarcoamelor.

In afara de determinarea daca tumora este canceroasa sau nu, examinarea tesutului poate determina cat de agresiv este cancerul (gradul). Testele suplimentare, cum ar fi tomografiile si testele de sange, vor determina daca cancerul s-a extins si cat de mult (stadiul).

Cancerul osos al copilului, cum sunt osteosarcomul si tumora Ewing, sunt in general grupate in doua stadii in functie de cat de extins este: daca tumora este localizata intr-o singura parte a corpului (localizata) sau daca s-a extins si in alte parti (metastaza).

Supravietuirea depinde de un numar de factori, printre care tipul de cancer, in ce stadiu a fost descoperit cancerul si daca tumora este localizata. Daca tumora este foarte mica si localizata, prognosticul este in general mai bun decat daca aceasta a inceput sa se extinda.

Complicatiile cancerului osos poate include slabirea osului si aparitia fracturilor. Daca neoplazia se extinde la alte organe, complicatiile includ disfunctii ale organlor afectate, cum ar fi dispnee, daca metastaza este localizata la plamani.

Ca si in cazul altor cancere, tratamentul cancerului osos depinde de marime, tip, localizare si stadiu, inclusiv daca s-a extins la plamani sau la alte parti ale corpului, starea generala de sanatate.

Chirurgia
Chirurgia este cel mai frecvent tratament pentru cancerul osos. Chirurgia pentru cancerul care s-a extins implica indepartarea tumorii impreuna cu o zona de tesut sanatos care il inconjoara.

In trecut, amputatia era fecventa pentru cancerul localizat la membre. Astazi, tehnici chirurgicale avansate si chimioterapia inainte de interventie (chimioterapia neoadjuvanta) sau dupa chirurgie (chimioterapia adjuvanta) si radioterapia fac posibila chirurgia de pastrare a membrului in multe cazuri. In cazul osteosarcomului, chirurgia de pastrare a membrului implica inlocuirea osului afectat cu o proteza artificiala sau cu os din alta parte a corpului sau provenit de la o alta persoana (trasplant).
O echipa bine coordonata de medici – printre care chirurgi, oncologi, radioterapeuti si specialisti in terapie fizica si rehabilitare care cunosc tratamentul osteosarcomului – este importanta pentru cresterea sanselor de mentinere a membrului.

Daca osteosarcomul se extinde, tratamentul poate implica indepartarea chirurgicala atat a tumorii cat si a metastazelor.

Sarcomul Ewing are tendinta de a da rapid metastaze. Tratamentul poate implica chimioterapie multidrog, radioterapie si indepartarea chirurgicala a tumorii primare.

Radioterapia
Radioterapia implica tratarea cancerului cu fascicule de particule cu energie inalta, sau raze (radiatii), cum ar fi razele gamma sau razele X. Desi radiatiile pot afecta celulele sanatoase la fel ca si pe cele canceroase, este mult mai periculos pentru celulele caneroase. In plus, celulele sanatoase se pot reface de pe urma efectelor iradierii mai usor decat celulele canceroase.

Multi pacienti cu cancer osos fac sedinte de radioterapie. Medicul poate sugera ca radioterapia sa fie folosita la momente diferite in timpul tratamentului si pentru motive diferite, cum ar fi inainte de chirurgie pentru a micsora tumora sau dupa chirurgie penru a stopa cresterea oricarei celule canceroase. Radioterapia poate fi folosita si alaturi de chimioterapie. In plus, uneori medicii folosesc radioterapia pentru a micsora tumora si a reduce presiunea, durerea sau alte simptome care pot apare.

Chimioterapia
Chimioterapia foloseste medicamente care distrug celulele care se divid repede. Aceste celule includ celulele canceroase, care se divid continuu pentru a forma noi celule, si celule sanatoase care se divid rapid, cum ar fi cele din maduva osoasa, tractul gastrointestinal, sistemul reproducator si foliculii pilosi. De obicei celulele sanatoase se refac la scurt timp dupa incheierea chimioterapiei – astfel, spre exemplu, parul incepe sa creasca din nou.

Spre deosebire de radioterapie, care trateaza doar partea corpului expusa la radiatii, chimioterapia trateaza tot corpul (sistemic). Scopul sau este sa trateze celulele care pot scapa din locul de origine al cancerului.

In functie de tipul de cancer pe care il are pacientul si daca sau nu s-a extins, medicul poate folosi chimioterapia pentru:
- micsorarea tumorii inainte de operatie, facand ca aceasta sa fie facilitata;
- eliminarea totala a celulelor canceroase din organism, chiar si atunci cand cancerul s-a extins;
- prelungirea vietii prin controlarea cresterii tumorii si a extinderii acestuia;
- ameliorarea simptomlor si cresterea calitatii vietii.

In unele cazuri, chimioterapia poate fi singurul tratament necesar. Mai frecvent medicii il folosesc impreuna cu alte tratamente, cum ar fi chirurgia sau radioterapia, pentru imbunatatirea rezultatelor.

Diagnosticul de cancer reprezinta o incercare importanta, indiferent daca este vorba despre un copil sau un adult. Pacientul este bine sa retina ca indiferent de prognostic sau de grijile pe care si le face, exista resurse si strategii pentru a putea face fata mai usor acestor incercari.

Iata cateva sugestii:
1. Educatia
E bine ca pacinetul sau parintele copilului bolnav sa afle tot ce poate despre boala – tipul de cancer, stadiul si riscurile implicate si optiunile de tratament si efectele lor secundare. Cu cat mai mult stie, cu atat este mai capabil sa se implice in luarea deciziilor. In afara de discutiile cu medicul, e bine sa caute informatii in carti sau pe Internet.

2. Activitatea
Desi pacientul se poate simti obosit si descurajat, este bine sa nu-I lase pe ceilalti – cum ar fi membrii familiei sau medicii – sa ia deciziile importante in locul sau. Este vital ca pacientul sa aiba un rol activ in tratamentul sau.

3. Mentinerea unui sistem puternic de suport
Un sistem de suport puternic si o atitudine pozitiva pot ajuta ca pacinetul sa faca fata incercarilor aduse de boala. Desi prietenii si familia pot fi cei mai buni aliati, acestia pot avea uneori probleme in a face fata bolii persoanei dragi. Pentru pacient sunt disponibile grupuri de suport ale pacientilor cu acelasi diagnostic, iar acestea pot fi de mare ajutor.

Desi grupurile de suport nu sunt pentru toata lumea, ele pot fi o sursa buna de informatii practice pentru pacient si pentru familia sa. In acest fel se pot dezvolta legaturi profunde si durabile cu persoane care trec prin aceleasi probleme.

4. Mentinerea sperantei
Desi speranta se poate modifica pe masura ce pacientul trece prin diagnostic si tratament, este important sa aiba speranta. Spre exemplu, cand pacinetul aude pentru prima data diagnosticul, acesta poate spera ca a fost o greseala. Odata ce a acceptat diagnosticul poate spera intr-un rezultat pozitiv al tratamentului.

O cale de a mentine speranta este fixare unor scopuri. Telurile il ajuta pe pacinet sa se simta in control si ii pot oferi un simt al directiei. Nu trebuie alese scopuri imposibil de atins. Pacientul poate sa nu fie capabil sa lucreze 40 de ore pe saptamana, spre exemplu, dar poate fi capabil sa lucreze partial. De fapt, multi pacienti gasesc ca continuarea serviciului si implicarea in activitatile zilnice poate fi de folos.

5. Timp pentru sine
Alimentatia corecta si suficienta, relaxarea si odihna suficienta pot ajuta la combaterea stresului si a oboselii date de cancer. Pentru parintele al carui copil are cancer, unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le faca este sa aiba grija si de propria persoana. Ca ingrijitor, va avea nevoie de putere si rezerve emotionale pentru a implini nevoile copilului.

6. Mentinerea unei atitudini active
Pacientul cu cancer nu trebuie sa nu mai faca lucrurile care ii faceau placere si pe care in mod normal le facea. In majoritatea timpului, daca se simte bine, pacientul e bine sa faca toate lucrurile pe care doreste sa le faca. Este important sa ramana implicat in cat mai multe activitati. Daca copilul are cancer, parintele il poate ajuta sa aiba o viata cat mai normala posibil.

7. Legatura cu ceva dincolo de om
O credinta puternica poate ajuta in a face fata cu succes stresului reprezentat de diagnosticul de cancer.