Cancerul nazal
Definitie
SusCancerul nazal reprezinta orice cancer care apare la nivelul nasului, indiferent daca este vorba de vestibulul nazal (interiorul imediat al nasului, chiar in spatele narinelor) sau al cavitatii nazale (interiorul profund al nasului).
Multe tipuri diferite de cancer pot apare la nivelul nasului, iar tipul de tratament si sansele de vindecare vor varia in functie de tipul de cancer prezent.
Cuprins articol
Descriere
SusCancerul nazal este foarte rar, reprezentand mai putin de 2% din toate tumorile tractului respirator. Desi carcinomul cu celule scuamoase este cel mai frecvent tip de cancer nazal, multe alte tipuri pot apare, printre care adenocarcinomul, melanomul, diferite tipuri de sarcoame, papiloame, limfoame.
Carcinomul cu celule scuamoase porneste de la nivelul pielii. El reprezinta cel mai frecvent tip si reprezinta efectele fumatului sau expunerea ocupationala la praf sau fumuri chimice. Adenocarcinoamele sunt malignitati care apar la nivelul tesutului glandular. Adenocarcinoamele nazale sunt de asemeni deseori asociate cu expunerea ocupationala la praf sau fumuri chimice.
Cauze si simptome
SusToate cancerele apar cand se produc mutatii genetice la nivelul unei gene implicate in diviziunea celulara. Aceasta greseala poate apare in mod natural, poate fi mostenita sau poate fi determinata de un virus, razele solare, surse de radiatie sau de unele substante chimice la care persoana este expusa, de obicei, prin ingestia de alimente si lichide sau prin respiratie. In cazul cancerului nazal, toti acesti factori au fost dovediti ca jucand un rol.
Folosirea produselor din tutun au fost puternic asociate cu aparitia adenocarcinomului si a carcinomului cu celule scuamoase la nivelul nasului. Expunerea ocupationala cronica la piele, lana, praf de lemn sau diferite substante chimice, in special nichel, dioxan, nitrozamine, crom folosite in fabricarea vopselurilor, formaldehida, s-au demonstrat a avea un rol in aparitia cancerului nazal. Exista tipuri mai rare de cancer nazal in care un rol important il au unele virusuri: Epstein-Barr sau papiloma virusul uman.
Unele cancere nazale au o puternica componenta genetica: persoanele cu mutatia genetica care determina retinoblastomul ereditar au un risc mult mai mare de aparitie a cancerului nazal decat media din populatia generala, lucru care arata ca modificarea genetica, care determina afectiunea lor de baza poate contribui si la aparitia cancerului nazal. Persoanele cu cancer nazal pot crede la inceput ca au o raceala sau o infectie cronica sinusala. Pot simti nasul infundat, secretii nazale persistente sau sangerari nazale repetate. Alte simptome pot apare daca tumora a invadat alte tesuturi din jurul nasului, in special orbita ochiului sau baza craniului.
Alte simptome care pot apare sunt:
- vedere dubla;
- exoftalmie;
- prezenta unei tumefieri la nivelul fetei sau in jurul ochiului;
- pierderea dintilor;
- cefalee frecventa.
In stadiile avansate, pacientii cu cancer nazal pot suferi de oboseala, pierdere in greutate, lipsa apetitului si febra.
Diagnostic
SusCand simptomele altfel inexplicabile determina pacientul sa se prezinte la medic, deseori acesta va realiza o examinare endoscopica a cavitatii nazale (si posibil si a sinusurilor) pentru a verifica prezenta tumorii. Un diagnostic cert necesita biopsie, in care o bucata mica din tumora este taiata si examinata microscopic pentru a vedea tipul de celule pe care il contine.
Dupa diagnosticarea cancerului nazal (in functie de tipul de cancer), multi medici vor recomanda pacientului examinarea radiologica prin radiografie simpla,tomografie computerizata sau imagistica prin rezonanta magnetica.
Prin aceste tehnici se vizualizeaza tumora si cat din aceasta a invadat tesuturile din jur. Intrucat tratamentul pentru cancerul nazal, si pentru cancerul sinusurilor paranazale, implica interventia chirurgicala intr-un spatiu mic si complex care obliga chirurgul sa stabileasca limite chirurgicale foarte precise, si intrucat majoritatea cancerelor nazale sunt diagnosticate in stadii avansate cand s-a produs invazia zonelor adiacente, este foarte important ca medicul sa evalueze cu foarte mare atentie tumora pentru a stabili cel mai bun plan de tratament. Daca tumora pare sa fi invadat alte tesuturi, medicul poate programa mai intai o explorare chirurgicala a tumorii pentru a o evalua mai bine si a determina operabilitatea ei.
Echipa terapeutica
SusPe masura ce creste intelegerea mecanismelor cancerului si noi tehnici de tratament sunt descoperite si aplicate, este necesara abordarea terapeutica in echipa multidisciplinara. Persoanele implicate in tratamentul cancerului nazal includ in mod obisnuit medicul de familie, un ORL-ist, un oncolog, un anatomo-patolog si o asistenta.
Daca este necesara radioterapia, un radioterapeut oncolog, o asistenta de radioterapie si un dosimetrist sunt, de asemeni, implicati in tratament. Pot fi implicati si un psiholog, un nutritionist, asistentul social si preotul.
In cazul cancerelor nazale, un chirurg plastic poate fi necesar pentru rezultate cosmetice optime dupa indepartarea tumorii nazale. Daca este necesara si indepartarea chirurgicala a globului ocular, specialisti in inlocuirea protetica a ochiului sunt necesari de asemeni.
Stadializare si evolutie
SusCand apare un cancer, tumora originala se poate raspandi, de obicei prin sange sau sistemul limfatic, in alte parti ale corpului. Intrucat cancerul se extinde prin sistemul limfatic, deseori nodulii limfatici ai zonei afectate de cancer vor fi primele locuri unde celulele canceroase pot fi gasite. Locuri frecvente pentru metastaze sunt plamanii, ficatul si oasele.
Unul dintre cele mai importante scopuri ale evaluarii medicale este determinarea extinderii cancerului, intrucat acest lucru are importanta in evolutia pacientului. Evaluarea extinderii tumorii se numeste stadializare. Stadializarea tumorilor nazale se realizeaza prin inspectia vizuala a tumorii sau vizualizarea tumorii prin tehnici imagistice ca radiografia, imagistica prin rezonanata magnetica sau tomografia computerizata. Aceste informatii vor fi folosite pentru a determina o stadializare oficiala a tumorii care este o expresie standardizata a extinderii tumorii.
In sistemul TNM de stadializare a cancerului, T reprezinta cresterea locala a tumorii, N descrie extinderea tumorii la nodulii limfatici si M descrie raspandirea acesteia, sau metastazele cancerului in locuri mai indepartate de originea sa. Majoritatea cancerelor nazale (pana la 80%) sunt deja extinse in corp la momentul in care simptomele sunt destul de persistente pentru a trimite pacientul la medic. Acest fapt, alaturi de faptul ca zona este foarte complexa din punct de vedere anatomic si foarte mica, face foarte importanta planificarea foarte atenta a tratamentului inca de la inceput, cu participarea unei echipe multidisciplinare si prin evaluarea foarte atenta a bolii inainte de inceperea tratamentului.
Intrucat cancerele cavitatii nazale si ale vestibulului includ multe tipuri diferite de cancer, tratamentul va fi diferit in functie de tipul de cancer implicat, de localizarea sa si de raspandirea sa. Din acest motiv si datorita complexitatii anatomice a zonei si a multitudinii de structuri importante ce pot fi implicate in stadiile avansate, tratamentul cancerului nazal este strict individualizat, neexistand o practica standard aplicabila.
Pentru majoritatea cancerelor nazale tratamentul va implica indepartarea chirurgicala a tumorii urmata de patru-cinci saptamani de radioterapie. In cancerele avansate, radioterapia preoperatorie poate fi folosita. Totusi, intrucat radioterapia s-a dovedit eficienta pentru cancerele nazale si intrucat iradierea terapeutica are un rezultat cosmetic mai bun decat indepartarea chirurgicala a tumorii, pentru multe tipuri de cancere nazale, radioterapia va fi linia de tratament initala. Daca se practica indepartarea chirurgicala a tumorii radioterapia postoperatorie este folosita pentru a distruge orice tesut canceros ramas.
Tumorile initial tratate prin radioterapie sau prin indepartare chirurgicala care recidiveaza vor fi tratate printr-o varianta neincercata sau printr-o combinatrie a celor doua. Iradierea externa poate fi suplimentata in special in cancerele avansate ale vestibulului nazal prin implanturi radioactive interne. In plus in stadiile avansate sau in cancerele nazale recurente poate fi folosita si chimioterapia. Medicamentele sunt folosite de cele mai multe ori in combinatii deoarece acestea ofera cel mai mare efect de distrugere a celulelor canceroase, in timp ce minimalizeaza sansele pentru efecte adverse serioase.
Desi cancerele nazale pot fi de diferite tipuri, toate acestea sunt considerate agresive. Datorita prezentarii in stadii avansate a pacientului la medic, mai putin de jumatate dintre pacientii cu cancer nazal supravietuiesc. Daca prima incercare de tratament are succes si pacientul nu mai prezinta cancer la doi ani de la diagnosticare, sansele de supravieturire cresc semnificativ. Cancerul nazal este unul neobisnuit, desi multi pacienti au metastaze ale nodulilor limfatici sau in alte organe (in special plamani), metastazele nu sunt de obicei motivul decesului pacientilor. Majoritatea pacientilor cu cancer nazal mor datorita invaziei tumorii in zone vitale ale creierului.
Terapii alternative si complementare
SusTerapiile alternative si complementare sunt acele tratamente netraditionale, cele traditionale fiind interventia chirurgicala, radioterapia sau chimioterapia. De obicei terapiile complementare le suplimenteaza pe cele traditionale si au ca scop ameliorarea simptomelor si a efectelor adeverse ale terapiilor clasice. Terapiile alternative sunt tratamente netraditionale care sunt alese in locul acestora in incercarea de a vindeca boala. Terapiile alternative nu s-au dovedit eficiente in acelasi fel in care au fost evaluate tehnicile traditionale, in studii clinice.
Cele mai frecvente terapii complementare care pot fi aplicate pacientilor cu cancer nazal sunt artterapia, masajul, meditatia, vizualizarea, terapia prin muzica, rugaciunea care reduc anxietatea si cresc senzatia de bine a pacientului. Exista numeroase terapii alternative pentru cancer dar nici unul nu s-a dovedit eficient in studiile clinice.
A face fata tratamentului anticancer
SusDe obicei tratamentul cancerului nazal include interventie chirurgicala, radioterapie si chimioterapie. Desi folosirea chimioterapiei si a radioterapiei au dus la cresterea ratei de supravietuire a pacientilor cu cancer nazal, acestea prezinta numeroase efecte adverse si afecteaza unele tesuturi sanatoase.
Oboseala reprezinta unul dintre cele mai frecvente efecte adverse ale radioterapiei si a chimioterapiei. Aceasta poate avea ca rezultat aparitia depresiei si epuizarea resurselor naturale ale pacientului. Cea mai buna abordare a acestei probleme este indepartarea surselor suplimentare de stres, o dieta echilibrata si execitiul fizic. De asemeni este foarte important pentru sanatatea psihologica a pacientilor sa-si urmareasca cat mai mult interesele si sa evite pe cat posibil izolarea sociala.
Cea mai mare problema a pacientilor care sunt supusi chimioterapiei este pielea uscata, dureroasa, „arsa” in zona tratata. Pielea din zona in care se aplica iradierea poate deveni rosie, pruriginoasa, dureroasa sau pot apare vezicule care se pot sparge, devenind dureroase. Pacientii cu pielea deschisa la culoare sau cei care au facut mai intai chimioterapie au un risc mai mare de reactii adverse serioase.
Pot apare si alte efecte, specifice zonei nazale:
- secretie nazala foarte vascoasa care este dificil de eliminat;
- dificultati de deglutitie;
- susceptibilitate la infectii respiratorii superioare.
Unele dintre cele mai frecvente efecte adverse ale chimioterapiei sunt:
- caderea parului;
- greata;
- varsaturile.
Atat chimioterapia cat si radioterapia necesita un nivel substantial de angajare emotionala a pacientului. Teama si anxietatea sunt factori importanti implicati in trecerea prin aceasta perioada. Aceste sentimente sunt absolut normale. Pentru unii pacienti este importanta exprimarea temerilor si a emotiilor negative. Grupurile de suport pot oferi un mediu in care aceste emotii pot fi exprimate si intelese.
Preventie
SusDesi mutatia materialului genetic se intampla frecvent , majoritatea acestora nu determina cancer. Acest lucru se intampla deoarece un organism sanatos repara majoritatea greselilor inainte de dezvoltarea cancerului si deoarece, in cazul in care cancerul se dezvolta, sistemul imun al organismului sanatos il va distruge. De aceea, in general, un stil de viata sanatos care include exercitiu fizic, somn suficient, o dieta bogata in fructe si legume, evaluarea periodica a sanatatii si evitarea stresului, evitarea expunerii excesive la soare, tutunului si a consumului excesiv de alcool pot ajuta la prevenirea majoritatii cancerelor.
Intrucat cancerele nazale in particular sunt deseori determinate de expunerea la substante chimice, multe dintre acestea pot fi prevenite prin evitarea inhalarii excesive a prafului de lemn sau a substantelor chimice si evitarea folosirii produselor de tutun.
Un tip de cancer nazal pare sa fie asociat cu prezenta unui anumit virus si este mai prevalent la pacientii cu istoric de polipi nazali. De aceea pacientii diagnosticati cu polipi nazali ar trebui sa discute cu medicul despre indepartarea acestora sau controlul regulat al acestora pentru a putea fi indepartati la primele semne de malignizare. Pacientii diagnosticati cu cancer nazal pot creste sansele de supravietuire prin respectarea programarilor la medic posttratament. Acest lucru este cu atat mai important in primii doi ani, dar si dupa acest interval. Multi dintre pacientii cu cancer nazal prezinta o a doua tumora in alta regiune a tractului respirator superior.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Oncologie
- Dr. Mircea Dragos Median - Spitalul clinic FILANTROPIA
- Dr. Mihai Lesaru - Institutul clinic Fundeni
- Dr. Radu Iulian Mitrica - Institutul oncologic prof. dr. ALEXANDRU TRESTIOREAN
- Dr. Renata Dediu -
- Dr. Dan Corneliu Jinga -
Articole recomandate
- Cancerul la copii: semne si simptome
- Dr. Vladislav Brasoveanu si Dr. Dragos Romanesc
- Cancerul pulmonar
- Cancerul de colon si fumatul
- Totul despre cancerul pulmonar
- Secretiile nazale negre, semn al cancerului pulmonar
- Vestibulita nazala
- Cancerul nazo-faringian - cauze, diagnostic, stadii
- Adenocarcinomul cauze, simptome si tratament
Citeste pe aceeasi tema
- 5 sfaturi importante ca sa nu faci cancer
- Tumorile nazale si paranazale - simptome si complicatiile
- Informatii utile despre biopsia polipilor nazali
- Tratamente naturiste pentru afectiunile prostatei (marirea in volum a prostatei, cancerul de prostata si inflamatia prostatei)
- 15 simptome sugestive pentru cancer pe care femeile adesea le ignora