Bulimia nervoasa - hiperfagie

Bulimia este tulburare de alimentatie, caracterizata de un consum alimentar excesiv. O persoana cu bulimie mananca o cantitate mare de alimente intr-o perioada scurta de timp, pentru ca apoi sa-si provoace varsaturi, sa se supuna unui exercitiu fizic exagerat, sa consume laxative, diuretice sau alte medicamente in scopul unei eliminari fortate a alimentelor. Persoanele afectate de bulimie sunt obsedate de propriul aspect fizic si nu au respect de sine.

Persoana afectata de bulimie pierde controlul alimentar in timpul unui astfel de episod de infulecare; apoi este cuprins de rusine, vinovatie si frica intensa de ingrasare si reia comportamentul excesiv, realizand un cerc vicios. Nediagnosticata si netratata, boala conduce la probleme serioase de sanatate.

Etiologia bulimiei este neclara, dar se pare ca apare ca rezultat al asocierii unui istoric familial (genetic) cu anumite influente sociale precum admirarea unei siluete longiline, dar si a unui tip de personalitate care tinde la perfectionism. Evenimentele stresante ale vietii de zi cu zi pot declansa bulimia in cazul persoanele predispuse sa dezvolte boala.

Bulimia debuteaza cel mai frecvent in adolescenta tarzie sau la adultul tanar, in special la femei de rasa alba, baieti adolescenti, insa poate aparea chiar si la adulti. Deoarece este o boala cronica, aceasta persista si pe parcursul vietii adulte. La fiecare 10 femei cu bulimie, un barbat dezvolta aceasta boala.

Sportivii, in general, sau persoanele cu anumite profesii care necesita o constitutie fizica cu greutate mica, precum balerinele, manechinele si gimnastii prezinta un risc crescut de a dezvolta bulimie.

Anumite tipuri de personalitate cu control inadecvat al impulsivitatii sau acceselor maniacale (comportament obsesiv compulsiv) au, de asemenea, un risc crescut de a dezvolta boala.

Majoritatea persoanelor cu bulimie apartin unui statut socio-economic mediu sau superior, cu toate ca boala nu are legatura cu statutul socio-economic, rasa sau originea etnica.

Etiologia bulimiei nu este cunoscuta, dar pare sa aiba legatura cu istoricul familial, influentele sociale (idealul unei siluete perfecte), precum si cu anumite tipuri de personalitate (care tind la perfectionism).

Un risc crescut de aparitie al bolii il constituie existenta unui parinte, sora sau frate care are bulimie, insa aceasta poate fi doar una dintre cauze.

Evenimentele stresante precum divortul, schimbarea domiciliului sau decesul unei persoane apropiate pot declansa boala la persoanele predispuse.

- episoade recurente de apetit exagerat si consumul unor cantitati mari de alimente intr-o perioada scurta de timp (mai putin de 2 ore);

- pierderea controlului alimentar si a cantitatii de alimente consumate;

- sentimentul de vinovatie dupa masa si frica intensa de ingrasare;

- autoinducerea varsaturilor, efort fizic excesiv, folosirea laxativelor, diureticelor, siropului de Ipeca (provoaca varsatura dupa ingestia orala) sau a emeticelor. Folosirea inadecvata a acestor medicamente poate duce la complicatii severe, chiar la deces;

- episoade recurente de mancat in exces, urmate de eliminarea alimentelor consumate care apar cel putin de 2 ori pe saptamana, timp de cel putin 3 luni;

- autoevaluarea bazata pe greutatea proprie si aspectul fizic general.

Bulimia poate fi greu de diagnosticat din cauza secretismului fata de episoadele de infulecare si eliminare, precum si a negarii simptomatologiei. De multe ori, anturajul remarca semnele bolii.

Simptome care se asociaza frecvent cu bulimia nervoasa, precum depresia, abuzul de substante sau tulburarile de personalitate, pot face mai dificil tratametul bolii.

Recuperarea poate dura un timp indelungat si recaderile sunt comune. Daca pacientul se simte foarte descurajat sau are tendinte de suicid are nevoie imediata de ajutor de specialitate (este important ca familia sa observe aceste probleme si sa apeleze la ajutor specializat).

Bulimia este diferita de anorexia nervoasa. Persoanele cu anorexie cantaresc aproximativ 85% sau chiar mai putin decat greutatea lor ideala. Majoritatea persoanelor cu bulimie au o greutate normala. O parte din cei care sufera de anorexie nervoasa isi provoaca varsaturi, totusi aceasta boala este o entitate clinica aparte.

Riscul aparitiei bulimiei nervoase este crescut in randul persoanelor care prezinta:

- parinti, frati, surori, cu o tulburare de alimentatie sau care sunt supraponderali sau obezi;
- istoric familial de tulburari psihice precum depresia;
- istoric familial caracterizat prin abuz de substante medicamentoase;
- exces ponderal dupa inceperea unei diete alimentare restrictive;
- un anumit gen de caracter/personalitate cu tendinta la perfectionism;
- un ideal al conformatiei fizice cu greutate mica, gasindu-se intr-o lupta continua cu valorile socio-culturale.

Atunci cand o persoana apropiata diagnosticata cu bulimie prezinta:

- imposibilitatea de a elimina urina (retentie urinara);
- palpitatii, batai ale inimii cu o frecventa mai mare sau mai mica decat in mod normal (tahicardie, bradicardie);
- dureri abdominale intense, varsaturi sanghinolente (hematemeza), scaune negre, lipicioase cu aspect de smoala (melena).

Toate aceste semne descrise anterior pot semnifica existenta unei hemoragii la nivelul tractului digestiv.

Este recomandat sa se apeleze la medic in cazul persoanelor care:

- prezinta episoade bulimice, urmate de necesitatea unei eliminari fortate a alimentelor;
- se rusineza de propriul aspect fizic, de greutatea corporala si de propriile obiceiuri alimentare;
- prezinta simptome caracteristice bulimiei.

Nu este recomandata doar simpla urmarire a pacientilor cu o tulburare de alimentatie. Ori de cate ori se suspecteaza o astfel de tulburare, este indicat sa se apeleze la ajutor specializat.

Diagnosticul si tratamentul bulimiei poate fi recomandat de:

- medicul de familie;
- psihiatru;
- psiholog
- asistent medical;
- consilier autorizat de sanatate mentala;
- dietetician autorizat (se ocupa de tratamentul bolilor de nutritie).

Persoanele cu bulimie pot avea o greutate corporala normala, pot fi subponderale sau supraponderale. Majoritatea bulimicilor au o greutate normala. Apetitul exagerat, precum si negarea acestei probleme este frecvent intalnita.Toate aceste elemente fac ca diagnosticul bulimiei sa fie greu de realizat.

Nu exista teste de laborator care sa puna diagnosticul de bulimie. Persoanele cu aceasta tulburare cauta ajutor medical pentru alte simptome care insotesc boala, precum fatigabilitatea sau probleme aparute la nivelul stomacului din cauza varsaturilor repetate.

Diagnosticul se bazeaza pe istoricul medical si examenul clinic general. Se poate efectua o evaluare a sanatatii mentale pentru a vedea daca exista si alte afectiuni psihiatrice (precum depresia).

Alte teste de laborator sunt utile pentru a evalua statusul nutritional si, de asemenea, sunt utile in diagnosticul diferential cu alte boli.

Detectia precoce a bulimiei este importanta pentru recuperare. Un diagnostic precoce si un tratament corect al acesteia reduc riscul aparitiei complicatilor pe termen lung sau al decesului in cazurile mai grave.

Din pacate, nu exista un screening de rutina pentru tulburarile de alimentatie. Ascunderea simptomelor acestei boli este frecventa, ceea ce face diagnosticul si mai dificil; de cele mai multe ori, o persoana apropiata pacientului remarca problema si cauta solutii pentru rezolvarea acesteia.

Deseori, bulimia si complicatiile acesteia debuteaza cu mult inaintea diagnosticului.

Tratamentul bulimiei nervoase include consiliere psihologica (inclusiv consiliere nutritionala) si, uneori, medicatie antidepresiva. Tratamentul nu necesita de obicei spitalizare, cu exceptia anumitor cazuri.

Daca bulimia este insotita de alte simptome, poate fi necesar tratamentul suplimentar mai indelungat.

Tratament initial

Tratamentul initial depinde de severitatea si durata bolii. Daca nu exista complicatii, tratamentul consta in:

1. Consiliere psihologica

- terapie cognitiv-comportamentala (CBT sau TCC), care include consiliere nutritionala, cu scopul de a schimba modelul comportamental si gandirea.

Se recomanda:

- 3 mese si 2 gustari pe zi, cu evitarea altor diete;
- diminuarea grijilor in legatura cu propriul aspect fizic;
- reducerea elementelor responsabile de declansarea episoadelor de exces alimentar prin examinarea relatiilor interpersonale si a diferitelor emotii sau sentimente;
- conceperea unui plan personalizat care sa ajute pacientul in recuperare si sa reduca riscul recaderilor;
- terapia interpersonala (IT), ajuta pacientul sa analizeze relatia dintre conflictele personale si simptomele bolii;
- terapia comportamentala este o abordare de durata a pacientului cu scopul de a-l ajuta pe acesta in controlul propriilor sentimente. Printr-o analiza profunda a provocarilor din viata de zi cu zi, precum si a emotiilor negative, episoadele de excese alimentare si eliminare fortata ar trebui sa se rareasca semnificativ;
- terapia de grup poate intarii consilierea individuala. Deseori este de ajutor discutia cu persoane care sufera de aceeasi boala;
- terapia familiala in care membrii familiei interfera in recuperarea bolnavului, chiar fara sa realizeze. Membrii familiei se intereseaza despre boala, cer ajutor si, eventual, se confrunta cu problemele iscate in interiorul acesteia.

2. Medicatia

Antidepresivele precum fluoxetina sunt cateodata utilizate in bulimie pentru a reduce numarul episoadelor de excese alimentare urmate de eliminare fortata, precum si pentru a atenua simptomele depresiei care insoteste aceasta tulburare de alimentatie.

Tratament de intretinere

Acesta depinde de de durata si severitatea bulimiei si consta in terapie cognitiv comportamentala, cu consiliere nutritionala si schimbarea tipului de gandire si comportament.

Tinta terapiei comportamentale este:
- renuntarea la grija exagerata asupra greutatii corporale si a aspectului fizic general;
- intelegerea si reducerea elementelor care pot declansa episoadele caracteristice bolii, prin analizarea legaturii dintre relatiile interpersonale si simptomele bolii;
- consumul a 3 mese si 2 gustari pe zi, fara alte diete;
- alcatuirea unui plan personalizat pentru recuperare si evitarea unor eventuale recaderi.

Terapia interpersonala - ajuta pacientul sa analizeze si sa inteleaga legatura dintre confictele interpersonale si simptomele bolii.

Terapia comportamentala - este o abordare de lunga durata in care pacientul invata sa-si controleze propriile emotii. Printr-o analiza completa a provocarilor de zi cu zi, precum si a emotiilor negative, episoadele caracteristice bulimiei ar trebui sa se rareasca semnificativ.

Terapia de grup - care intareste beneficiile terapiei individuale. Deseori este util ca pacientul sa vorbeasca cu alte persoane care sufera de aceeasi boala.

Terapia familiala - in care membrii familiei interfera in recuperarea bolnavului chiar fara sa realizeze; acestia se informeaza asupra bolii, ofera sprijin pacientului si incearca sa rezolve problemele din interiorul familiei.

Medicatia antidepresiva, este utilizata in scopul reducerii numarului episoadelor de excese alimentare, ce sunt urmate de eliminare fortata si de a trata alte simptome care pot aparea asociate bulimiei, precum depresia sau anxietatea.

Daca apar complicatii ale bolii (precum deshidratarea severa sau ulcerul gastric), poate fi necesara spitalizarea pacientului si/sau apelarea la un centru specializat in tulburari de alimentatie.

Deseori, pacientii cu bulimie sunt descurajati de faptul ca recuperarea necesita un timp indelungat si recaderile sunt destul de frecvente. In cazul in care pacientul nu poate controla situatia si dezvolta un potential suicidal, este obligatoriu sa se apeleze la ajutor specializat.

Consilierea psihologica combinata cu tratamentul medicamentos antidepresiv are rezultate mai bune decat folosirea singulara a antidepresivelor.

Tulburarile de alimentatie sunt greu de tratat, recuperarea necesitand luni, chiar ani de zile. Cu cat tratamentul este inceput mai devreme, cu atat sansele unei recuperari totale este mai mare.

Tratamentul ambulator este foarte important in cazul pacientilor cu bulimie nervoasa. Este utila stabilirea unor obiective de catre pacientul in cauza, de medicul curant, nutritionist si de consilierul autorizat.

Cateva dintre aceste obiective includ:

- dezvoltarea autocontrolului emotional, renuntarea la sentimentul de vinovatie, impacarea cu sine si petrecerea timpului liber cu persoanele dragi;
- rabdare si perseverenta, constientizand ca scopul terapiei este ca pacientul sa se simta mai bine cu fiecare zi care trece.

Membrii familiei trebuie sa sustina pacientul, intelegerea bolii si a simptomelor acesteia fiind in folosul intregii familii.

Se recomanda, de asemenea:

- evitarea, controlul sentimentelor de vinovatie si rusine; incercarea de a gasi un motiv responsabil de aparitia bolii nu este utila, ci mai degraba abordarea unei atitudini pozitive, cu schimbarea lucrurilor in bine;

- oferirea ajutorului psihic necesar persoanelor apropiate afectate de bulimie, in special in cazul acelora care necesita tratament de durata sau se simt foarte descurajati.

Medicamentele precum antidepresivele pot scadea frecventa episoadelor de excese alimentare. Pot fi, de asemenea, folosite si in alte boli, precum depresia, care insoteste deseori bulimia.

Se mai pot folosi pansamentele gastrice (medicamente care scad aciditatea gastrica, antiacide). O multitudine de laxative se pot folosi in scopul inlocuirii si reducerii efectelor adverse a laxativelor mai puternice, folosite in eliminarea fortata din episodul bulimic.

Alegerea medicatiei

Medicatia antidepresiva este folosita cu scopul de a reduce numarul episoadelor bulimice si de a trata depresia care insoteste boala.

De cele mai multe ori se incearca mai multe tipuri de medicamente pana se gaseste cel mai potrivit. Tratamentul are o rata de succes mai mare daca este asociat cu consiliere psihologica (care include si consilierea nutritionala).

Asociatia Americana pentru Alimentatie si Medicamente a intocmit o serie de recomandari pentru pacienti, familiile acestora si medicii curanti, cu scopul realizarii unei monitorizari cat mai corecte a pacientilor cu bulimie, in special in cazul copiilor care iau medicatie antidepresiva si prezinta semne de labilitate psihica, cu eventuale tentative de suicid. Acest lucru este foarte important, mai ales in cazul schimbarii tratamentului.

Necesita o atentie speciala pacientii care prezinta anxietate accentuata, atacuri de panica, agitatie, iritabilitate, insomnie, impulsivitate, ostilitate si manie, in special daca apar la copii, care nu-si pot controla impulsivitatea. Organizatia nu sfatuieste intreruperea tratamentului antidepresiv, ci mai degraba recomanda o monitorizare corecta a pacientilor aflati sub tratament.

Nu exista un astfel de tratament pentru bulimie.

Desi nu face parte din tratamentul initial al bulimiei, atenuarea stresului, ajuta in recuperarea bolnavului. Dintre tehnicile menite sa faca acest lucru, amintim:

- masajul terapeutic;
- exercitii de respiratie cu scop relaxant;
-�relaxarea�musculara progresiva;
-�aromaterapia, care foloseste uleiuri esentiale pentru inducerea si mentinerea�relaxarii.

Nu exista nicio metoda cunoscuta de a preveni bulimia nervoasa. Tratamentul precoce este considerat metoda cea mai buna de a incetini si de a stopa evolutia bolii. Recunoasterea semnor bolii si apelarea la ajutor specializat pot preveni complicatiile bolii.

Exista mai multe modalitati ca adultii sa invete copii si adolescentii sa-si dezvolte o atitudine pozitiva asupra lor insasi si prin aceasta sa previna aparitia bolii.

Dintre acestea, amintim:

- opinie sanatoasa, pozitiva asupra sinelui precum si a celor din jur. Este important ca si copii sa-si ingrijeasca propriul corp si sa nu faca o legatura intre popularitatea caracteristica varstei si un aspect fizic caracterizat printr-o greutate mica.

- optica sanatoasa in legatura cu alimentatia si exercitiul fizic. Nu este recomandata recompensarea sau pedepsirea copiilor cu hrana (santajul alimentar) - oferirea unui exemplu pozitiv in legatura cu o alimentatie sanatoasa si un exercitiu fizic adecvat este utila in educarea copiilor.

Bulimia nervoasa poate aparea dupa o dieta severa, mai ales daca pe parcursul acesteia apare excesul alimentar urmat de eliminare fortata. Alimentatia excesiva (infulecarea) poate fi, de asemenea, declansata de o situatie stresanta, cand mancarea este folosita pentru a crea o senzatie de confort general.

Sentimentul de vinovatie si rusine declanseaza eliminarea fortata, in scopul evitarii ingrasarii. Totul se transforma intr-un cerc vicios care devine un obicei si se repeta ciclic.

Pe parcursul bolii, eliminarea fortata apare la inceputul zilei, ca apoi seara sa fie urmata de episoade de apetit exagerat. Alimentatia excesiva poate functiona ca un mecanism de compensator dupa o zi stresanta.

Varsaturile recurente elimina in sangele sistemic anumite substante chimice numite endorfine; acest val de endorfine creeaza o stare de euforie. Unele persoane care sufera de bulimie isi provoaca varsaturi chiar daca nu sunt precedate de alimentatie excesiva, dat fiind faptul ca acestea determina o stare de bine.

Totusi, repetarea episoadelor de varsatura, efort fizic excesiv, abuz de laxative, diuretice, sirop de Ipeca si emetizante pot cauza probleme grave de sanatate; curand persoana pierde controlul asupra acestui ciclu de mancat excesiv si eliminare fortata.

Odata declansata boala, este foarte greu ca persoana in cauza sa revina la obiceiurile alimentare anterioare fara ajutor specializat. Obiceiurile alimentare nesanatoase pot continua ani de zile inainte ca persoana sa apeleze la tratament, astfel ca aceasta s-ar putea sa necesite tratament pentru complicatii in momentul prezentarii la medic.

Aproximativ jumatate din pacienti isi revin complet dupa tratament si mai putin de 10% prezinta in continuare intreaga simptomatologie. Chiar si cu tratament, bulimia este considerata o boala cronica.

Recidivele sunt obisnuite, in special in cazul persoanelor care continua sa desfasoare un anumit ritual alimentar (cum ar fi planificarea activitatilor cotidiene in functie de orarul alimentar) sau in cazul persoanelor care nu sunt pregatite sa-si schimbe obiceiurile alimentare.