Apa la plamani (pleurezia) – cauze, simptome, tratament

Pleurezia, intalnita si sub denumirea de pleurita sau apa la plamani, reprezinta o patologie de natura inflamatorie a foitelor pleurale. Acestea sunt doua membrane (una parietala invecinata cutiei toracice, iar cealalta viscerala dispusa spre parenchimul pulmonar) care protejeaza tesutul pulmonar, iar intre ele se regaseste o cantitate de lichid pleural intr-o cantitate fixa care se resoarbe si se reface in limitele necesare.

In timpul afectiunilor inflamatorii care intereseaza sistemul respirator, cele doua foite pleurale si parenchimul pulmonar vor fi edematiate, fiziologia de resorbtie si de refacere a lichidului pleural va fi perturbata, fapt care va conduce la acumularea unei cantitati in exces a acestuia intre plamani si cutia toracica.

Edematierea membranelor pleurale face in asa fel incat acestea sa ajunga mult mai aproape una de cealalta, se vor atinge una de cealalta in timpul ventilatiei, pacientul resimtind durere, in special in timpul inspirului profund.

Din punct de vedere al simptomatologiei, caracteristic pleureziei sunt durerile pleuritice resimtite la nivel toracic cu posibila iradiere spre umeri sau spate. Acestea sunt cauzate de inervatia pleurei afectata de procesul inflamator, parenchimul pulmonar fiind mai putin inervat comparativ cu aceasta.

Durerea pleuritica este accentuata in momentul in care pacientul tuseste, rade, isi misca trunchiul, stranuta sau inspira profund si scade in intensitate atunci cand isi tine respiratia deoarece foitele pleurale se indeparteaza una de cealalta. Din acest motiv pot sa apara dificultati de respiratie in incercarea de a evita durerea. Daca inspirul profund si respiratia normala provoaca durere, pacientul va inspira mai superficial si mai frecvent devenind tahipneic.

Pneumonia si tuberculoza sunt doua dintre cele mai frecvent intalnite patologii pulmonare care determina aparitia pleureziei.
Alte simptome care se pot asocia durerii de tip pleuritic in functie de etiologie sunt febra, tusea si alterarea starii generale.

Pleurezia poate sa ocupe un anumit teritoriu din cavitatea pleurala cand este de tip inchis, sau poate sa fie libera, in cantitati mai mari care se pot solda cu deplasarea mediastinului spre pulmonul controlateral si insuficienta respiratorie.

Aceasta poate fi insotita de revarsat pleural, empiem sau atelectazie si, in majoritatea cazurilor, este o afectiune secundara avand la baza patologii ale tractului respirator precum pneumonia, tuberculoza, tumorile pulmonare si pleurale (carcinoame, mezoteliom), boli reumatismale sau autoimune (lupus eritematos) care intereseaza si plamanii in evolutia lor.

Insuficienta cardiaca este o alta afectiune care poate determina acumularea in exces a lichidului in spatiul pleural, fie cu un continut hemoragic, fie seros, proces cunoscut sub denumirea de revarsat pleural.

In stadiile initiale, pleurezia poate fi de tip uscat. In functie de etiologie, de capacitatea organismului de a face fata procesului inflamator si de agresivitatea agentului care a cauzat inflamatia, aceasta poate deveni de tip exudativ cu formarea revarsatului pleural in cantitati mai mari (aproximativ 5 litri de lichid in cazuri mai severe).

Revarsatul pleural se poate tranforma in tesut conjunctiv, caz in care pleurezia este denumita fibrinoasa si limiteaza miscarile plamanilor si ale cutiei toracice efectuate in mod normal in timpul ventilatiei.

Un alt tip de pleurezie este cea carcinomatoasa intalnita in cazul formatiunilor tumorale pulmonare sau a metastazelor altor procese tumorale la nivelul plamanilor.

Anamneza detaliata este punctul de pornire in investigatiile necesare diagnosticului de pleurezie. Afectiunile anterioare ale pacientului, bolile cronice si medicatia administrata la domiciliu trebuie investigate. Simptomele prezentate de pacient, in special durerile de tip pleuritic agravate de inspirul profund ridica suspiciune de pleurezie.

Examenul clinic al pacientului este iarasi un pas important in stabilirea diagnosticului. Auscultatia pulmonara aduce indicii in acest sens. Pleurezia uscata se prezinta cu un zgomot tipic denumit frecatura pleurala. Cantitatea de lichid interpusa intre parenchimul pulmonar si cutia toracica in ceea ce priveste pleurezia exudativa va conduce la diminuarea sau chiar abolirea sunetelor respiratorii in timpul auscultatiei.

Investigatiile imagistice si testele de laborator reprezinta urmatorii pasi in elucidarea diagnosticului de pleurezie. Din punct de vedere al testelor imagistice, radiografia toracica permite vizualizarea procesului inflamator pulmonar, revarsatul pulmonar si cauzele care au condus la aparitia acestuia (pneumonie, formatiuni tumorale, diverse leziuni).

Ecografia pulmonara si scanarile de tip computer tomograf (CT) sau imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) sunt investigatii imagistice mai fidele in ceea ce priveste localizarea si cantitatea lichidului pleural, precum si a afectiunilor care stau la baza aparitiei pleureziei.

Testele de sange pot pune in evidenta valori mult crescute ale makerilor inflamatori (viteza de sedimentare a hematiilor – VSH, proteina C reactiva – PCR, fibrinogen), neutrofile, limfocite sau eozinofile in numar mai mare in functie de tipul agentului infectios care a produc afectiunea. Daca revarsatul pleural depaseste un cm se indica efecturea unei punctii pleurale si examinarea lichidului extras, determinandu-se din acesta agentii patogeni incriminati.

Medicul specialist care se ocupa de dumneavoastra poate cere si efectuarea intradermoreactiei la tuberculina (IDR) pentru a infirma sau confirma posibilitatea formarii pleureziei drept consecinta a tuberculozei. Din probele de sange recoltate se vor doza factorii reumatici si prezenta unor anticorpi pentru a elimina cauze principale precum reumatismul sau lupusul eritematos.

Tratamentul cauzei de baza este cheia rezolutiei pleureziei, in functie de etiologie fiind prescrise medicamente antibiotice, antireumatismale sau, dupa caz, excizii tumorale.

Un element important pentru asigurarea ventilatiei eficiente este cuparea durerii pentru care se vor administra antialgice mai puternice (opioide). Medicamentele bronhodilatatoare sau antiinflamatoare pot fi necesare in unele cazuri si vor fi administrate la recomandarea medicului. Revarsatul pleural in cantitati mari necesita efectuarea unei punctii pleurale pentru evacuarea acestuia astfel incat sa poata fi permisa expansionarea plamanilor in timpul miscarilor respiratorii .

Stagnarea lichidului din pleurezia exudativa poate fi urmata de suprainfectarea acestuia, iar evolutia in timp a acestuia poate duce pana la empiem pulmonar si complicatii serioase de tipul sepsisului. Emfizemul pulmonar este o alta complicatie a unei pleurezii netratate sau pentru care nu s-a efectuat un tratament corespunzator.
Pe langa complicatiile mai acute sau cu o evolutie in timp mai scurt, exista si complicatii care se manifesta tardiv.

Reactiile inflamatorii, chiar daca afectiunea si simptomatologia intra in remisie, vor modifica structura tesutului pulmonar, iar elasticitatea pulmonara scade. Procesul inflamator duce la inlocuirea tesutului pulmonar cu tesut de tip conjunctiv, schimburile de gaze respiratorii suferind modificari care pot cauza aparitia insuficientei respiratorii. Pentru asigurarea ventilatiei, tesutul pulmonar ramas functional va fi suprasolicitat, odata cu el fiind afectata si functia de pompa a inimii.

Pleurezia este acumularea excesiva a cantitatii de lichid pleural in urma unui proces inflamator. De cele mai multe ori, aceasta este o afectiune avand la baza patologii ale sistemului respirator precum pneumonia virala sau bacteriana, insuficienta cardiaca, formatiuni tumorale locale sau metastaze, reumatism sau lupus eritematos.

Evaluarea atenta si descoperirea cauzei de baza sunt necesare in ceea ce priveste un tratament eficient. Un element important este combaterea durerii de tip pleuritic care cauzeaza dificultati respiratorii pacientului.

Bibliografie:

https://www.healthline.com/health/pleurisy
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/pleurisy/symptoms-causes/syc-20351863
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/32644384/