Diverticuloza

Diverticuloza sau boala diverticulara, este o boala relativ raspandita in populatie (aproximativ 10% din persoanele cu varsta peste 40 de ani suferind de diverticuloza si peste 50% dintre cei peste 70 de ani).

Se caracterizeaza prin prezenta diverticulilor colonici, acestia aparand ca mici exvaginari ale mucoasei si submucoasei intestinului gros.

Pot sa apara oriunde de-a lungul colonului; de obicei sunt multipli si tind sa fie bine reprezentati si dezvoltati in zonele de slabiciune ale peretelui muscular colonic, locul de predilectie fiind sigmoidul (partea colonului ce face legatura intre colonul descendent si rect).

In general, acesti diverticuli au un diametru de 0,5 cm si chiar mai mare, in functie de marimea defectului parietal prin care se produc.

Diverticuloza este o boala asimptomatica sau paucisimptomatica, peste 80% din persoanele cu diverticuloza fiind lipsite de orice tip de simptome si semne, diverticulii fiind prezenti, insa fiind muti din punct de vedere clinic.

In cele mai multe cazuri diverticuloza este descoperita si diagnosticata corespunzator de catre medicul specialist doar in momentul in care apar complicatii: sangerare intestinala sau inflamarea mucoasei (diverticulita).

Diagnosticul este pus prin investigatii paraclinice, radioimagistica sau colonoscopie, de obicei atunci cand se cauta etiologia unor simptome de origine intestinala sau in cadrul efectuarii unor examene de screening (cum ar fi screeningul pentru cancer colonic, recomandat pacientilor peste o anumita varsta).

Cand este clinic manifesta, diverticuloza se caracterizeaza prin durere si crampe abdominale, cu localizare ce depinde de sediul afectiunii (cand este implicat sigmoidul, simptomele sunt in flancul stang). Pacienii nu prezinta semne care sa sugereze o infectie sau inflamare (febra, frison, alterarea starii generale).

Tratamentul, cat si simptomatologia pentru acest tip de patologie sunt in general asemanatoare cu a pacientilor cu sindrom de intestin iritabil. De fapt, multi specialisti considera ca cele 2 boli au multe elemente in comun, diagnosticul diferential intre ele facandu-se relativ anevoios.

Cauzele de aparitie a acestor diverticuli colonici nu sunt pe deplin cunoscute, insa medicii incrimineaza o serie de factori in dezvoltarea lor, printre care factorii alimentari, infectiosi si chiar genetici.

Specialistii considera ca rolul esential in aparitia diverticulilor il are presiunea crescuta din lumenul colonic, care determina exvaginarea mucoasei prin zonele slabe ale peretelui intestinal.

Presiunea intracolonica poate sa creasca secundar constipatiei cronice, dar si in alte situatii care pot crea spasm pe colon: dieta saraca in fibre, deshidratare.

In mod normal, o dieta cu un continut optim de fibre, produce un bol fecal avand o consistenta ce ii permite sa traverseze corespunzator intestinul gros (fara un efort muscular excesiv din partea acestuia, care sa ii suprasolicite functia).

Fibrele, atat cele solubile cat si cele insolubile sunt capabile sa atraga apa in interiorul scaunului format, ceea ce va favoriza alunecarea lui prin colon.

Bolul va deveni astfel voluminos si cu consistenta scazuta. In cazul in care dieta este insuficienta in fibre, colonul este fortat sa exercite o presiune superioara asupra continutului, in vederea facilitarii pasajului transluminal.

De asemenea, in absenta fibrelor si a apei, se va forma un bol fecal de mici dimensiuni si foarte dur, deshidratat, cu consistenta crescuta, care va ramane mult timp in colon, ceea ce favorizeaza si intensifica de fapt, presiunea.

Zonele parietale predispuse la aparitia diverticulilor sunt cele unde perforeaza vasele sangvine peretele colic.

Exista o serie de factori de risc in aparitia diverticulozei printre care:

- dieta saraca in fibre si bogata in grasimi
- consum crescut (sau excesiv) de carne (in special carne rosie)
- varsta
- constipatia cronica
- boli ale tesutului conjunctiv ce pot afecta si peretele colonului (sclerodermie).

Majoritatea pacientilor sunt asimptomatici, cei mai multi avand boala de foarte multi ani inainte de a fi diagnosticati. Diverticuloza devine manifesta in special cand se dezvolta complicatii de tipul inflamatiei epiteliului sacului diverticular.

In cazul in care diverticuloza este insotita de simptome inca de la aparitie, acestea sunt in principal de natura algica si se suprapun cu cele din sindromul de intestin iritabil, incluzand diaree in absenta oricarui semn de infectie (exemplu, febra).

Alte simptome asociate diverticulozei apar ca urmare a instalarii complicatiilor: sangerari, balonare, durere abdominala in flanc, crampe abdominale dupa masa in special.

In multe situatii, diverticuloza se diagnosticheaza doar in urma efectuarii investigatiilor imagistice: radiografii cu substante de contrast, colonoscopie, CT, RMN.

O investigare imagistica foarte importanta este reprezentata de irigografia cu dublu contrast - diverticuloza are aspecte diferite, in functie de stadiul bolii. Diverticulii se vad de obicei sub forma unor bile conectate la peretele intestinal.

In cazul in care pacientul este asimptomatic, tratamentul recomandat de catre specialisti este doar igieno-dietetic, in care accentul se pune pe suplimentarea dietei cu fibre vegetale.

Specialistii considera ca un aport zilnic de 20-35 grame de fibre, alaturi de indepartarea factorilor de risc are un rol benefic in a proteja colonul.

Este importanta si asigurarea unui volum optim de lichide. In cazul in care dieta nu poate fi imbogatita cu fibre naturale, se recomanda administrarea de suplimente, cum ar fi Metamucil.

Specialistii considera ca un aport suficient de fibre este asigurat prin consumul zilnic de alimente precum: nuci, popcorn, seminte de floarea soarelui, de dovleac, de susan, cereale integrale si desigur, cat mai multe fructe si legume (crude).

Astfel de masuri sunt considerate a avea efecte benefice asupra evolutiei patologiei. De asemenea, pentru a evita instalarea constipatiei se pot utiliza laxative de tipul Normocol.

In cazul diverticulozei simptomatice, pe langa tratamentul igieno-dietetic, pacientul poate fi sfatuit sa apeleze si la tratament medicamentos, in special bazat pe agenti antispastici.

In general, tratamentul diverticulozei dureroase este asemanator cu cel al sindromul de intestin iritabil (adesea cele 2 conditii patologice coexista).

In cazul in care simptomatologia se datoreaza inflamatiei si dezvoltarii diverticulitei se recomanda tratament antibiotic, bazat in principiu pe ciprofloxacin, metronidazol sau doxiciclina.
Tratamentul chirurgical este rezervat doar cazurilor complicate, celor care asociaza o hemoragie persistenta sau recurenta cand diverticulii se infecteaza si necesita drenarea puroiului, cand apar fistule sau cand peretele colonului si sacului diverticular se erodeaza aparand riscul de contaminare al cavitatii peritoneale.

Specialistii considera ca diverticuloza poate fi prevenita printr-o dieta cu un continut corespunzator de fibre si de lichide.
De asemenea, activitatea fizica regulata si intretinuta si evitarea starilor de constipatie, influenteaza in mod pozitiv buna functionare a colonului.

Cele mai frecvente complicatii ale diverticulozei sunt:

- diverticulita (inflamarea diverticulilor apare la 10-20% din persoanele suferinde de diverticuloza)
- obstructii intestinale
- perforatii ale peretelui cu aparitia consecutiva de peritonita, abcese, fibroza retroperitoneala.