Ce ar trebui sa stii despre inelul Schatzki

Inelul Schatzki este o banda circulara formata din mucoasa si submucoasa, situata cel mai adesea la capatul distal al esofagului. Denumirea a fost stabilita dupa un medic radiolog Richard Schatzki, care a identificat aceasta structura la pacientii care acuzau dificultate la inghitire (disfagie).

Trebuie mentionat faptul ca inelul Schatzki nu reprezinta o afectiune maligna, fiind de cele mai multe ori inofensiva, dar care incomodeaza pacientul prin simptomatologia determinata de acesta.

Este considerat ca inelele Schatzki sunt un raspuns natural al organismului la refluxul gastro-esofagian prelungit, acestea fiind frecvent identificate la pacientii cu hernie hiatala si la cei cu esofagita eozinofilica.

De asemenea, prezenta lor pare sa aiba un efect protector fata de dezvoltarea esofagului Barrett, caracterizat prin transformarea epiteliului normal al esofagului distal in epiteliu similar celui de la nivel intestinal. 

Pe masura ce inelul Schatzki se dezvolta, are loc ingustarea lumenului esofagian si impactarea alimentelor la acest nivel. Majoritatea pacientilor cu inel Schatzki nu au simptome, ci mai degraba sunt descoperiti cu aceasta modificare in cadrul altor investigatii. In momentul in care ingustarea este semnificativa, pacientii pot prezenta:

• disfagie- dificultate la inghitire, care poate fi pentru lichide, solide sau ambele
• odinofagie- durere la inghitire
• senzatie de corp strain la nivelul gatului sau in piept
• pirozis - senzatie de arsura (tipic celor cu reflux gastroesofagian), eventual insotit de regurgitatii (refluxul secretiilor in cavitatea bucala) sau eructatii (refluxul de aer)

Diagnosticul inelului Schatzki poate fi incidental in cadrul unor investigatii pentru alte patologii sau poate fi demarat in urma anamnezei pacientului si examenul obiectiv, cuprinzand:

• endoscopie digestiva superioara- permite vizualizarea inelului, cat si exlcuderea altor patologii care pot determina stricturi (ingustari) la nivelul esofagului (de exemplu tumori). Aceasta permite si diagnosticul unor afectiuni precum hernie hiatala, esofag Barrett, esofagita, acalazie, esofagita eozinofilica, dar si  prelevarea de biopsii sau extragerea de corpi straini blocati la acest nivel.
• tranzitul baritat- presupune inghitirea unei substante si vizualizarea pasajului acesteia la nivelul esofagului, fiind in trecut considerata investigatia initiala pentru evaluarea disfagiei

Tratamentul nu este intotdeauna necesar, mai ales daca simptomatologia nu este prezenta. Majoritatea pacientilor declara ameliorarea disfagiei prin simple modificari ale stilului de viata: adoptarea de mese mici si regulate, mestecarea prelungita a alimentelor si alimentatia in ritm lent, controlat. 

La pacientii la care refluxul gastro-esofagian este semnificativ, se recomanda urmatoarele masuri igieno-medico-chirurgicale:

• alimentatie saraca in grasimi, prajeli, condimente picante, ceapa, usturoi, bauturi carbogazoase, ciocolata in exces, bauturi fierbinti ssau foarte reci
• renuntarea la fumat sau alcool
• evitarea decubitului dorsal (intins) dupa mese
• ultima masa sa fie la cateva ore distanta de ora de culcare; dormitul pe mai multe perne
• evitarea centurilor, hainelor stranse in talie sau a exercitiilor ce genereaza presa abdominala, evitarea aplecatului inainte
• plimbari dupa mese
• reducerea stresului
• tratament medicamentos, la indicatia medicului curant, include: antisecretoare si antiacide 
• proceduri chirurgicale anti-reflux sau de corectie a herniei hiatale

Atenuarea dificultatilor de inghitire se poate face prin urmatoarele metode:

• taierea alimentelor in bucati mici
• mestecarea eficienta a alimenterlor
• renuntarea la alimente uscate si greu de mestecat
• consumul de lichide in timpul meselor
• fractionarea pastilelor in bucati mai mic;
• consumul de alimente moi
• evitarea alimentelor ce ar putea face inghitirea dificila, precum untul de arahide, caramelul, mierea de albine etc.

In cazurile in care masurile anterioare nu functioneaza, medicul poate opta pentru realizarea dilatarii endoscopice a inelului Schatzki, ce presupune largirea lumenului de la acel nivel folosind bujii medicale sau baloane.

Pacientii descriu ameliorare semnificativa post-dilatare, insa acestea nu garanteaza absenta refacerii in timp a inelulului si pot fi necesare multiple sedinte de dilatare, in functie de amplitudinea simptomelor si diametrul stricturii. De cele mai multe ori la aceasta terapie se asociaza terapie antisecretorie cu inhibitori de pompa de protoni.

Inelul Schatzki este o afectiunie benigna, dar cu potential deranjat pentru anumiti pacienti, prin dificultatile la inghitire pe care acesta le genereaza.

Managementul diagnostic si terapeutic sunt relativ facile, majoritatea pacientilor descriind ameliorare in urma tratamentului si modificarii stilului de viata, insa trebuia avute in vedere ratele crescute de recurenta, care pot necesita prezentari periodice la medic. 

Bibliografie:

https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK519022/