Balonarea, eructatia si gazele intestinale: cum pot fi evitate?
Dr. Ileana Nasui
Medic Rezident - Medicina Interna
Introducere
SusBalonarea, eructatia si gazele intestinale pot fi stanjenitoare si inconfortabile pentru orice persoana. Balonarea si eliminarea gazelor continute in stomac sunt procese naturale, provocate de inghitirea aerului sau descompunerea alimentelor prin digestie dupa o masa.
Iata care sunt principalele semne si simptome - si cum putem proceda pentru a le preveni
Cuprins articol
Balonarea
SusBalonarea: prin aceasta intelegem acumularea de gaze in stomac si intestine.
Atunci cand gazele intestinale nu sunt eliminate prin eructatii sau flatulenta, ele se pot acumula in stomac sau intestin, rezultand marirea in volum a abdomenului, prin destinderea acestuia. Balonarea este adesea insotita de dureri abdominale - de intensitate mica sau severa. Eliminarea gazelor poate duce la disparitia durerii si ameliorarea simptomelor.
Balonarea este asociata cu:
- Consumarea de alimente grase. Grasimile incetinesc viteza cu care stomacul descompune carbohidratii si cresc senzatia de balonare astfel incat acumularea de gaze este crescuta;
- Stresul si / sau anxietatea;
- Fumatul;
- Bolile / infectiile gastrointestinale;
- Sindromul de colon iritabil;
- Boala celiaca, intoleranta la lactoza sau intoleranta la gluten.
Pentru a reduce senzatia de balonare, se recomanda evitarea alimentelor care provoaca gaze intestinale:
- Fasole boabe;
- Broccoli;
- Varza de Bruxelles;
- Bauturi gazoase;
- Conopida;
- Guma de mestecat;
- Fructe (mere, piersici, pere);
- Salata verde.
Eructatia
SusEructatia: prin aceasta intelegem eliminarea aerului in exces
Eructatia, cunoscuta popular sub denumirea de "ragait", reprezinta eliminarea zgomotoasa, pe gura, a gazelor din stomac. In situatiile in care se consuma alimente sau / si lichide in graba, se vorbeste in timpul servirii mesei, se consuma bauturi gazoase din sticla sau cu paiul, se inghite aer in exces care ajunge la nivelul stomacului unde se acumuleaza. Acidul reflux sau refluxul gastroesofagian pot avea aceleasi efecte. Pentru unele persoane, inghitirea de aer in exces este un tic nervos, chiar si in momentele cand nu consuma lichide / alimente. In alte conditii, eructatia cronica este asociata cu gastrita, ulcerul peptic sau gastropareza.
Pentru reducerea eructatiei, se recomanda:
- Consumarea de lichide si alimente fara graba; deasemenea, evitarea consumarii lichidelor cu paiul;
- Evitarea bauturilor gazoase si a berii;
- Renuntarea la guma de mestecat;
- Renuntarea la fumat;
- Verificarea protezei dentare; montarea gresita a protezei poate provoca inghitirea de aer suplimentar in timpul consumarii de lichide / alimente.
- Tratarea arsurilor stomacale.
Flatulenta
SusFlatulenta: prin aceasta intelegem acumularea de gaze in colon
Gazele intestinale sunt cauzate de regula de fermentarea alimentelor nedigerate in colon. Gazele se pot forma si in situatia in care sistemul digestiv nu incheie procesul de digerare a anumitor componente din alimente, precum glutenul sau zaharul din produsele lactate si fructe.
Principalele surse de formare a gazelor intestinale sunt:
- Reziduri de alimente in colon;
- Actiunea normala a bacteriilor asupra alimentelor nedigerate din colon;
- Modificari ale florei bacteriene intestinale provocate de administrarea de antibiotice sau alte tratamente medicamentoase;
- Malabsorbtia carbohidratilor, care duce la tulburarea echilibrul florei bacteriene intestinale;
- Inghitirea de aer care migreaza in colon;
- Constipatia.
Uneori, gazele intestinale pot semnaliza afectiuni digestive, precum sindromul de colon iritabil sau intoleranta la lactoza. Pentru a preveni gazele in exces, se recomanda:
1. Evitarea alimentelor care dauneaza cel mai mult:
- fasole boabe;
- ceapa;
- broccoli;
- banane;
- mazare;
- linte;
- varza;
- conopida;
- stafide;
- paine alba;
- salata;
- bauturi gazoase.
Daca produsele lactate provoaca neplaceri, se recomanda inlocuirea acestora cu produse cu continut redus sau fara lactoza in compozitie.
2. Reducerea consumului de alimente grase. Grasimile incetinesc digestia, prelungind procesul de fermentare a alimentelor si a acumularii gazelor in intestine.
3. Reducerea temporara a consumului de alimente bogate in fibre. Fibrele ajuta digestia, dar multe dintre alimentele bogate in fibre sunt producatoare de gaze. Dupa o pauza, se pot introduce treptat fibrele in alimentatie.
4. Servirea mesei fara graba, mestecarea atenta a alimentelor.
5. Introducerea unui program de exercitii usoare. O plimbare scurta dupa masa poate fi de ajutor.
Cand este indicat consultul medical?
SusCrizele de balonare in exces, eructatiile si gazele se pot rezolva de regula la domiciliu. Adresati-va medicului in situatiile in care simptomele nu se imbunatatesc si sunt insotite de:
- Diaree;
- Constipatie;
- Greata si varsaturi;
- Scadere in greutate;
- Dureri abdominale sau rectale;
- Arsuri persistente la stomac;
- Sange in scaune;
- Febra.
Aceaste simptome ar putea semnala o afectiune digestiva.
Factori de risc
SusDupa cum am mentionat mai sus, inghitirea excesiva de aer si anumite alimente si bauturi carbogazoase contribuie semnificativ la eructatii si flatulenta. Unii pacienti cu sindrom de colon iritabil (IBS) par a fi sensibili in mod unic la volumele normale sau doar usor crescute de gaz intestinal si pot dezvolta crampe abdominale ca urmare.
Pacientii cu anatomie alterata ca urmare a interventiilor chirurgicale sau cei cu anumite boli reumatologice pot prezenta un risc crescut de crestere bacteriana excesiva in intestinul subtire care poate duce la eructatii, balonare sau flatulenta. Unele paciente, in special femeile care au avut una sau mai multe sarcini, prezinta distensie abdominala atunci cand stau in picioare.
Se presupune adesea ca aceasta este o acumulare de gaz. Cu toate acestea, daca distensia nu este prezenta atunci cand pacientul este intins „plat”, atunci explicatia probabila este muschii abdominali slabi (care se extind de la cutia toracica inferioara pana la pelvis de ambele parti ale ombilicului) din cauza intinderii si pierderii tonusului muscular care apare in timpul sarcinii.
Concluzie
SusGazele intestinale sunt un subiect despre care oamenilor le este greu de discutat, dar toti avem gaze in tractul intestinal. Gazele pot contribui la o senzatie de balonare (plinatate), eructatii, crampe abdominale si flatulenta . Aceste simptome sunt de obicei scurte si se rezolva odata ce gazul este eliberat prin eructatie sau flatulenta. Unii oameni pot fi mai sensibili chiar si la cantitatile normale de gaz si pot dezvolta simptomele de mai sus.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Gastroenterologie
- Dr. Narcisa Maria Zamfirescu - Institutul clinic Fundeni
- Dr. Mirela Stoian - Spitalul clinic de urgenta sf. PANTELIMON (fostul Spital 23 August)
- Dr. Andrei Haidar - Spitalul clinic COLENTINA
- Dr. Constantinescu Gabriel - Spitalul clinic de urgenta FLOREASCA
- Dr. Teodor Badescu - Ministerul Administratiei si Internelor - Spitalul de urgenta prof. dr. DIMITRIE GEROTA
Articole recomandate
- Balonarea persistenta: cauze si tratament
- Balonarea si marirea in volum a abdomenului
- Intoleranta la gluten
- Ingrijirea pacientilor care au cateter urinar
- Ulcerul peptic: combinatii terapeutice eficiente
- Adevarul despre consumul de bere si abdomenul marit
- 8 obiceiuri sanatoase care va scapa de gazele intestinale in exces
- Afla cum poti evita aparitia ulcerului gastric
- Afectiuni cauzate de altitudinea ridicata: cum pot fi prevenite si tratate