Care sunt efectele alimentatiei asupra sanatatii vaginale?
Sanatatea vaginala
SusAnumite alimente si bauturi contin compusi care pot imbunatati sanatatea vaginala, dar care pot reduce chiar si simptomele unor afectiuni survenite la acest nivel. Aceste produse sunt reprezentate de probiotice, prebiotice si alimente si bauturi fermentate.
Vaginul utilizeaza secretii naturale si bacterii bune pentru a fi sanatos si pentru a avea parte de o aparare imuna optima. Astfel, adoptarea unei diete sanatoase si echilibrate ar putea avea un rol foarte important in prevenirea infectiilor si in imbunatatirea starii de sanatate a vaginului.
Acest articol are ca scop detalierea unor cercetari cu privire la efectele dietei asupra sanatatii vaginale, analizand inclusiv alegerile dietetice pentru afectiunile vaginale comune. In plus, sunt exemplificate si cateva modalitati de imbunatatire a sanatatii vaginale din prisma alimentatiei, dar cu mentiunea ca oamenii ar trebui sa discute cu medicul inainte de a utiliza alimentele ca remediu pentru anumite probleme de sanatate.
Cuprins articol
Echilibrarea nivelului de pH
SusVaginul este un mediu moderat acid, cu un pH de aproximativ 4,5. Aceasta aciditate ajuta bacteriile benefice sa se dezvolte optim si impiedica dezvoltarea microbilor nocivi. Astfel, unele bacterii bune, cum ar fi probioticele, pot ajuta organismul sa echilibreze nivelul aciditatii vaginale.
Probioticele
SusBacteriile din specia Lactobacillus sunt tipul cel mai frecvent de bacterii bune care se gasesc intr-un vagin sanatos. Cercetarile au aratat ca aceste bacterii au numeroase efecte benefice, precum reglarea microflorei vaginale, imbunatatirea nivelului de pH si oprirea atasarii microbilor daunatori la nivelul tesuturilor vaginale. In plus, bacteriile de tipul Lactobacillus pot ajuta si la imbunatatirea sistemului imunitar al organismului.
Un studiu efectuat in anul 2016 a indicat faptul ca utilizarea suplimentelor pe baza de Lactobacillus dupa utilizarea antibioticelor a impiedicat dezvoltarea bacteriilor daunatoare la persoanele cu vaginoza bacteriana. De asemenea, s-a constatat ca aceste suplimente au ajutat la reducerea semnificativa a pH-ului vaginal.
Trebuie mentionat faptul ca un studiu mai vechi (2015) nu a gasit dovezi semnificative cu privire la faptul ca probioticele sunt mai benefice decat tratamentele de tip placebo. Chiar si asa, autorii au afirmat ca lipsa dovezilor nu poate exclude existenta beneficiilor.
Suplimentele cu probiotice sunt disponibile sub diferite forme, dar nutritionistii recomanda ca probioticele sa fie obtinute din surse alimentare. Astfel, bauturile fermentate, precum iaurtul si kefirul, ar putea fi alegeri excelente. Varza murata, muraturile si tempeh-ul (preparat din soia) reprezinta doar alte trei exemple ce pot fi luate in calcul.
Prebioticele
SusCompusii prebiotici pot ajuta, de asemenea, la stabilizarea pH-ului vaginal prin promovarea dezvoltarii populatiilor bacteriene sanatoase. Alimentele bogate in prebiotice includ prazul, ceapa, sparanghelul, anghinarea, graul, ovazul, soia si bananele. Totusi, trebuie adus in discutie faptul ca prebioticele pot agrava anumite afectiuni intestinale, precum sindromul de intestin iritabil.
Prevenirea infectiilor de tract urinar
SusInfectiile de tract urinar apar atunci cand agentii patogeni patrund in anumite parti ale uretrei, vezicii urinare sau rinichilor, provocand simptome neplacute, precum arsuri, usturimi sau durere in timpul urinarii.
In plus, pacientii cu infectii de acest tip pot observa ca urina este tulbure si are un miros caracteristic, neplacut.
Conform specialistilor din domeniul medical, infectiile de tract urinar sunt mult mai frecvente la femei, aproximandu-se ca 60% dintre acestea dezvolta la un moment dat o astfel de infectie. Totusi, s-a stabilit ca aportul unor cantitati mari de lichide poate ajuta la prevenirea infectiilor de tract urinar, alaturi de consumul de suc de merisoare.
Potrivit cercetarilor de specialitate, sucul de merisoare si suplimentele din aceste fructe ar putea impiedica aparitia infectiilor de tract urinar, deoarece sunt bogate in compusi antibacterieni, antioxidanti si acizi organici. Cateva exemple de elemente importante continute de merisoare sunt reprezentate de proantocianidine, antocianine, acizi fenolici si vitamina C.
Chiar daca cercetarile cu privire la legatura dintre alimentatie si infectiile de tract urinar s-au axat in principal pe merisoare, trebuie stiut ca exista mai multe fructe ce pot avea efecte benefice. Fructele de padure si citricele sunt extrem de bogate in antioxidanti si pot avea efecte similare.
Reducerea infectiilor cu candida
SusInfectia cu candida este a doua cea mai frecventa cauza de vaginita sau inflamatie vaginala. Chiar daca nu exista dovezi stiintifice clare conform carora alimentele sa reduca infectiile cu candida, unele alimente contin ingrediente pe care microorganismele patogene le folosesc pentru a se dezvolta. Aceste ingrediente includ zaharul rafinat, conservantii, drojdia, alergenii si antibioticele. Astfel, oamenii pot incerca sa se protejeze de infectiile cu candida prin evitarea acestor alimente.
Cercetatorii studiaza posibilele beneficii ale remediilor naturale cu proprietati antifungice, antiinflamatorii sau antioxidante pentru infectia cu candida, inclusiv ulei de arbore de ceai, ulei de nuca de cocos si usturoi. Totusi, pentru a se ajunge la concluzii ferme mai sunt necesare studii si evaluari suplimentare.
Alte modalitati de imbunatatire a sanatatii vaginale
SusAdoptarea unei alimentatii sanatoase, echilibrate, care sa contina produse fermentate si bogate in probiotice si prebiotice reprezinta o metoda ce poate imbunatati sanatatea vaginala. Totusi, exista si alte modalitati prin care sanatatea vaginului poate fi mentinuta in stare optima. Astfel, curatarea regiunii genitale cu sapun, clatirea eficienta si uscarea sunt elemente foarte importante, mai ales in timpul menstruatiei. De asemenea, stergerea regiunii genitale trebuie efectuata doar din anterior spre posterior, astfel incat germenii din regiunea anala sa nu fie transferati spre vulva.
Purtarea de lenjerie lejera din bumbac, reducerea stresului, mentinerea unei greutati sanatoase, practicarea regulata de exercitii fizice, eliminarea transpiratiei din jurul vaginului si hidratarea regulata reprezinta alte aspecte foarte importante in ceea ce priveste sanatatea vaginala. In plus, exista si anumite obiceiuri ce ar trebui evitate, deoarece ar putea dezechilibra modul de actiune al organismului sau ar putea irita vaginul.
Cateva dintre aceste obiceiuri includ spalarile excesive, abtinerea de la actul mictiunii, utilizarea de produse de ingrijire personala ce contin coloranti, arome sau parfumuri, dar si utilizarea de spume/geluri spermicide sau diafragme. Tutunul, alcoolul, alimentele prelucrate sau puternic rafinate si imbracamintea stramta ar putea, de asemenea, sa ridice riscul de alterare a sanatatii vaginale.
Concluzii
SusMulti nutrienti contribuie la sanatatea vaginala. Consumul unei diete sanatoase si bogate in nutrienti poate imbunatati toate sistemele organismului, astfel incat si starea vaginului poate fi influentata.
Anumiti nutrienti, antioxidanti si substante probiotice pot avea beneficii speciale pentru sanatatea vaginala. Cu toate acestea, cercetatorii trebuie sa faca mai multe studii suplimentare pentru a afla care elemente ajuta la stimularea sanatatii vaginale si la prevenirea infectiilor de la acest nivel.
Bibliografie:
Akgl, T., & Karakan, T. (2018). The role of probiotics in women with recurrent urinary tract infections.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6134985/
Brki, D.,et al.(2017). Nitrate in leafy green vegetables and estimated intake.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5412236/
Keeping your vagina clean and healthy. (2018).nhs.uk/live-well/sexual-health/keeping-your-vagina-clean-and-healthy/
Lopez, J. E. M. (2015). Candidiasis (vulvovaginal).ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4360556/
Maki, K. C.,et al.(2016). Consumption of a cranberry juice beverage lowered the number of clinical urinary tract infection episodes in women with a recent history of urinary tract infection.academic.oup.com/ajcn/article/103/6/1434/4569625
Martins, N.,et al.(2014). Candidiasis: Predisposing factors, prevention, diagnosis and alternative treatment.bibliotecadigital.ipb.pt/bitstream/10198/10147/4/Natalia_Review_Mycopathologia-Revised.pdf
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Ginecologie
- Dr. Sorin Esanu - Institutul pentru ocrotirea mamei si copilului ALFRED D. RUSESCU - departament de obstetrica-ginecologie (maternitatea POLIZU)
- Dr. Carmen Radulescu - Institutul pentru ocrotirea mamei si copilului ALFRED D. RUSESCU - departament de obstetrica-ginecologie (maternitatea POLIZU)
- Prof. dr. Gheorghe Peltecu - Spitalul clinic FILANTROPIA
- Dr. Gheorghe Berbecar - Ministerul Administratiei si Internelor - Spitalul de urgenta prof. dr. DIMITRIE GEROTA
- Dr. Marian Iliescu -
Articole recomandate
- Cat timp sta alcoolul in sange si care sunt efectele excesului de alcool
- Care sunt efectele excesului alimentar asupra organismului?
- 7 beneficii pe care usturoiul le are asupra sanatatii. Sunt dovedite stiintific!
- Carnea rosie si efectele sale asupra sanatatii
- Care sunt efectele secundare ale excesului de vitamina C?
- Semne si simptome ale afectiunilor vaginale
- Spalaturile vaginale
- Atrofia vaginala
- Top 10 mituri despre sexul protejat si sanatatea sexuala
Citeste pe aceeasi tema
Articole recomandate
- 3 din 10 femei dezvolta un nou episod de infectie urinara in 12 luni de la prima infectie. Cum poti calcula care e riscul tau de a face o noua infectie si ce poti face ca sa le previi
- Cum sa te bucuri de confort intim inclusiv in zilele 'dificile'?
- Ciclul menstrual si sanatatea feminina: Informatii esentiale si sfaturi de la dm