Boala inflamatorie pelvina

Boala inflamatorie pelvina (BIP) este un termen general pentru infectia si inflamatia organelor reproducatoare superioare la femei. Aceasta este adesea, dar nu intotdeauna, o complicatie a unei boli cu transmitere sexuala (BTS).

Boala inflamatorie pelvina poate include infectia sau inflamatia:
- trompelor uterine (salpingita)
- stratului superficial al uterului (endometrita)
- ovarelor (ooforita)
- a unei trompe uterine si a ovarului respectiv, care formeaza o cavitate infectata (abcesul tubo-ovarian).

De asemenea, boala inflamatorie pelvina poate aparea in interiorul abdomenului sub forma unui abces, a unei inflamatii a stratului superficial ce captuseste interiorul abdomenului (peritonita pelvina) sau a unei inflamatii in jurul ficatului (perihepatica).
Boala inflamatorie pelvina poate aparea ca o afectiune silentioasa, afectand organele reproductive fara sa determine aparitia vreunui simptom. Desi majoritatea femeilor se vindeca complet cu tratament, unele femei fac complicatii serioase dupa ce au avut o boala inflamatorie pelvina.

Aproximativ 20% pot avea cicatrici ale trompelor uterine, ceea ce scade semnificativ probabilitatea ca persoana respectiva sa ramana insarcinata (infertilitate tubara) si aproximativ 20% prezinta durere pelvina cronica (de lunga durata). De asemenea, boala inflamatorie pelvina creste riscul de sarcina tubara (ectopica).

Boala inflamatorie pelvina netratata este o problema de sanatate serioasa, care are efecte pe termen lung.
Adolescentii cu viata sexuala activa si femeile tinere adulte, care au cel mai ridicat risc de a face o boala cu transmitere sexuala, sunt considerati un grup cu risc inalt de a dezvolta o boala inflamatorie pelvina.

De obicei boala inflamatorie pelvina (BIP) este cauzata de o boala cu transmitere sexuala (BTS) care infecteaza colul uterin, acea regiune care face legatura intre partea superioara a vaginului si uter. Odata ce colul uterin a fost infectat cu o BTS, devine mai simplu pentru alte bacterii prezente in vagin sa patrunda si sa infecteze uterul si trompele uterine.
De asemenea, boala inflamatorie pelvina se poate dezvolta ca urmare a vaginitei bacteriene (VB), care consta intr-o scadere la nivelul vaginului a organismelor "bune" si o crestere a numarului de organisme potential "rele" din acea zona. Atunci cand acest lucru se intampla si cand organismele daunatoare se raspandesc la nivelul uterului si a trompelor uterine, poate aparea boala inflamatorie pelvina. (Vaginita bacteriana nu se transmite pe cale sexuala).
Cele mai frecvente cauze de boala inflamatorie pelvina sunt:
- gonoreea, o infectie bacteriana care se transmite pe cale sexuala
- Chlamydia, o infectie bacteriana care se transmite pe cale sexuala.
Boala inflamatorie pelvina cauzata de chlamydia:
- apare cel mai frecvent la adolescenti si la femeile tinere adulte
- poate prezenta simptome mai usoare sau poate fi asimptomatica (in comparatie cu boala inflamatorie pelvina cauzata de gonoree), ceea ce poate duce la intarzierea diagnosticarii.
Contactul sexual protejat previne infectia datorata unei boli cu transmitere sexuala, ceea ce duce la scaderea semnificativa a riscului de boala inflamatorie pelvina.

Femeile carora li s-a inserat un dispozitiv intrauterin, in scopul controlarii conceptiei au un risc mai mare de a face o boala inflamatorie pelvina in prima luna dupa insertia acestuia, in special daca exista vaginita bacteriana sau o boala cu transmitere sexuala este prezenta la nivelul colului in momentul insertiei. Procedeul insertiei poate transfera bacteriile de la nivelul vaginului sau al colului uterin.
Riscul de infectie poate fi redus daca:
- persoana respectiva este testata si tratata pentru eventualele boli cu transmitere sexuala sau vaginita bacteriana (daca acestea sunt detectate), inainte de a se insera dispozitivul intrauterin
- insertia se realizeaza cu grija, astfel incat riscul de infectare sa fie minim (tehnica curata).

BIP se poate raspandi la nivelul altor organe abdominale, fie plecand de la organele pelvine prin intermediul sistemului limfatic, fie de la capetele terminale ale trompelor uterine.
Aceste modalitati pot fi mai frecvente la femeile care de curand:
- au nascut
- au suportat unele teste uterine sau alte proceduri, ca de exemplu:

- prelevarea unei mostre de tesut de la nivelul stratului superficial al uterului (biopsie endometriala)
- zgarierea stratului superficial al uterului (dilatare si chiuretare)
- examinarea uterului sau a trompelor uterine cu ajutorul unui tub cu lumina la capat (histeroscopie sau histerosalpingograma)
- avortul.

BIP se poate raspandi la nivelul altor organe abdominale, fie plecand de la organele pelvine prin intermediul sistemului limfatic, fie de la capetele terminale ale trompelor uterine.
Aceste modalitati pot fi mai frecvente la femeile care de curand:
- au nascut
- au suportat unele teste uterine sau alte proceduri, ca de exemplu:
- prelevarea unei mostre de tesut de la nivelul stratului superficial al uterului (biopsie endometriala)
- zgarierea stratului superficial al uterului (dilatare si chiuretare)
- examinarea uterului sau a trompelor uterine cu ajutorul unui tub cu lumina la capat (histeroscopie sau histerosalpingograma)
- avortul.

Simptomele bolii inflamatorii pelvine se intind pe o arie larga, de la absenta lor completa pana la forme severe.
Frecvent se considera ca simptomele bolii inflamatorii pelvine sunt un semn al unei afectiuni mai putin severe.
Numeroase femei care au avut organele pelvine afectate din cauza unei boli inflamatorii pelvine afirma ca nu au fost diagnosticate niciodata cu BIP. Acest fapt este in mod special adevarat daca BIP a fost cauzata de chlamydia, care poate fi asimptomatica (nu prezinta nici un simptom).
Adeseori, simptomele bolii inflamatorii pelvine nu apar pana cand infectia si inflamatia nu s-a raspandit pana la nivelul trompelor uterine sau la stratul superficial al cavitatii abdominale (peritoneul).
Simptomele bolii inflamatorii pelvine tind sa fie mai evidente in timpul perioadei de sangerare menstruale si uneori si in saptamana care urmeaza.
Principalul simptom intalnit in BIP este durerea abdominala inferioara, de obicei descrisa ca fiind sub forma de crampe sau constanta si iritanta. Aceasta durere se poate accentua in timpul miscarilor intestinale, a actului sexual sau a mictionarii. De asemenea, pot fi prezente unul sau mai multe simptome din cele ce urmeaza:

- o senzatie de presiune la nivelul pelvisului
- durere in regiunea dorsala inferioara. Uneori aceasta durere poate iradia spre unul sau spre ambele picioare
- o secretie vaginala anormala, de culoare galbena, maronie sau verzuie sau o crestere a cantitatii secretiei vaginale
- febra, de obicei peste 38,33 grade C. Totusi, uneori febra poate lipsi
- o senzatie vaga de slabiciune a intregului corp sau de disconfort (stare de rau general)
- durere de cap
- greturi sau varsaturi
- dureri la contactul sexual (dispareunia)
- sangerari menstruale neregulate
- simptome urinare, precum arsuri sau durere la urinare.

Este important ca persoana care prezinta oricare din aceste simptome de mai sus sa consulte un doctor, deoarece boala inflamatorie pelvina si alte cateva afectiuni cu simptome similare necesita un tratament prompt.

De regula boala inflamatorie pelvina apare de la o infectie bacteriana si inflamatie a colului uterin (cervicita), cauzata de gonoree sau de chlamydie. De asemenea, BIP este legata de un dezechilibru al organismelor care se gasesc in mod normal la nivelul vaginului (vaginita bacteriana). Bacteriile disemineaza apoi la nivelul altor organe reproducatoare feminine.
Uneori boala inflamatorie pelvina debuteaza dupa ce bacteriile sunt preluate de la nivelul colului uterin cu ocazia unei proceduri invazive, precum insertia unui dispozitiv intrauterin, o dilatare si chiuretare sau un avort provocat sau a unui test precum histerosalpingograma, care consta in folosirea unui tub pentru a se injecta o substanta de contrast la nivelul colului uterin si al trompelor uterine si apoi efectuarea unei radiografii.
Indiferent daca boala inflamatorie pelvina provoaca simptome evidente, ea afecteaza tractul reproducator superior, determinand inflamarea acestuia.
In schimb, inflamatia poate duce la formarea de cicatrici tisulare (aderente) in cavitatea abdominala si in organele reproducatoare, ceea ce poate duce la:
- infertilitate tubara, ce afecteaza aproximativ 8% dintre femeile care au avut candva un episod de boala inflamatorie pelvina (in comparatie cu 1% dintre femeile care nu au avut niciodata BIP). Cicatricile din interiorul trompelor uterine sunt permanente si pot provoca deformarea sau blocarea trompelor cu tesut cicatricial sau cu lichid, determinand aparitia infertilitatii. O complicatie care poate aparea imediat este abcesul tubo-ovarian, care este o cavitate cu puroi, care se poate forma atunci cand o trompa uterina si un ovar sunt infectate
- durere pelvina cronica, care afecteaza aproape 20% din femeile care au boala inflamatorie pelvina. Durerea pelvina cronica (de lunga durata) este de obicei cauzata de cicatricile interne (aderente) si este dificil de tratat
- sarcina tubara (ectopica), care afecteaza aproximativ 10% din femeile care au ramas insarcinate dupa ce au avut un episod de boala inflamatorie pelvina. Tesutul cicatricial poate bloca un ou fertilizat in trompa uterina, iar acesta incepe sa se dezvolte aici. Aceasta situatie este potential amenintatoare de viata si necesita medicatie sau o interventie chirurgicala de urgenta pentru a opri sarcina.

De asemenea, boala inflamatorie pelvina poate aparea in interiorul cavitatii abdominale sub forma:
- unei pungi cu puroi in pelvis (abces)
- unei infectii si inflamatii in regiunea inferioara a abdomenului (peritonita pelvina)
- inflamatie in jurul suprafetei exterioare a ficatului (perihepatica).
Cu cat tratamentul este mai mult timp amanat, cu atat creste probabilitatea dezvoltarii unei afectari definitive. In mod asemanator, fiecare infectie pelvina recurenta creste riscul de infertilitate tubara, de durere pelvina cronica si de sarcina ectopica.

Exista riscul de a aparea o boala inflamatorie pelvina la o persoana care:
- are un risc crescut de a contacta o boala cu transmitere sexuala (BTS). Adolescentii care au o viata sexuala activa si femeile tinere au cel mai mare risc de infectie datorata unei BTS, aproape intotdeauna datorata contactelor sexuale neprotejate, fara prezervativ. La femeile tinere, celulele din zona de transformare de la nivelul colului cervical sunt de asemenea mai vulnerabile la infectia cu chlamydia si gonoreea, doua boli cu transmitere sexuala intalnite frecvent
- a mai avut un episod de boala inflamatorie pelvina. Daca a mai existat candva in trecut un alt episod de boala inflamatorie pelvina, tractul reproducator poate avea o capacitate mai redusa de a indeparta o noua infectie din cauza tesutului cicatricial determinat de BIP din trecut
- a mai avut o infectie cu chlamydia inainte, ceea ce poate determina aparitia unui "raspuns hipersenzitiv" atunci cand persoana respectiva este din nou expusa bacteriei. O alta infectie poate determina accentuarea iritatiei si afectarii organului pelvin, care sunt agravate fata de prima data
- utilizarea frecventa de dusuri. Profesionistii din domeniul medical trag un semnal de alarma in legatura cu dusurile, deoarece acestea cresc riscul de infectii vaginale si pelvine
- dusurile pot modifica aciditatea mediului vaginal si pot favoriza dezvoltarea bacteriilor nedorite. De asemenea mai pot provoca pierderea bacteriilor normale, benefice pentru mediul vaginal, precum lactobacilii
- dusurile facute incorect pot impinge, odata cu jetul de apa, bacteriile de la nivelul vaginului, in interiorul uterului.
Se recomanda luarea tuturor masurilor de precautie necesare pentru evitarea expunerii la bolile cu transmitere sexuala. Unele proceduri ginecologice pot creste riscul de boala inflamatorie pelvina prin introducerea bacteriilor in tractul reproducator. Aceste proceduri medicale includ:
- prelevarea unui fragment de tesut de la nivelul stratului superficial al uterului (biopsie endometriala)
- zgarierea stratului superficial al uterului (dilatare si chiuretare)
- insertia unui dispozitiv intrauterin, in cazul in care este prezenta o infectie la nivelul colului uterin sau al vaginului in momentul insertiei dispozitivului
- examinarea uterului sau a trompelor uterine cu ajutorul unui tub cu lumina la capat (histeroscopie sau histerosalpingograma)
- avortul spontan.
Boala inflamatorie pelvina este rara la femeile care:
- nu au o viata sexuala activa
- nu au cicluri menstruale
- sunt insarcinate
- sau carora li s-au extirpat uterul sau ovarele in cursul unei histerectomii.

Adeseori simptomele bolii inflamatorii pelvine nu apar pana in momentul in care se dezvolta inflamatia sau tesutul cicatricial (aderentele). Tesutul cicatricial poate provoca durere pelvina cronica (de lunga durata), infertilitate si sarcina ectopica. Din aceasta cauza este necesar un consult medical de urgenta pentru a se trata posibilele simptome ale bolii inflamatorii pelvine sau complicatiile.
Se recomanda consultarea imediata a doctorului in cazul in care este prezenta durerea abdominala sau oricare din urmatoarele:
- un test pozitiv de sarcina, efectuat la domiciliu (sarcina ectopica posibila)
- sangerare vaginala anormala
- secretie vaginala anormala
- febra de 38.3 grade C sau mai mare
- mictiune dureroasa sau dificila.
Se recomanda telefonarea doctorului curant in cazul in care este necesara o evaluare, atunci cand:
- este prezenta o durere iritanta, suparatoare, neobisnuita sau crampe persistente
- este prezenta o senzatie de presiune in partea inferioara a abdomenului
- exista necesitatea de a urina frecvent
- exista o durere, o arsura sau o mancarime aparuta in timpul mictiunii, care dureaza mai mult de 24 ore
- exista suspiciunea ca persoana respectiva a fost expusa unei boli cu transmitere sexuala
- este prezenta o secretie vaginala de culoare galbena sau verzuie
- este prezenta o secretie vaginala urat mirositoare
- sunt prezente sangerari intre perioadele de menstruatie
- este prezenta o durere la nivelul abdomenului in timpul actului sexual (dispareunie)
- este prezenta o sangerare aparuta dupa contactul sexual sau dupa dusul vaginal
- persoana respectiva are un partener sexual care are oricare din simptomele bolii cu transmitere sexuala, cum ar fi o scurgere sau bube la nivel organelor genitale sau durere in zona genitala.

Orice simptom sau orice modificare care ar putea sugera existenta unei posibile boli inflamatorii pelvine sau a unei boli cu transmitere sexuala, trebuie evaluat de un doctor cat mai curand posibil.
O perioada de expectativa vigilenta nu este indicata.
- tratamentul precoce (in primele 48 pana la 72 ore de la aparitia simptomelor) poate reduce sau preveni complicatiile bolii inflamatorii pelvine
- evitarea contactelor sexuale in perioada de asteptare, in care se face evaluarea, pentru a se preveni raspandirea unei posibile infectii.
Pentru a se preveni reinfectarea in cazul unei boli cu transmitere sexuala, persoana in cauza trebuie sa se asigure ca fiecare persoana cu care a avut un contact sexual a fost testata, eventual tratata daca a fost nevoie si ca foloseste prezervativ.

Urmatorii medici specialisti pot diagnostica si trata boala inflamatorie pelvina:
- medicul de familie
- medicul internist
- ginecologul
- specialistul in medicina de urgenta.
Complicatiile bolii inflamatorii pelvine sunt de regula tratate de ginecolog.

Boala inflamatorie pelvina este adesea dificil de diagnosticat deoarece:
- simptomele bolii sunt variabile si pot fi gresit considerate ca fiind datorate altor conditii medicale
- nu exista un test unic care sa poata detecta boala inflamatorie pelvina. Aceasta este diagnosticata cu ajutorul unei combinari a istoricului medical a persoanei respective, a simptomelor existente, a examenului fizic si a rezultatelor de laborator
- este dificil de examinat interiorul cavitatii abdominale sau trompele uterine pentru a se vedea daca exista vreo infectie.
Ghidurile de tratament in boala inflamatorie pelvina recomanda aplicarea prompta de ingrijiri medicale, chiar si atunci cand sunt indeplinite numai criteriile clinice minime de diagnostic al BIP si chiar inainte de a se obtine rezultatele examenelor de laborator.
Aceasta inseamna ca persoana respectiva trebuie sa inceapa imediat un tratament cu antibiotice, pe baza prezentei factorilor de risc, a istoricului medical si a examenului fizic – amanarea tratamentului pentru cateva zile ar putea creste riscul de afectare a trompelor uterine si implicit de infertilitate.

Pentru a obtine cat mai multe informatii legate de istoricul medical al persoanei respective, doctorul poate pune urmatoarele intrebari:
- persoana in cauza crede ca a fost expusa unei boli cu transmitere sexuala? Ce anume o face sa creada acest lucru? Partenerul sexual i-a spus acest lucru?
- care sunt simptomele?
- exista o scurgere/secretie vaginala? In cazul in care aceasta este prezenta, este important de specificat culoarea si mirosul ei
- sunt prezente bube in zona genitala sau in orice alta parte a corpului?
- au aparut anumite simptome urinare, cum ar fi urinarea frecventa, arsuri sau intepaturi in timpul mictiunii sau urinarea in cantitati mici?
- ce metode anticonceptionale foloseste? Foloseste prezervative pentru a se proteja impotriva bolilor cu transmitere sexuala?
- persoana respectiva sau partenerul ei se angajeaza in comportamente sexuale cu risc inalt, cum ar fi contactul sexual fara prezervativ?
- persoana respectiva sau partenerul ei a avut contacte sexuale cu alte persoane?
- persoana respectiva a avut in trecut o boala cu transmitere sexuala? Cum a fost tratata aceasta?
- persoana respectiva a avut in trecut o boala inflamatorie pelvina? Cum a fost tratata aceasta?
- care este data ultimului ciclu menstrual?

Examenul fizic

Dupa ce se obtin informatiile din anamneza (istoricul medical), examenul fizic initial include examenul pelvin.

Examenele de laborator si imagistice

Se face un test de sarcina pentru a se exclude posibilitatea existentei unei sarcini tubare (ectopice).
Se fac teste pentru identificarea gonoreei, a unei infectii cu chlamydia si a unei vaginite bacteriene, deoarece acestea sunt cel mai frecvent legate de o boala inflamatorie pelvina.
Se pot face si alte teste pentru a se confirma diagnosticul de boala inflamatorie pelvina, pentru a se exclude alte afectiuni (cum ar fi apendicita) sau pentru a se determina daca infectia a diseminat. Aceste teste includ:

La ora actuala nu exista o metoda standard de screening pentru boala inflamatorie pelvina. Cu toate acestea, se considera ca efectuarea unui screening anual de rutina la femeile tinere, cu viata sexuala activa, pentru identificarea unei infectii cu chlamydia, poate reduce numarul de cazuri de boala inflamatorie pelvina, de aceea aceasta este recomandata de medici.
Se recomanda efectuarea prompta a unui examen ginecologic, ori de cate ori se observa aparitia unor simptome de infectie pelvina sau a unei dureri pelvine.
In cazul in care persoana respectiva a fost expusa unei boli cu transmitere sexuala este sfatuita sa consulte imediat un doctor pentru a fi examinat si testat. Atunci cand este diagnosticata cu o boala cu transmitere sexuala, in special gonoree sau infectie cu chlamydia, va fi imediat evaluata pentru identificarea unei boli inflamatorii pelvine si va primi un tratament adecvat. De asemenea si partenerul/partenerii sexual(i) trebuie sa urmeze un tratament pentru boala cu transmitere sexuala.
Femeile care au fost infectate recent cu virusul imunodeficientei umane (HIV) trebuie investigate si pentru alte boli cu transmitere sexuala.

Boala inflamatorie pelvina netrata poate produce cicatrici tisulare (aderente) ce pot cauza durere pelvina cronica, sarcina ectopica si infertilitate. Din aceasta cauza, ghidurile de tratament in boala inflamatorie pelvina recomanda aplicarea prompta de ingrijiri medicale, chiar si atunci cand sunt indeplinite numai criteriile clinice minime de diagnostic al BIP.A ceasta inseamna ca persoana respectiva trebuie sa inceapa imediat un tratament cu antibiotice, pe baza istoricului medical si a examenului fizic, deoarece amanarea tratamentului pentru cateva zile ar putea creste riscul de afectare a trompelor uterine si implicit de infertilitate.

Tratamentul antibiotic dureaza 14 zile in cazul bolii inflamatorii pelvine. Desi persoana respectiva poate incepe sa se simta mai bine mai devreme este necesara administrarea tratamentului in toata aceasta durata de 2 saptamani. In caz contrar, infectia poate sa reapara. De asemenea pot fi utilizate un medicament din clasa antiinflamatoare nonsteroidiene (AINS) pentru a se indeparta durerea sau disconfortul.
Continuarea evaluarilor este importanta pentru obtinerea sigurantei ca tratamentul are efect. Monitorizarea indeaproape poate ajuta la prevenirea aparitiei complicatiilor, precum durerea pelvina cronica sau infertilitatea. Doctorul va dori sa faca un nou consult la 2 – 3 zile de la inceperea tratamentului, apoi dupa inca alte 7 – 10 zile.De asemenea, va mai fi necesara o noua evaluare la 4 – 6 saptamani de la terminarea tratamentului, pentru a se verifica daca persoana este vindecata.

De retinut!

In cazul in care persoana respectiva are un dispozitiv intrauterin, in scop anticonceptional si prezinta o boala inflamatorie pelvina, poate fi necesara indepartarea dispozitivului intrauterin, acest lucru depinzand de gradul de severitate al infectiei. Doctorul va recomanda spitalizarea in urmatoarele situatii:
- femeia este insarcinata
- persoana respectiva este foarte bolnava
- persoana respectiva prezinta varsaturi
- este necesara o interventie chirurgicala pentru un abces tubo-ovarian sau o sarcina ectopica (care pot fi rezultatul unei boli inflamatorii pelvine)
- persoana respectiva nu se poate trata singura la domiciliu.
Fiecare partener(a) cu care persoana respectiva a avut contact sexual in ultimele 60 de zile trebuie sa fie evaluat(a) pentru o boala cu transmitere sexuala si tratat(a) adecvat, pentru a preveni reinfectarea si raspandirea infectiei de la o persoana la alta.
Tratamentul pentru gonoreea sau pentru infectia cu chlamydia nu este acelasi cu tratamentul pentru boala inflamatorie pelvina. Uneori sunt prescrise mai multe antibiotice pentru boala inflamatorie pelvina si sunt administrate pentru o perioada mai lunga de timp.
Pentru a se preveni reinfectarea este importanta abstinenta de la contactul sexual pana cand atat persoana in cauza cat si partenerul/ partenerii sexual(i) au terminat complet tratamentul cu antibiotice (cel putin 14 zile).

Daca tratamentul antibiotic initial a vindecat infectia cauzata de boala inflamatorie pelvina, nu este necesar un tratament de intretinere. Cu toate acestea, este important sa se stie cu siguranta ca infectia a fost vindecata si acest lucru se poate afla printr-un control regulat efectuat de doctor.
Evitarea unei infectii pelvine recurente, mai ales daca este vorba de o boala cu transmitere sexuala este elementul cheie in prevenirea unui alt episod de boala inflamatorie pelvina.
Folosirea regulata de prezervative s-a dovedit eficienta in reducerea riscului de boala inflamatorie pelvina recurenta. Episoadele repetate de boala inflamatorie pelvina creste riscul de infertilitate tubara, de durere pelvina cronica si de sarcina ectopica.

Majoritatea cazurilor de boala inflamatorie pelvina se vindeca cu tratament antibiotic. Tratamentul chirurgical nu este necesar de obicei. Totusi, interventia chirurgicala este indicata in:

De retinut!

Pentru a se evita reinfectarea este de o importanta critica ca persoana respectiva si partenerul/partenerii sexual(i) sa primeasca tratament.
Dupa un episod de boala inflamatorie pelvina este important ca aparitia ulterioara a unuia din simptomele pelvine sa fie investigata prompt. Doctorul va dori sa faca o examinare completa, pentru a cauta semne ale unei alte infectii, ale unei posibile afectari ale organelor pelvine (aderente) sau ale altor cauze posibile ce ar putea sa provoace acele simptome.

Se pot lua masuri de prevenire a dezvoltarii unei boli inflamatorii pelvine prin folosirea de prezervative, ca protectie impotriva bolilor cu transmitere sexuala.
Daca persoana respectiva a avut candva o infectie cu chlamydia (o cauza comuna de BIP), ar putea fi acum mai sensibila la aceasta bacterie. O a doua infectie cu chlamydia poate provoca o si mai mare iritare si mai mare afectare a organelor pelvine decat prima data. Din acest motiv, este foarte important ca acea persoana sa isi ia toate masurile de precautie necesare pentru a evita expunerea la bolile cu transmitere sexuala.
Dupa un episod de boala inflamatorie pelvina, folosirea constanta a prezervativului este utila in reducerea riscului de BIP recurenta si de durere pelvina cronica (de lunga durata).

Prevenirea unei boli cu transmitere sexuala (BTS) este mai usoara decat tratarea infectiei, odata ce aceasta a aparut. Abstinenta de la contactul sexual este singura modalitate sigura de evitare a expunerii la BTS.
Folosirea constanta de prezervativ va reduce semnificativ riscul de infectie BTS, care poate duce apoi la boala inflamatorie pelvina. Chiar daca se foloseste o alta metoda contraceptiva pentru a se preveni aparitia unei sarcini, se recomanda si folosirea de prezervative pentru a se reduce riscul de infectie.

Folosirea de mijloace locale de protectie masculine (prezervative)

Folosirea constanta de prezervative reduce riscul de raspandire sau de infectare cu o boala cu transmitere sexuala. Prezervativele trebuie puse inainte de inceperea oricarui contact sexual.
Se recomanda folosirea de prezervative cu un partener nou pana cand este sigur ca el sau ea nu are o BTS.
Pot fi folosite prezervative masculine sau feminine.

Folosirea de mijloace locale de protectie feminine

Prezervativele feminine (diafragma, de ex.) sunt disponibile pentru femeile ale caror parteneri nu au sau refuza sa foloseasca un prezervativ masculin.

Boala inflamatorie pelvina si bolile cu transmitere sexuala necesita un tratament medical prompt. Daca este prezent orice simptom pelvin neobisnuit sau durere, se recomanda consultarea fara amanare a unui doctor, chiar daca simptomele nu par a fi serioase.
Dupa inceperea tratamentului medical pentru boala inflamatorie pelvina, doctorul va oferi instructiuni specifice in legatura cu ingrijirea la domiciliu. Persoana afectata trebuie sa respecte aceste instructiuni si sa vina la consultatiile recomandate de doctorul curant. Se recomanda urmatoarele masuri de tratament la domiciliu, ca masuri de suport a vindecarii:
- ingestia unor cantitati mari de apa si consumul unei diete echilibrate, care ajuta organismul sa lupte impotriva infectiei
- odihna cat mai mult posibil, pana ce simptomele incep sa se amelioreze (de obicei dupa cateva zile), apoi reluarea treptata a activitatilor zilnice
- administrarea regulata de medicamente antiinflamatoare nonsteroidiene (AINS), precum ibuprofen, pentru durere. Daca durerea nu se amelioreaza in primele 48 pana la 72 ore de la inceperea tratamentului, este indicat un nou consult medical
- evitarea contactului sexual pana la terminarea tratamentului cu antibiotice, disparitia completa a durerii si pana la restabilirea completa a starii de sanatate. De asemenea, evitarea contactului sexual pana cand partenerul/partenerii nu a(u) terminat tratamentul administrat pentru o boala cu transmitere sexuala
- stabilirea si respectarea intalnirilor cu doctorul. Doctorul curant va dori sa faca un nou consult la 2-3 zile de la inceperea tratamentului cu antibiotice ca sa se asigure ca acesta are efect. De asemenea este necesar un alt consult dupa alte 7-10 zile pentru a se vedea daca starea persoanei respective s-a ameliorat si pentru discutarea despre metodele in care poate fi evitata o noua infectie. Mai poate fi recomandata o consultatie la 4-6 saptamani pentru a se vedea daca vindecarea este completa
- contactarea medicului daca simptomele se agraveaza sau reapar.

Tratamentul sufera diverse modificari pe masura ce se inventeaza noi antibiotice sau pe masura ce bacteria ce a determinat infectia devine rezistenta la antibioticele vechi.
Ghidurile de tratament elaborate de Centrele de Control si de Preventie a Bolilor din Statele Unite recomanda unul din urmatoarele regimuri medicamentoase:
- pacient neinternat, regimul A: Ofloxacina sau levofloxacina cu sau fara metronidazol. Ofloxacina se administreaza sub forma de tablete, de doua ori pe zi, timp de 14 zile. Levofloxacin se administreaza sub forma de tablete, o data pe zi, timp de 14 zile. Aceste medicamente nu se folosesc la femeile insarcinate.
Metronidazolul, sub forma de tablete, de doua ori pe zi, timp de 14 zile. Este contraindicat consumul de alcool in timpul administrarii de metronidazol.
In unele regiuni (cum ar fi California si Hawaii) exista o incidenta mai mare decat in mod normal a gonoreei, care nu se poate vindeca cu unele antibiotice. Din acest motiv, in aceste regiuni, ofloxacina si levofloxacina nu mai sunt recomandate ca tratament de prima linie al gonoreei. Totusi, doctorul poate recomanda ofloxacina sau levofloxacina daca exista un risc scazut de gonoree rezistenta la aceste antibiotice.
- pacient neinternat, regimul B. Unul din urmatoarele trei cefalosporine este folosit in asociere cu doxiciclina. Ceftriaxona plus doxiciclina - Ceftriaxona se administreaza o data, sub forma de injectie intramusculara. Doxiciclina se administreaza sub forma de tablete, de doua ori pe zi, timp de 14 zile. Doxiciclina este contraindicata la gravide. De asemenea se recomanda evitarea expunerii prelungite la soare in timpul tratamentului cu doxiciclina sau Cefoxitin cu probenecid plus doxiciclina. Cefoxitina se administreaza o singura data, sub forma unei injectii intramusculare. Probenecid se administreaza sub forma de tablete, administrata in priza unica, in momentul injectiei. Doxiciclina se administreaza sub forma de tablete, de doua ori pe zi, timp de 14 zile. Doxiciclina este contraindicata la femeile insarcinate. Trebuie evitata expunerea prelungita la soare in timpul tratamentului cu doxiciclina. Alta cefalosporina, precum ceftizoxim sau cefotaxim plus doxiciclina, cu sau fara metronidazol. Cefalosporinele se administreaza o singura data, sub forma unei injectii intramusculare. Doxiciclina se administreaza sub forma de tablete, de doua ori pe zi, timp de 14 zile. Metronidazolul este sub forma de tablete, de doua ori pe zi, timp de 14 zile. Doxiciclina este contraindicata la femeile insarcinate. Trebuie evitata expunerea prelungita la soare in timpul tratamentului cu doxiciclina. Se evita consumul de alcool in timpul tratamentului cu metronidazol.
- pacient internat. Unele femei au nevoie de internare pentru tratarea bolii inflamatorii pelvine. In spital, antibioticele sunt initial administrate pe cale intravenoasa (IV) timp de cel putin 24 ore, apoi sunt administrate pe cale orala, tratament care poate fi continuat la domiciliu dupa externarea din spital.
Durata totala a tratamentului medicamentos este de cel putin 24 ore.
- pacient internat, tratament intravenos, regim A: Cefotetan se administreaza intravenos la fiecare 12 ore sau Cefoxitin plus doxiciclina. Cefoxitinul se administreaza intravenos la fiecare 6 ore. Doxiciclina se administreaza intravenos sau sub forma de tablete la fiecare 12 ore. Dupa cel putin 24 ore de tratament antibiotic intravenos, se administreaza antibiotice orale (doxiciclina sau clindamicina)
- pacient internat, tratament intravenos, regim B
- clindamicina
- gentamicina

Clindamicina se administreaza intravenos la fiecare 8 ore. Gentamicina se administreaza intravenos sau sub forma de infectii la fiecare 8 ore sau o data pe zi.
Dupa cel putin 24 ore de tratament antibiotic intravenos, se administreaza antibiotice orale (doxiciclina sau clindamicina).

Mecanism de actiune - Antibioticele omoara diferitele bacterii ce cauzeaza boala inflamatorie pelvina.
Indicatii - Antibioticele sunt indicate daca este indeplinit oricare din criteriile minime de diagnostic al bolii inflamatorii pelvine :
- este prezent un debut recent al unei sensibilitati sau dureri in regiunea pelvina inferioara, mai ales daca este prezenta bilateral
- este prezent un debut recent al unei sensibilitati sau dureri atunci cand trompele uterine sau ovarele sunt atinse sau mobilizate in timpul examinarii
- este prezenta o sensibilitate sau o durere atunci cand colul uterin este mobilizat in timpul examinarii.

De retinut!

Antibioticele pot preveni aparitia complicatiilor bolii inflamatorii pelvine daca sunt administrate precoce si daca sunt luate toate medicamentele recomandate.
Trebuie efectuata o noua consultatie la 2-3 zile de la inceperea tratamentului. Persoana respectiva ar trebui sa aiba o durere sau o sensibilitate diminuata in timpul examenului abdominal si pelvin. Monitorizarea ulterioara, ce consta intr-o noua consultatie la 7-10 zile si o alta la 4-6 saptamani este de obicei recomandata pentru siguranta ca tratamentul a avut succes.
In cazul in care simptomele nu s-au ameliorat, doctorul ar putea incerca un alt regim medicamentos sau sa caute alte cauze posibile ale simptomelor, inclusiv sarcina ectopica, apendicita, abcesul pelvin sau endometrioza.

Tratamentul de electie pentru boala inflamatorie pelvina dureaza 2 saptamani si consta in administrarea unui antibiotic cu spectru larg, care omoara mai mult de un tip de bacterii. Daca este administrat adecvat, antibioticele distrug bacteriile ce provoaca boala inflamatorie pelvina. Tratamentul antibiotic prompt poate preveni sau diminua severitatea complicatiilor bolii inflamatorii pelvine. Tratamentul este inceput chiar daca persoana respectiva indeplineste numai criteriile minime de diagnostic al bolii inflamatorii pelvine, cu sau fara alte simptome.

Tratamentul pentru gonoree sau chlamydie nu este acelasi ca cel pentru boala inflamatorie pelvina. Uneori se folosesc diferite antibiotice pentru BIP si ele se administreaza pentru o perioada de timp mai lunga.
Pentru prevenirea reinfectarii, partenerii sexuali trebuie sa fie de asemenea testati pentru boli cu transmitere sexuala (in principal pentru gonoree si chlamydia), chiar daca au sau nu simptome. Orice infectie trebuie tratata imediat.Uneori este necesara mai mult de o cura de tratament antibiotic pentru a se vindeca o boala inflamatorie pelvina.
Uneori, bacteria poate deveni rezistenta la un antibiotic, ceea ce inseamna ca acel antibiotic nu mai este eficient impotriva ei. Acest lucru implica incercarea administrarii unui alt tip de antibiotic.
Reinfectarea din cauza partenerului sexual netratat necesita de asemenea folosirea unei noi cure de tratament antibiotic.

Boala inflamatorie pelvina este adeseori cauzata de o asociere de mai multe tipuri de bacterii, astfel ca se folosesc diferite regimuri (combinatii de medicamente) pentru a se trata infectia.
Tratamentul chirurgical nu este de regula indicat in boala inflamatorie pelvina, cu exceptia urmatoarelor situatii:
- drenarea sau indepartarea unui abces, precum abcesul tubo-ovarian
- taierea tesuturilor cicatriciale (aderente) ce provoaca durere.
Interventia chirurgicala este indicata ocazional daca dupa ce s-au facut alte teste diagnosticul este in continuare neclar sau daca tratamentul antibiotic nu da rezultate, de regula se foloseste laparoscopia in scop diagnostic.

Procedeele tratamentului chirurgical

Procedurile ce pot fi folosite pentru diagnosticul si tratamentul complicatiilor bolii inflamatorii pelvine includ:
- laparoscopie, procedura in care chirurgul va introduce un instrument de vizualizare cu lumina printr-o incizie abdominala foarte mica, este utila in identificarea semnelor de sarcina ectopica, de infectie sau de tesut cicatricial si poate face reparatii daca acestea sunt necesare
- laparotomie, care permite chirurgului sa inspecteze in mod direct cavitatea abdominala printr-o mica incizie in abdomen si sa faca reparatiile care sunt necesare
- aspirarea unui abces, cu ajutorul unui ac si al unei seringi. De obicei doctorul foloseste o ecografie pentru a vedea cu claritate directia acului, ceea ce face inutila efectuarea unei incizii.

De retinut!

Interventia chirurgicala efectuata cu scopul indepartarii aderentelor cauzate de boala inflamatorie pelvina nu s-a dovedit a fi eficienta in ameliorarea durerii decat in cazul aderentelor severe (cunoscute sub numele de aderente de stadiul IV).
Necesitatea interventiei chirurgicale in tratamentul BIP a scazut in cursul ultimilor cativa ani datorita diagnosticarii precoce si imbunatatirii tratamentului antibiotic.
Laparoscopia si laparotomia pot fi realizate pentru diagnosticarea simptomelor pelvine, in acelasi timp se poate face si tratamentul. In mod tipic, laparotomia necesita o perioada mai lunga de recuperare.

In prezent nu exista un alt tratament disponibil pentru boala inflamatorie pelvina.

Deoarece nu toate femeile care au boala inflamatorie pelvina au durere pelvina, multi doctori considera ca femeile ar trebui tratate pentru BIP daca prezinta durere sau sensibilitate la mobilizarea colului uterin, in special daca exista o secretie vaginala anormala.
Eficacitatea - Tratamentul antibiotic omoara bacteriile care au cauzat boala inflamatorie pelvina. Cu cat tratamentul este inceput mai precoce, cu atat scade riscul de aparitie in viitor a complicatiilor, precum sarcina tubara (sarcina ectopica), durere pelvina cronica (de lunga durata) si infertilitatea.
Efecte secundare - Cele mai comune efecte secundare ale antibioticelor recomandate in boala inflamatorie pelvina sunt:
- greturi si varsaturi
- diaree
- eruptie cutanata
- dureri de cap (cefaleea)
- oboseala
- ameteala.
Fiecare antibiotic administrat in BIP poate avea efecte secundare specifice sau poate interactiona cu alte medicamente.
In cazul in care apar efectele secundare ale medicamentelor, doctorul curant trebuie informat asupra lor. Pot fi prescrise alte antibiotice care determina mai putine efecte secundare.

Este indicata:

- purtarea unei discutii cu partenerul, in legatura cu bolile cu transmitere sexuala, inainte de inceperea unei relatii sexuale. Este important de aflat daca el sau ea are un risc crescut de a avea o BTS.

De retinut!

Majoritatea bolilor cu transmitere sexuala, precum infectia cu chlamydia sau herpes, pot sa nu dea nici un fel de simptome, astfel ca numai rezultatele de la teste pot preciza daca partenerul nu are o astfel de infectie. Pentru unele BTS, precum infectia HIV, poate fi nevoie de o perioada de timp de pana la 6 luni pana cand sa poata fi detectata in sange.

Responsabilitatea:

- evitarea contactelor sexuale daca sunt prezente simptome ale unei boli cu transmitere sexuala sau daca persoana respectiva primeste tratament pentru o infectie BTS

- evitarea tuturor contactelor sexuale intime cu o persoana care a avut simptome de BTS sau care a fost expusa unei BTS, doar un singur partener sexual.

Riscul de boala cu transmitere sexuala creste daca o persoana are mai multi parteneri sexuali in acelasi timp.

- drenarea si indepartarea unei cavitati cu puroi (abces)
- taierea tesuturilor cicatriciale (aderente) ce provoaca durere. Totusi, interventia chirurgicala pentru indepartarea aderentelor datorate bolii inflamatorii pelvine nu s-a dovedit a fi eficienta in ameliorarea durerii decat in cazul aderentelor severe.

Chirurgia exploratorie este folosita ocazional atunci cand diagnosticul este inca neclar dupa ce s-au facut toate celelalte teste sau cand tratamentul antibiotic nu da rezultat. Laparoscopia in scop diagnostic este folosita de regula in aceste cazuri, ea consta in folosirea unui mic instrument de vizualizare, cu lumina.

- teste de sange, cum ar fi hemoleucograma completa (HLG), viteza de sedimentare a hematiilor (VSH) sau proteina C reactiva, pentru a se gasi semne ale unei inflamatii sau ale unei infectii
- o hemocultura sau o urocultura, care certifica prezenta infectiei
- o ecografie pelvina sau transvaginala, la care se pot vedea organele interne pe un ecran de computer
- laparoscopie, care consta in introducerea unui instrument luminat in interiorul abdomenului, cu ajutorul caruia se poate vedea daca exista semne de infectie sau un tesut cicatricial
- rezonanta magnetica nucleara (RMN) sau tomografie computerizata (CT), care sunt indicate rar, atunci cand simptomele nu se amelioreaza sub tratament sau cand la ecografie s-a evidentiat o posibila dezvoltare tisulara sau un abces care necesita o cercetare mai amanuntita.
Laparoscopia si ecografia sunt considerate cele mai eficiente procedee de diagnosticare a bolii inflamatorii pelvine. Totusi, aceste teste nu sunt indicate decat daca diagnosticul nu este clar sau daca rezultatele obtinute cu aceste proceduri vor modifica metoda de tratament.