Erizipelul - boala infectioasa a tegumentelor

Erizipelul reprezinta un tip de infectie a pielii. Poate fi considerat o forma de celulita, dar spre deosebire de forma comuna a acesteia, care afecteaza tesutul mai profund, erizipelul afecteaza doar straturile superioare ale pielii.

In unele cazuri, cele doua afectiuni pot exista simultan, iar stabilirea unui diagnostic exact poate reprezenta o sarcina dificila.

Initial, medicii au considerat ca erizipelul afecteaza doar regiunea fetei, dar studiile au demonstrat ca aproximativ 80% din cazuri sunt localizate la nivelul picioarelor. Cu toate acestea, nu este exclus ca afectiunea sa fie prezenta si pe brate sau trunchi.

Cel mai frecvent, persoanele afectate de erizipel vor avea o stare generala alterata inainte ca semnele vizibile sa apara pe piele. Astfel, simptomele de debut includ febra si frisoanele.

De obicei, erizipelul afecteaza doar o anumita regiune a corpului si se manifesta astfel:

- Inflamarea si inrosirea pielii;
- Aspect stralucitor sau lucios al pielii;
- Tegumente calde si delicate la atingere;
- Flictene, mai ales in cazurile grave;
- Delimitare evidenta intre zona afectata si cea neafectata;
- Schimbarea culorii in violaceu sau negru in cazurile severe.

Trebuie cunoscut faptul ca semnele si simptomele apar destul de rapid, dezvoltandu-se intr-o perioada de cateva zile sau chiar de cateva ore. De asemenea, trebuie sa se stie ca erizipelul nu este contagios sau ereditar.

Erizipelul este o afectiune care se dezvolta atunci cand bacteriile patrund in piele prin taieturi, rani sau alte forme de discontinuitate ale barierei tegumentare. Astfel, leziunile cutanate care cresc probabilitatea de producere a erizipelului sunt reprezentate de:

- Taieturi, ulceratii sau escare de decubit;
- Intepaturile unor insecte;
- Muscaturile de animale;
- Plagile rezultate in urma interventiilor chirurgicale;
- Alte afectiuni de sanatate ce lezeaza suprafata tegumentelor (eczeme, impetigo, infectii fungice).

Riscul de aparitie a erizipelului sunt crescute si atunci cand exista afectiuni de sanatate care nu afecteaza pielea in mod direct. Exemplele includ:

- Circulatia limfatica deficitara;
- Circulatia venoasa deficitara;
- Supraponderabilitatea si obezitatea;
- Alcoolismul;
- Diabetul, mai ales cand nu se respecta tratamentul;
- Slabirea sistemului imunitar.

Administrarea unor medicamente poate slabi sistemul imunitar, avand drept efect erizipelul. Aceste medicamente sunt folosite pentru lupta impotriva cancerului sau dupa transplanturile de organe.

Din punct de vedere al sexului, se estimeaza ca sexul feminin este mai predispus la aparitia erizipelului decat cel masculin. Totusi, s-a constatat ca erizipelul afecteaza cel mai frecvent sugarii si persoanele cu varste mai mari de 60 de ani.

Incidenta maxima a fost raportata la pacientii cu varste cuprinse intre 60 si 80 de ani, in special la cei cu imunitatea compromisa sau la cei cu probleme ale drenajului limfatic, de exemplu la pacientii cu mastectomie sau cu interventii chirurgicale pelvine.

In general, punerea diagnosticului este relativ simpla si se face pe baza examenului fizic si pe baza simptomatologiei.

Istoricul medical personal este extrem de important, deoarece poate evidentia interventiile chirurgicale sau leziunile anterioare. Astfel, pot fi detectate cauzele posibile fara a mai fi necesare investigatii suplimentare.

Atunci cand exista semne de infectie sistemica, medicii pot preleva probe de sange. Acestea trebuie verificate in laborator, dar trebuie stiut ca identificarea bacteriilor nu este intotdeauna posibila. Testele de sange pot ajuta, de asemenea, la dezvaluirea nivelurilor ridicate de celule albe.

Acestea pot indica leziuni tisulare si infectii bacteriene. De asemenea, analizele de sange pot detecta nivelurile ridicate ale proteinei C reactive, proteina produsa in ficat in cantitati mari atunci cand exista infectii bacteriene.

Prezenta unei infectii specifice cauzate de muscatura unor animale poate necesita scanarea cu rezonanta magnetica (IRM) sau tomografia computerizata (CT). Aceste investigatii pot sa evidentieze severitatea muscaturilor si eventualele complicatii aparute.

Erizipelul este o afectiune ce poate fi vindecata. Totusi, complicatiile ulterioare pot fi limitate prin prezentarea cat mai rapida la medic pentru a primi un tratament adecvat.

Tratamentul eficient consta in administrarea de antibiotice. Tipul antibioticelor utilizate va depinde de germenele care a cauzat problema.

In cele mai multe cazuri, tratamentele vor contine penicilina. Prin urmare, este esential sa se tina cont de posibilele alergii ce pot sa apara la acest medicament. Daca apar alergii, medicul poate prescrie alte antibiotice, precum eritromicina sau cefalexina.

In mod obisnuit, tratamentul erizipelului implica administrare de antibiotice orale pentru o durata de 7-14 zile. In cazurile severe, medicamentele pot fi administrate direct in piele prin picurare.

Trebuie stiut ca exista cateva modalitati prin care durerea si disconfortul pot fi diminuate, iar procesul de vindecare poate fi accelerat. Aceste modalitati sunt reprezentate de:

- Aplicarea compreselor reci pe piele;
- Aplicarea unor lotiuni hidratante care sa previna uscarea si craparea pielii;
- Ridicarea regiunii infectate si miscarea acesteia pentru a preveni coagularea sangelui;
- Administrarea antiinflamatoarelor si analgezice;
- Purtarea ciorapilor compresivi odata ce infectia a disparut;
- Tratarea oricarei alte afectiuni dermatologice asociate.

Erizipelul este o afectiune curabila, iar semnele si simptomele asociate dispar, de obicei, in termen de cateva zile de la inceperea tratamentului. Totusi, procesul infectios poate dura chiar si cateva saptamani pentru a disparea. Trebuie cunoscut faptul ca leziunile se vindeca fara a lasa cicatrici.

De asemenea, aproximativ o treime dintre persoanele care sunt tratate de erizipel dezvolta din nou afectiunea. Cand se intampla acest lucru, medicul poate prescrie un tratament pe termen lung pentru vindecare.

Daca afectiunea reapare constant, medicul trebuie informat cat mai rapid. In cazul in care alte afectiuni au stat la baza erizipelului, precum eczema sau diabetul, atunci tratarea acestora este esentiala si ajuta la prevenirea aparitiei unor noi focare de erizipel.

Daca erizipelul are la baza excesul greutatii corporale sau o circulatie inadecvata, atunci schimbarea stilului de viata si a regimului alimentar pot reprezenta solutii care sa ajute la limitarea probabilitatii de reaparitie a bolii.

Atunci cand pacientii cu erizipel nu beneficiaza de tratament, complicatiile pot sa apara. Cateva dintre acestea sunt reprezentate de:

- Gangrena, eventual amputarea membrului afectat;
- Edemul cronic;
- Cicatrizarea;
- Sepsis;
- Scarlatina;
- Pneumonie;
- Abces;
- Embolie;
- Meningita;
- Deces.

Cele mai frecvente complicatii sunt reprezentate de abcese, gangrena si tromboflebita. Complicatiile rare sunt glomerulonefrita acuta, endocardita, septicemia si sindromul de soc toxic. Artrita, tendinita, bursita si osteita reprezinta, de asemenea, complicatii rare.

In general, erizipelul este usor si eficient de tratat cu antibiotice orale, avand o rata a mortalitatii mai mica de 1%. Totusi, cand pacientii foarte tineri, varstnici sau imunocompromisi dezvolta bacteriemie, erizipelul poate fi fatal.