Dermatofibromul, o tumora benigna a pielii

Dermatofibromul, cunoscut si sub denumirea de histiocitom fibros benign, este o leziune cutanata frecvent intalnita, caracterizata printr-o proliferare benigna a fibroblastelor si histiocitelor in derm.

Aceste leziuni sunt, in general, inofensive si nu necesita tratament decat in cazuri specifice.

Dermatofibroamele se prezinta sub forma unor noduli fermi, bine delimitati, cu dimensiuni cuprinse intre 0,5 si 1,5 cm in diametru.

Culoarea variaza de la roz sau rosu la maro inchis sau negru, in functie de tipul de piele si de vechimea leziunii.

Acestea sunt adesea asimptomatice, dar pot provoca mancarime sau durere la atingere.

Un semn caracteristic este "semnul gropitei" (dimple sign), unde comprimarea laterala a leziunii determina o adancitura centrala datorita atasarii acesteia de tesutul subcutanat.

Dermatofibroamele se simt ca niste mici bile sub piele si sunt ferme la atingere.

Se intalnesc cel mai des pe picioare, brate sau trunchi, dar pot aparea oriunde pe corp.

Un aspect caracteristic este ca, atunci cand strangeti pielea din jurul leziunii, aceasta poate forma o mica adancitura in centru, fenomen cunoscut sub numele de "semnul gropitei".

Desi cauza exacta a dermatofibroamelor nu este pe deplin inteleasa, se considera ca urmatorii factori pot contribui la aparitia lor:

• Traumatisme cutanate minore: leziuni precum intepaturile de insecte, zgarieturi sau alte traumatisme minore pot declansa formarea unui dermatofibrom.

• Predispozitie genetica: exista cazuri familiale de dermatofibroame, sugerand o posibila componenta genetica.

• Factori imunologici: persoanele cu afectiuni autoimune sau cele care urmeaza tratamente imunosupresoare pot prezenta un risc crescut de a dezvolta multiple dermatofibroame.

Desi dermatofibroamele sunt inofensive si, de obicei, nu necesita tratament, este bine sa consultati un medic dermatolog daca observati:

- Leziunea creste rapid sau devine mai mare de 1,5 centimetri.

- Culoarea, forma sau dimensiunea leziunii se modifica.

- Leziunea devine dureroasa, sangereaza sau prezinta ulceratii.

- Apar mai multe leziuni noi intr-un timp scurt.

Medicul va examina leziunea si, daca este necesar, poate recomanda o biopsie (prelevarea unei mici mostre de tesut) pentru a confirma diagnosticul si a exclude alte afectiuni.

Diagnosticul dermatofibromului se bazeaza in principal pe examinarea clinica si poate fi confirmat prin dermatoscopie si, in cazuri necesare, prin biopsie cutanata.

La dermatoscopie, leziunea prezinta adesea un centru alb cicatricial inconjurat de o retea pigmentara fina.

Biopsia cutanata releva o proliferare de celule fusiforme in derm, cu infiltrare a fibrelor de colagen si, uneori, cu prezenta hemosiderinei.

Este esentiala diferentierea dermatofibromului de alte leziuni cutanate, unele dintre acestea avand potential malign:

Dermatofibrosarcomul protuberans (DFSP): o neoplazie cutanata rara, dar agresiva, care poate semana clinic cu un dermatofibrom.

DFSP tinde sa fie mai mare, mai moale si poate prezenta o crestere mai rapida.

Histologic, DFSP prezinta o proliferare de celule fusiforme cu un tipar storiform si infiltratie profunda in tesutul subcutanat.

Nevii intradermici: pot semana cu dermatofibroamele, dar au o consistenta mai moale si nu prezinta semnul gropitei la comprimare.

Carcinomul bazocelular: poate mima un dermatofibrom, mai ales cand prezinta inductie foliculara, caracterizata prin hiperplazie epidermica cu proliferare bazaloida. Diferentierea se face prin prezenta palisadarii periferice si a altor caracteristici histologice specifice.

Alte leziuni: keratoacantomul, melanomul amelanotic si alte tumori cutanate pot intra in diagnostic diferential.

In majoritatea cazurilor, dermatofibroamele sunt leziuni benigne care nu necesita tratament.

Cu toate acestea, daca leziunea provoaca disconfort, este localizata intr-o zona cu traumatism frecvent sau din motive estetice, se poate lua in considerare indepartarea chirurgicala.

Metodele de tratament includ:

• Excizie chirurgicala completa: indepartarea leziunii cu margini de siguranta pentru a preveni recurenta. Aceasta metoda este preferata, mai ales in cazul variantelor atipice sau agresive.

• Crioterapie: aplicarea de azot lichid pentru a distruge leziunea. Aceasta metoda poate duce la hipopigmentare locala si are un risc mai mare de recurenta comparativ cu excizia chirurgicala.

• Laserterapie: utilizarea laserului pentru a reduce dimensiunea si a estompa culoarea leziunii. Este o optiune in special pentru leziunile superficiale sau pentru pacientii care doresc o alternativa non-chirurgicala.

Este important de mentionat ca, desi aceste proceduri pot indeparta dermatofibromul, exista riscul formarii unei cicatrici.

Decizia de a trata leziunea trebuie luata impreuna cu medicul dermatolog, evaluand beneficiile si riscurile fiecarei metode.

Dermatofibroamele au un prognostic excelent, fiind leziuni benigne cu risc minim de transformare maligna.

Cu toate acestea, anumite variante, precum dermatofibromul celular sau atipic, pot prezenta un risc mai mare de recurenta dupa excizie.

Dermatofibromul este o leziune cutanata benigna, frecvent intalnita, care, de obicei, nu necesita tratament.

Monitorizarea periodica si consultarea unui medic dermatolog in cazul modificarilor suspecte sunt esentiale pentru a asigura o gestionare adecvata si pentru a exclude alte afectiuni cutanate.

Bibliografie
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK470538/
https://www.medicalnewstoday.com/articles/318870
https://www.health.harvard.edu/a_to_z/dermatofibroma-a-to-z