Boli de piele autoimune

Organismul reactioneaza in moduri diferite la tulburarile autoimune - anomalii care determina sistemul imunitar al unei persoane sa atace propriile tesuturi.

In functie de conditie, o boala autoimuna poate afecta o varietate de organe, articulatii, muschi si alte tesuturi ale corpului. Un tesut frecvent afectat de bolile autoimune este pielea.

Exista diferite tipuri de tulburari autoimune ale pielii, inclusiv sclerodermia, psoriazisul, dermatomiozita, epidermolioza buloasa si pemfigoid bulos.

Pielea este doar unul dintre tesuturile unde ar putea fi localizata sclerodermia, care este de fapt o conditie ce afecteaza tot tesutul conjunctiv al organismului. Deoarece aceasta tulburare autoimuna se poate extinde la nivelul intregului organism, bolnavii pot experimenta nu numai modificari ale pielii, ci si ale vaselor de sange, muschi sau organe.

Sclerodermia locala - o forma a scelodermiei localizata doar in anumite zone - poate cauza ingrosarea pielii in zonele cuprinse de boala, in timp ce sclerodermia sistemica - forma sclerodermiei care se intinde in tot organismul - este forma aacestei boli autoimune cu cel mai mare impact asupra vietii bolnavilor.

Sclerodermia sistemica este impartita in alte doua subcategorii: scleroza sistemica progresiva si sindromul CREST. Pacientii cu sclerodermie sistemica pot experimenta manifestari ale bolii in regiunea esofagului, intestinelor, plamanilor, inimii sau rinichilor.

Sindromul CREST este un acronim care defineste o combinatie de mai multe simptome ale unor afectiuni ale pielii: calcinoza (acumularea de calciu sub piele), fenomenul Raynaud (roseata sau albastrirea degetelor de la maini si picioare), disfunctia esofagiana, sclerodactilia (ingrosarea si etanseizarea pielii din jurul degetelor de la maini si picioare) si telangiectasia (pete rosii pe piele provocate de dilatarea vaselor de sange).

Pe langa simptomele specifice sclerodermiei, cei afectati de aceasta boala pot manifesta dureri articulare, dificultati de respiratie, respiratie suieratoare, constipatie sau diaree, balonare, scadere in greutate, arsuri la stomac sau mancarime si arsuri la nivelul ochilor.

Atat barbatii, cat si femeile pot fi diagnosticati cu sclerodermie, dar majoritatea cazurilor apar in randul femeilor - mai ales in randul femeilor cu varsta intre 30 si 40 ani. Expunerea profesionala la praf de siliciu si clorura de vinil este considerata un factor de risc pentru aceasta tulburare autoimuna. Conform statisticilor, aproximativ 33% din bolnavii de sclerodermie sunt diagnosticati cu forma sistemica a conditiei.

Psoriazisul este o boala cronica autoimuna care se manifesta prin roseata si iritatii ale pielii. Exista cinci tipuri diferite de psoriazis: gutat, vulgar, eritrodermic, inversat si pustular.

Cel mai frecvent intalnit este psoriazisul vulgar sau in placi, caracterizat de faptul ca portiunile afectate de piele sunt acoperite de formatiuni solzoase (piele moarta) de culoare alb-argintie. Cercetarile actuale indica faptul ca psoriazisul are un caracter predominant genetic - in majoritatea cazurilor, pacientii cu psoriazis au cel putin un membru de familie cu aceeasi boala sau o alta afectiune autoimuna.

Simptomele psoriazisului se pot manifesta si disparea de mai multe ori pe parcursul vietii bolnavului. Episoadele bolii pot fi declansate de infectii, leziuni ale pielii, expunerea la soare, medicamente, alcool sau chiar stres. Persoanele al caror sistem imunitar este deja compromis, cum sunt bolnavii de HIV sau care urmeaza chimioterapie, au un risc mai mare ca manifestarile psoriazisului sa fie mai severe.

Psoriazisul este intalnit la multe milioane de oameni in intreaga lume si in general, simptomele bolii apar adesea intre 15 si 35 de ani. Cu toate acestea, psoriazisul poate afecta persoanele de orice varsta si sex. O alta statistica reflecta faptul ca aproximativ 30% din bolnavii de psoriazis sufera, de asemenea, de artrita - afectiune cunoscuta sub numele de artrita psoriazica.

Aceasta tulburare autoimuna este in primul rand de natura musculara, dar poate afecta si pielea, clasificandu-se uneori, in categoria bolilor cutanate autoimune. Dermatomiozita este asociata polimiozitei, o boala autoimuna ce cauzeaza slabiciune, dureri si rigiditate la nivelul tesuturilor musculare.

La pacientii cu aceste conditii pot sa apara dificultatile de respiratie, printre alte simptome. Ambele afectiuni au aproximativ aceleasi simptome. Cu toate acestea, dermatomiozita se distinge prin existenta eruptiilor cutanate, care apar in mod normal in partea superioara a corpului. Alte simptome ale dermatomiozitei includ ingrosarea si inasprirea pielii in zonele afectate si colorarea in violet a pielii din zona pleoapelor.

Dermatomiozita intalnita la copii este diferita de forma adultilor si implica simptome ce includ febra, greata, eruptii cutanate si slabiciune. La copii, tulburarea apare intre 5 si 15 ani, iar la adulti, cel mai frecvent, intre 40 si 60 de ani. Conditia este mai raspandita in randul femeilor.

Exista mai multe tipuri de epidermoliza buloasa, dar un singur tip este considerat de natura autoimuna: epidermoliza buloasa acquisita. Toate formele de epidermoliza buloasa determina prezenta pustulelor cu lichid, ca raspuns al organismului la leziuni cutanate care, in mod normal, nu prezinta astfel de simptome. De exemplu, frecarea delicata a pielii sau cresterea temperaturii ambientale poate provoca aparitia pustulelor.

Diagnosticarea corecta a formei de epidermoliza buloasa poate fi extrem de dificila. Cu toate acestea, o caracteristica distinctiva pentru epidermoliza buloasa acquisita este ca, in mod normal se dezvolta dupa varsta de 50 de ani, in timp ce alte forme de epidermoliza buloasa se pot dezvolta chiar si imediat dupa nastere.

Conditia poate fi dificil de depistat, deoarece este foarte greu sa se diferentieze de o alta boala de piele autoimuna, caracterizata prin dezvoltarea pustulelor cu lichid, numita pemfigoid bulos.

Aceasta este o tulburare cronica autoimuna ce cauzeaza aparitia de vezicule pe piele si variaza in severitate. In unele cazuri, bolnavul poate experimenta numai roseata usoara a pielii sau iritatii minore, in timp ce cazurile mai grave presupun aparitia unor vezicule, care se pot sparge, dand nastere ulceratiilor.

Bolnavii cu pemfigoid bulos dezvolta, in mod normal, vezicule pe brate, picioare sau trunchi, iar in aproximativ o treime din cazuri, ar putea fi prezente si pustulele in cavitatea bucala.

Daca prezentati oricare din manifestarile de mai sus, consultati medicul. Acesta poate determina cauza simptomelor si va poate prescrie un tratament adecvat.